Guvernul suedez și imigranții trăiesc în lumi paralele

Suedezilor nu le place să-și manifeste ostentativ mândria națională, însă noțiunea de „model suedez“ este un element central al imaginii naționale, iar atunci când liderii politici arată că țara lor este o „superputere umanitară“, ei chiar cred în acest lucru, scrie pentru Politico.eu jurnalista suedeză Paulina Neuding, într-un articol ce atrage atenția asupra modului în care încercările oficialilor suedezi de a scunde impactul negativ al migrației au condus guvernul la poziții tot mai greu de susținut în fața cetățenilor și a partenerilor externi.

Abia la începutul acestui an, după o serie de explozii care au avut loc în țară și la mai bine de un an de când diplomația ungară a atras atenția asupra existenței așa-ziselor „no-go zones“ din Suedia, guvernul a admis că există zone în care autoritatea statului aproape că nu se poate impune. Schimburile de focuri din țară au devenit obșinuite și nu mai ajung pe prima pagină a ziarelor decât dacă sunt spectaculoase sau se soldează cu victime, scrie jurnalista suedeză. Crimele comise cu arme de foc, des întâlnite în rândul bărbaților imigranți sau din familii de imigranți, au crescut de la o rată de 4 pe an în 1990 la 40 pe an. Șeful sindicatului paramedicilor arată că există zone în care ambulanțele nu intră fără protecția poliției. Vecinii norvegieni au ajuns să folosească sintagma „condiții suedeze“ pentru a descrie violența și convulsiile sociale. Până și fostul secretar general NATO și premier al Danemarcei Anders Fogh Rasmussen a declarat că deseori folosește Suedia ca „exemplu negativ“.

Guvernul suedez pare să construiască o realitate paralelă, prin campanii de PR finanțate din bani publici, scrie jurnalista din Suedia. Ministrul Muncii din Suedia a declarat recent pentru BBC că numărul violurilor și al cazurilor de hărțuire sexuală, din nou asociate cu mediul imigranților, „se reduce, se reduce, se reduce“. Ulterior, ministrul și-a cerut public scuze și a recunoscut că situația reală este cu totul alta. Guvernul a creat și un site numit „Realități despre migrație, integrare și infracționalitate în Suedia“, un site care își propune să scoată în evidență știrile false despre Suedia. Una dintre acestea a fost aceea că „Suedia a fost ținta unui atac terorist“. Argumentul guvernului este că atentatul cu mașină comis în aprilie 2017 de un uzbek ce a jurat credință Statului Islamic nu a fost revendicat de nicio organizație teroristă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

1 Comentariu

  1. Cateodata ,o sila imensa incearca pe oricine de ipocrizia politicienilor,care parca sunt trasi la copiator

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.