Guvernul, criticat de Alianţa Organizaţiilor Studenţeşti

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România condamnă decizia Guvernului de a folosi mecanismele legale de care dispune în interese personale şi critică din nou lipsa de consultare a Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii studenţilor în ceea ce priveşte emiterea unei noi ordonanţe de urgenţă care modifică Legea Educaţiei. Studenții fac referire la Ordonanța care îi permite lui Victor Ponta să renunțe la doctoratul pentru care a fost acuzat de plagiat.

„Studenţii sunt consternaţi de modul total nedemocratic şi lipsit de responsabilitate în care Guvernul alege să trateze sistemul educaţional din România, în contextul în care trecem prin al treilea an consecutiv în care este emisă o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea Educaţiei Naţionale (după OUG 92/2012 – în vigoare de la 19 decembrie 2012 şi 117/2013 – în vigoare de la 30 decembrie 2013) la final de an, în timpul vacanţei de iarnă, fără o consultare prealabilă cu actorii din sistem. Amintim că aceeaşi problemă a fost semnalată de studenţi şi în această vară, odată cu celebrul OUG 49/2014 care a introdus, printre altele, doctoratul la frecvenţă redusă sau posibilitate înfiinţării de universităţi private de persoane fizice”, se arată într-un comunicat de presă al ANOSR transmis, marţi, agenţiei Mediafax.

Studenţii susţin că nemulţumirea lor este cu atat mai mare cu cât motivarea emiterii acestui act normativ este legată de dorinţa prim-ministrului Victor Ponta de a renunţa la titlul de doctor, şi nu de problemele reale cu care se confruntă sistemul educaţional.

„Studenţii consideră că acest lucru reprezintă un abuz de putere extrem de nociv pentru România din partea Guvernului României, care nu doar măcelareşte Legea Educaţiei prin Ordonanţe de Urgenţă fără sfârşit, dar le şi foloseşte în interes personal. Mai mult decât atât, ANOSR a înaintat de-a lungul timpului numeroase propuneri de modificari legislative către reprezentanţii Ministerului Educaţiei care nu au fost soluţionate pe motiv că «nu se poate justifica urgenţa schimbării» (cum ar fi participarea studenţilor în procent de 25 la sută la alegerea rectorului), însă din explicaţiile oferite ieri de Ministerul Educaţiei a reieşit că dorinţa prim-ministrului de a renunţa la titlul de doctorat (fiind singurul care a depus o cerere în acest sens) este un motiv suficient de bun pentru ca Guvernul să schimbe «de urgenţă» legea”, precizează ANOSR.

Reprezentanţii ANOSR îi aduc la cunoştinţă noului ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, că sistemul educaţional românesc are alte probleme mult mai grave care necesită măsuri de urgenţă, printre acestea fiind subfinanţarea cronică a educaţiei şi lipsa unei metodologii stabile de finanţare a universităţilor, abandonul mare în mediul preuniversitar şi universitar şi lipsa de măsuri eficiente care să sprijine tinerii din medii defavorizate sau probleme de neconcordanţă a sistemului educaţional cu realităţile din prezent.

Studenţii se întreabă care este „societatea civilă” cu care s-a consultat Ministerul Educaţiei referitor la prevederile OUG, în condiţiile în care Consiliul Naţional al Rectorilor nu a avut nicio poziţie critică la adresa Ministerului în ultimii doi ani, acuzând de lipsă de reacţie şi sindicatele din mediul universitar.

ANOSR îi transmite noului ministru că din societatea civilă şi comunitatea academică fac parte şi studenţii, ei fiind cei care resimt cel mai mult multiplele modificări ale Legii Educaţiei.

„Se pare că Guvernul şi-a făcut un obicei din a schimba Legea Educaţiei după bunul plac, chiar dacă într-un sistem democratic funcţional legile sunt responsabilitatea Parlamentului şi se schimbă după dezbateri publice. Aşteptăm textul integral al OUG pentru a ne putea pronunţa asupra prevederilor sale, pentru că de multe ori am avut surprize legate de ce au comunicat reprezentanţii Guvernului şi ce s-a regăsit în document, însa ceea ce este clar pentru noi e că modul în care Guvernul operează când vine vorba de educaţie este unul total iresponsabil şi dăunător pentru viitoarele generaţii. Ne vine greu să credem că toate urgenţele din sistemul educaţional se întâmplă mereu în perioada vacanţelor şi nu putem decât să constatăm că momentele alese sunt de aşa natură încât să împiedice reacţiile virulente venite din partea studenţilor, singurii care au mai rămas critici la atrocităţile care se întâmplă în sistemul educaţional”, a declarat preşedintele ANOSR, Cristi Popescu.

Acesta îi recomandă lui Sorin Cîmpeanu să urmărească în istoria ultimilor 25 de ani ce s-a întâmplat cu miniştri care nu au respectat parteneriatul cu studenţii. „Altfel o să ne pregătim noi să îi amintim”, a adăugat Popescu.

Guvernul a modificat luni, prin ordonanţă de urgenţă, Legea educaţiei, pentru a permite oricărui deţinător de titlu ştinţific să renunţe la acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.