Guvernul recidivist a mai încălcat o dată Constituţia

Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată cu viteză, guvernul a plafonat despăgubirile care pot fi acordate foştilor deţinuţi politici la 10.000 de euro. Măsura în sine poate fi privită şi ca gest de calicie descalificantă, şi ca o lipsă ridicolă de respect al partidului anticomunist faţă de cei care au luptat cu comunismul fără ajutorul unei comisii prezidenţiale. Dar mai e un aspect foarte grav care trebuie scos în evidenţă în aceste zile în care apele ies din matcă şi oamenii îşi ies din minţi.

Ordonanţa cu pricina e profund neconstituţională. Ea nu se referă la sume pe care guvernul s-a obligat cândva să le plătească în baza unei decizii proprii, administrative, cum e leafa sau cum sunt ajutoarele pentru diverse categorii sociale. Aici Executivul poate interveni asupra cifrelor, în sus şi în jos şi, aşa cum am aflat cu toţii, chiar o face. Noul act al guvernului plafonează drepturi pe care unele persoane le-ar putea obţine, eventual, în instanţă, în baza deciziei unei alte puteri a statului, cea judecătorească. Mai mult decât atât, în faţa acelor instanţe, guvernul are calitatea de pârât pentru că e succesorul statului comunist, calitate pe care şi-a asumat-o prin numeroase acte reparatorii, fie ele şi incomplete sau întârziate. Prin urmare, pârâtul e cel care spune instanţelor că nu are voie să fie obligat la plata unei sume mai mari de nouă salarii ale unui şofer de ministru, în contul unor suferinţe care s-au întins adeseori pe zeci de ani.

Acordarea şi cuantumul despăgubirilor de orice natură solicitate în instanţă sunt de competenţa exclusivă a instanţei. Judecătorul e cel care trebuie să se pronunţe asupra lor cu discernământ şi înţelepciune, ţinând eventual seama şi de felul în care arată bugetul ţării, secătuit de crize şi miniştri. În niciun caz guvernul. În cazul dat avem de a face cu o încălcare aproape caraghioasă a separaţiei puterilor în stat, principiu pe care şi Traian Băsescu, şi Emil Boc s-au declarat gata să-l apere cu preţul vietii ori de câte ori era în interesul lor. Acum, după ce Executivul aproape că a înlocuit Legislativul prin valuri de asumări de răspundere şi OU-ri, asistăm şi la tentative de substituire a puterii judecătoreşti.

Tuturor ne-ar plăcea să ne stabilim singuri amenzile şi pedepsele. Din păcate, cetăţenii nu emit ordonanţe de urgenţă. Guvernul o poate face şi se foloseşte din ce în ce mai periculos de această jucărie.

E de gândit, măcar ipotetic, că într-o zi a vieţilor noastre Emil Boc nu va mai fi prim-ministru. În acea zi sper ca nicio universitate din ţară să nu-i permită să predea studenţilor vreun curs de drept constituţional. Cu excepţia Universităţii „Spiru Haret”, evident.