Audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au început. Simona Halep a ajuns la sediul TAS de la Lausanne. Nu a stat de vorbă cu presa, potrivit protocolului, dar Simona era zâmbitoare, a afișat încredere și optimism.
Simona este reprezentată la TAS de o echipă de avocați condusă de Howard L. Jacobs.
Audierile sunt preconizate să se încheie pe 9 februarie, dar nu nu a fost oferită o dată pentru pronunțarea verdictului.
Completul de judecată este compus din Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania).
Referindu-se la Ulrich Haas, surse din TAS vorbesc despre faptul că elvețianul este o alegere foarte bună pentru ITIA și mai puțin bună pentru Simona Halep.
„Alegerea lui e foarte bună pentru ITIA, mai puțin pentru Simona. E elvețian, deci văzut ca neutru. Nu poate fi acuzat că e de partea cuiva. Iar, pe lângă asta, e o autoritate, ceea ce arată determinarea ITIA de a-și atinge scopul, și anume acela ca pedeapsa Simonei să fie păstrată sau chiar crescută la șase ani. Dacă simte că ceva nu e în regulă, taie în carne vie. A fost și în ciclism, acolo unde dopajul este ultraperformant” – surse TAS, citate de iAM Sport.
Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.

foto captura Antena 3 CNN
Nu se-nvață minte; a făcut-o odată un fenician, Muratoglu, și-și trage avocat tot fenician, Jacobs. O s-o lase fără și fără bani.