Gheorghe Hagi, ajuns la 51 de ani, susţine, după meciul pierdut de Steaua Bucureşti împotriva echipei Manchester City, scor 0-5 în manşa tur din play-off-ul Ligii Campionilor, că sportul românesc are nevoie de o reformă, transmite MEDIAFAX.
După rezultatul acesta, ne putem da seama la ce nivel am fost şi cum suntem acum. La un moment dat îi băteam, eram competitivi la nivelul cel mai mare. Acum asta este realitatea, nu trebuie să ne fie ruşine, trebuie s-o acceptăm, să analizăm şi să vedem pe ce drum o luăm. Înainte lucrurile erau foarte bune, eram competitivi, iar acum am ajuns la nivelul la care am ajuns. Vom vedea de acum înainte dacă mai avem puterea de a construi ceva puternic.
Toţi de afară se întreabă ce se întâmplă cu fotbalul românesc, pentru că 10 ani am fost acolo, la nivelul cel mai mare. Unde ei învăţau fotbal de la noi. Vă rog, întrebaţi-l pe Pep (n.r. Guardiola) cu ce respect vorbeau. Dacă o să avem puterea să revenim, ne va costa foarte mult timp, nu o să fie uşor”, a afirmat Gheorghe Hagi, la conferinţa de presă premergătoare meciului CSM Politehnica Iaşi – FC Viitorul, programat vineri, de la 21:00.
Hagi a afirmat că se simte „mic şi neimportant” şi că renaşterea sportului românesc depinde de alţi oameni mai importanţi decât el.