Halal șefi de servicii secrete! Dovada

Numărul doi din SPP, Gabriel Creţu, a fost depistat la clinica din Dâmbovița a iubitei fostului șef al „Doi și-un sfert”, Gelu Oltean, la percheziţiile făcute pe 14 decembrie, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.

El s-ar fi aflat printre persoanele care s-au înscris pentru a participa la evenimentul ce urma să aibă loc între 13 şi 15 decembrie.

E vorba de clinica de „șamanism” unde fostul șef al serviciului secret din MAI Gelu Oltean și iubita lui organizau „ceremonii spirituale” cu ayahuasca.

Gabriel Creţu a fost trecut săptămâna aceasta în rezervă.

Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind trecerea în rezervă a prim-adjunctului directorului SPP, Gabriel Creţu, general-locotenent – cu trei stele.

Gelu Oltean, iubita sa Vanessa Youness şi un cetăţean de origine britanică au fost arestaţi preventiv în acest dosar instrumentat de DIICOT.

DIICOT a dat luni detalii despre reuniunile de consum de droguri care ar fi fost organizate în Dâmboviţa. Oltean și iubita lui, Vanessa Youness, şi cetăţeanul britanic Thomas Lishman ar fi organizat „o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc”. Participanții trebuiau să achite între 550 de euro și 1.100 de euro.

„La data de 9 decembrie 2019 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor. Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei. Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.
Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.
La data de 14.12.2019, a fost efectuată o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.
În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe”, se arăta într-un comunicat transmis de DIICOT.

 

Cretu, director adjunct al SPP

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8529 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Parca pe vremea impuscatului era facuta o spirala de integrare in absolut numai din bastani PCR care a fost rasa de Ceausescu! La fel si acum, ceva asemanator! Romanilor carora li s-a urcat puterea la cap acum umbla cu capul in nori pe banii platiti de fraieri!

  2. Doar pe asta l-au depistat?! Ceva nu se leaga atata timp cat clujul a fist primul in selectia „cultivare droguri pentru sanatate”! E duhoare uriasa si nu cred ca e doar acest „prins”! Mai cautati dar aveti grija sa nu fiti sau ramaneti socati!

  3. S-au emancipat taranii! Mama emanciparii acestor fosti viitori tractoristi la semeteu a fost securitatea. Noroc cu unii ca petrovii care i-au umplut cu stele.

  4. Si „INTERESUL NATIONAL” nu era acolo?. Ma mir!!. Omul e demult plecat. Spiritual vreau sa spun, daca nu cumva il jignesc!!.

  5. STRUCTURILE DE APARARE A SIGURANTEI STATULUI SI A DEMOCRATIEI SUNT CONDUSE SI DE NEBUNI NU NUMAI CEI DUSI CU PLUTA…..

  6. Ce nu remarca nici un ziarizd cum zice BOanchiș: Ca la operatiunea asta erau și doi cetățeni britanici,alături de niște șefi din SPP, și DIPI sau ce-o mai fi unde era șăf Oltean.Acești britanici au vreo legatură cu serv. secrete britanice? Întreb și io ca nea Ion că e și el om..

  7. Ha, ha, chiar si-a inchipuit cineva ca astia transpira pentru patrie? Daca Doamne fereste ar fi un atentat la Bucuresti, toti astia din servicii ar fi prinsi cu pantalonii in vine, ca bajetii se ocupa de politica si de afaceri. Noroc cu fetitele noastre ca mentin prietenia de veacuri cu popoarele astea mai bombardoase. Altfel, ne lua mama lu’ Aghiuta pana acum, de nu se vedea om cu persoana prin fumurile de artificii!

  8. Creierul nostru produce DMT, boii neinformati afirma ca DMT e un drog, NU este din moment ce si creierele noastre il produc!
    PS. Am un master in Psihologie, stiu ce vorbesc.

  9. Si uite asa se ridica un colt de plapuma. Chiar si cu atat de putin, se vede cum ne sunt „conduse” serviciile. Pline ochi de tradatori, cozi de topor a oricarui serviciu secret, ce actioneaza-n tara. Si asta incepand cu pedofilul din capul statului.

  10. Asociatia non-profit „Clisme fara frontiere”isi exprima ingrijorarea ca ce au ajuns sa se drogheze si SPPistii!Au ajuns si astia depresivi?In cine sa mai ai incredere?

  11. Alte scopuri a avut mediatizarea asa ziselor sedinte de samanism.Cand se aduna cativa prieteni si trag o betie se face caz de eveniment? Nu.Dar cand este vorba de persoane cu influenta,oameni informati,apare teama in randul ,cercurilor puterii’.A amintit cineva intr-o postare,de evenimente similare din trecut.A fost Meditatia Transcendentala de la inceputul anilor 1980,unde participau persoane cu un anumit statut social(Aneta Spornic),MISA lui Gregorian Bivolaru,si au mai existat ,miscari’ mai putin mediatizate(cercul de bionica al lui Ed.Pamfil,cluburi yoga,si altele).Lucrurile neantelese,provoaca anxietate.Masoneria a fost ,agasata’ pentru adunari si ritualurile practicate? Nu.(decat de nazisti si comunisti).Din aceleasi motive mentionate mai sus:teama si concurenta pentru putere.

  12. Toata povestea asta este o dezinformare securista!Se spune in articol ca „s-au ridicat trei kilograme de ayahuasca, ce are la baza DMT (dimetiltriptamina) -drog de mare risc”!!Parca si vezi scenele din filmele cu Escobar cu pungile de plastic continand cocaina 100% sub forma de praf alb!Nu sunt chimist, dar incerc sa explic cum am inteles eu povestea:In primul rand, aceasta ayahuasca NU este un drog de sinteza, deci nu „are la baza DMT” , cum se spune.Pur si simplu, e vorba de un amestec de plante , dintre care una contine si o cantitate (infima!) de DMT!Plantele respective nu sunt interzise de nicio legislatie, dar securistii care s-au „sesizat din oficiu” s-au justificat cu o lege imbecila care doar enumera niste substante (chimice) interzise, printre care si DMT!!In timp ce securistii se bat intre ei pe astfel de subiecte, tara e plina de „etnobotanice” care contin, intr-adevar ,substante chimice de sinteza , foarte periculoase pentru sanatatea umana!Nu vreau sa ii justific nicicum pe consumatorii de ayahuasca, dare ca si cum i-ai baga in puscarie pe cei care beau un ceai din frunze de coca, in timp ce lasi liberi traficantii de heroina!A propos, cred ca in Coca -cola e mai multa substanta „activa” decat DMT in ayahuasca…Ar fi interesant sa avem si opinia unui farmacist ori chimist!

  13. Exact, nu vad cum se poate inculpa pe legea 143/2000 privind traficul de droguri. In tabelurile din legea 143/2000 plantele de cannabis si cocaina, precum si concentratul de maci sunt specific interzise. De evidentiat este ca macul (care si el contine o cantitate infima de morfina) nu este ilegal, deci aceeasi concluzie se poate trage si despre aceste plante ce contin DMT, ele nefiind interzise expres de legiuitor. Creierul animalelor produce DMT, dar si acestea sunt libere in piata.
    Cel mult il vad sub incidenta articolului 17 din legea 194/2011 (a etnobotanicelor), in cazul in care aceste produse nu au fost autorizate de institutia competenta.
    Art. 17: Fapta persoanei care, cu intentie, efectueaza fara drept operatiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzand sau disimuland ca acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a caror comercializare este permisa de lege, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

  14. Toate utopiile sunt fumuri halucinogene sau… halucinante, menite să deraieze societatea umană de la Calea cea dreaptă, s-o deturneze terorist A fi cu capul plin de fumuri în stele, când ai prea multe pe umăr și bani șuvoi! Altceva vreau să spun: cea mai detaliată și pertinentă descriere pentru ayahuasca o face Graham Hancock, un uriaș în ale arheologiei civilizațiilor preistorice! El vorbește de o zeitate a ciupercii respective și de viziuni din alte lumi. Cea mai mare viclenie a d. este de a convinge omul că nu există, nici el, și nici conspirația la adresa civilizației și culturii umane! De aceea el se deghizează în diversa mode, cea șamanică nu este decât o conversie a vrăjilor băbești în ceva ce gâdilă vanități! Societățile secrete practică azi și tehno-magia, și psihotronica, și substanțele psihedelice, iar serviciile secrete sunt prelungirea, brațul lor înarmat! A se vedea în acest sens postările lui David Icke și vă veți convinge și de vechimea lor ante-babilonică, preistorică, și de continuitatea „misterelor” antice până-n societățile și serviciile secrete postmoderne, ca să nu le zic loji! Dușmanii ființei umane mișună pe Terra, iar războiul invizibil este la ordinea zilei, ca „război hibrid” sau nonconvențional!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.