Noua formă a Planului Național de Redresare și Reziliență nu a primit acceptul Comisiei Europene, spune europarlmentarul PSD Victor Negrescu, citându-l pe Dan Barna însuși.
„Noua formă a Planului Național de Redresare și Reziliență nu a primit acceptul Comisiei Europene. Nu o spun eu, ci a afirmat-o ieri, la televizor, vicepremierul Dan Barna, care a confirmat că s-au primit foarte multe observații din partea executivului european. Chiar dacă au mai anunțat de mai multe ori finalizarea planului, acum guvernanții vorbesc de un nou termen, în a doua parte a lunii mai, deși termenul inițial era în aprilie. Evident, planul real este în continuare ținut la secret.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi la prânz că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi îmbunătățit și retrimis Comisiei Europene, invocând, printre altele, faptul că „s-a lucrat intens și sub mare presiune”.
„Sunt mai multe aspecte aici. Noi am lucrat intens și sub mare presiune, cum același lucru s-a întâmplat în toate statele din Uniune, să pregătim acest Plan Național de Redresare și Reziliență. Este o noutate pentru toată lumea, nu a mai existat așa ceva și, în acest sens, au fost de așteptat dificultățile în conturarea planului. Dificultatea numărul 1 constă în faptul că se doresc reforme profunde, dar, în același timp, dificultatea 2, într-o perioadă foarte scurtă, foarte limitată de timp, avem doar câțiva ani la dispoziție. În mod normal, reformele nu se fac peste noapte și proiectele importante nu se realizează în trei, patru ani. Însă vom fi pregătiți pentru acest Plan Național și vom îmbunătăți proiectele în așa fel încât să fie acceptate. Însă trebuie să înțelegeți că nu noi suntem în această situație, România. Toți suntem în această situație, prin noutatea și presiunea asupra noastră, având în vedere timpul foarte scurt de implementare. Una peste alta, am convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii din Guvern și din alte zone care lucrează pe PNRR. Vom evalua feedback-ul, primul feedback al Comisiei, vom îmbunătăți Planul. Ministerul se va prezenta din nou la Comisie cu Planul îmbunătățit și, în final, sunt convins că el va fi acceptat și vom putea să folosim acești bani. Este o sumă foarte mare, 30 de miliarde de euro. Avem șanse imense să punem în practică reforme care s-au tot amânat și avem șansa să facem investiții care până acum, tot din lipsa de bani, nu s-a realizat. Și, eu sunt foarte hotărât ca, împreună cu Guvernul, să ducem lucrurile în zona de succes.”, a spus Iohannis, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.
Cum o dă Cîțu: e „remodelare”
Nu aș spune că a refuzat ceva Comisia Europeană, ci e o remodelare a planului pentru a intra exact în tiparele pe care le ia în calcul Comisia Europeană”, a zis premierul Florin Cîțu, ca reacție la declarațiile europarlamentarului Victor Negrescu.
„Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost săptămâna trecută acolo, este o negociere. Noi am prezentat un plan, Comisia Europeană a venit cu comentarii, noi revenim cu aceste comentarii. Eu nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană, pentru că nu este adevărat, nu are cum să se întâmple acest lucru, cred că este vorba de a remodela ce avem noi în planul nostru de redresare şi rezilienţă, pentru a intra exact în tiparele pe care le ia în calcul Comisia Europeană. Deci, nu văd aici nicio problemă”, a subliniat Florin Cîţu la Palatul Victoria
Ghinea n-a văzut, n-a auzit
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a zis că Planul Național de Redresare și Reziliență este în lucru, în plin proces de consultări cu Comisia Europeană.
„Nu este un document final, acum, cel pe care realizăm consultările și nu este trimis oficial la Bruxelles. De aceea, toate modificările și observațiile pe care le primim în această perioadă sunt parte a procesului normal de completare și negociere”, a susținut joi Cristian Ghinea.
Conform acestuia, România propune cea mai mare alocare dintre toate statele membre pe domeniul rutier. „Credem că avem obligația de a oferi românilor rețeaua de autostrăzi. Totuși, nu este o solicitare simplă pentru Comisia Europeană, de aceea au loc mai multe discuții pe acest subiect”, susține ministrul.
De asemenea, pe componenta de irigații, ministrul susține că discuțiile tehnice se referă la modul de îndeplinire a obligațiilor de mediu în cadrul viitoarelor investiții: „Este o analiză pe care o facem în paralel cu Comisia și unele abordări sunt diferite, dar acesta e rolul discuțiilor tehnice, de a clarifica detalii”.
Cristian Ghinea consideră că România este în grafic în ceea ce privește acest proces și precizează că săptămâna viitoare va avea o discuție cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, când va fi stabilit calendarul cel mai adecvat privind transmiterea oficială a PNRR.
Apoi, vor urma două luni de analiză a Comisiei Europene pe documentele trimise de statele membre. „Abia atunci vorbim de o evaluare a Planului României. Rog partenerii din opoziție să nu mai caute puncte ieftine electorale cu dezinformări pe acest subiect”, a mai spus ministrul.
Bine ca prostia nu doare, ca tot Guvernul ar tipa de zor