Uniunea Salvați România (USR) îi solicită președintelui Emmanuel Macron să ia atitudine față de intenția Guvernului de a schimba legile din domeniul justiției, intenție pe care USR o consideră ”o tentativă grosolană” de subordonare politică a sistemului judiciar din România.
USR salută într-un comunicat vizita președintelui Franței la București , cu speranța că mesajul proeuropean care a dus la ascensiunea En Marche!, formațiunea politică a lui Emmanuel Macron, va avea un succes similar în România.
”Din păcate, planificarea acestei vizite nu avea cum să anticipeze cele întâmplate ieri la Bucureşti, mai exact tentativa grosolană a PSD şi ALDE de a subordona justiţia politicului. În acest context, Partidul Uniunea Salvați România solicită atât președintelui Republicii Franceze, cât și celorlalți parteneri europeni să ia atitudine față de intențiile Guvernului de modificare a legilor care asigură independența Justiției și să sprijine progresele României în lupta anti-corupție”, se arată într-un comunicat al USR.
Partidul mai afirmă că Polonia și Ungaria lipsesc din traseul turneului regional al lui Emmanuel Macron, acesta fiind un semn că ”încercările de legitimare a unui model de democraţie iliberală” îi face mai puțini frecventabili pe liderii acestor state.
”USR a reacţionat public în raport cu aceste derapaje şi şi-a exprimat solidaritatea cu mişcările politice care luptă pentru democraţie şi stat de drept. Din păcate, regimul PSD-ALDE a pregătit un pachet de modificări în domeniul justiţiei care vor să plaseze România alături de Polonia şi Ungaria”, se mai arată în comunicat.