Halep, al doilea titlu consecutiv

Simona Halep a câștigat pentru al doilea an la rând trofeul WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari.

Jucătoarea noastră a învins-o în trei seturi pe Kristina Mladenovici, 7-5, 6-7(5), 6-2.

”Mulțumesc foarte mult. Trofeul este foarte greu, dar e prea frumos ca să-l las din mână. Felicitări și Kristinei. Îți doresc să ajungi în Top 10 în acest an. Suntem doar la începutul sezonului și ai jucat foarte bine până acum. Țin să le mulțumesc și sponsorilor, mă simt foarte norocoasă că am reușit să câștig două titlulri la rând. De asemenea, am mai jucat aici o finală, deci Madridul este un loc foarte special pentru mine”, a declarat Simona Halep, după ce a primit trofeul.

Potrivit GSP, după succesul de azi, românca va reveni pe locul 4 în clasamentul care va fi publicat luni de WTA

Următorul turneu pentru Simona va fi la Roma.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.