Guvernul face angajări

Secretariatul General al Guvernului scoate la concurs posturi de consilier, pentru persoane cu studii superioare în domeniile juridic, economic sau tehnic, potrivit unui anunţ postat pe site-ul SGG.

Conform anunţului de angajare postat pe data de 7 ianuarie 2011, dosarele de înscriere se pot depune la SGG în termen de zece zile de la data publicării anunţului, iar concursul pentru ocuparea posturilor va fi organizat pe 14 ianuarie.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească eventualii candidaţi sunt cetăţenia română, lipsa unei condamnări „pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează”, să prezinte o recomandare de la ultimul loc de muncă şi un curriculum vitae.

De asemenea, candidaţii trebuie să cunoască limba engleză şi să aibă „disponibilitate pentru un program prelungit şi activitate în condiţii de stres”.

Bibliografia de concurs cuprinde legislaţie şi lucrări ştiinţifice din domeniul relaţiilor publice, management organizaţional, politici publice, parteneriat public-privat.

Potrivit datelor furnizate la cerere, la numărul de telefon pus la dispoziţie prin anunţ, peste 20 de posturi ar urma să fie scoase la concurs, însă nu a fost precizat clar niciun număr.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.