Simona Halep a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii iulie în circuitul WTA, pentru cele două turnee câştigate la Bucureşti, respectiv Montreal.
Românca de 24 ani a ocupat detaşat primul loc în ancheta realizată pe site-ul WTA, cu 84 de procente, fiind urmată de americanca Venus Williams (9%), britanica Johanna Konta (5%) şi o altă reprezentantă a SUA, Madison Keys (2%), potrivit digisport.ro.
Simona Halep a reuşit o serie de zece victorii consecutive în turneele de la Bucureşti şi Montreal, iar în Canada s-a impus, printre altele, în faţa unor jucătoare de top, precum Svetlana Kuznetsova, Angelique Kerber sau Madison Keys, în cursa către al treilea său titlu din acest sezon.
De asemenea, constănţeanca a jucat şi finala de dublu la Montreal, alături de Monica Niculescu, o performanţă deosebită pentru ea, având în vedere că joacă rar în această probă.