Hazardul și „Cameleonul Stein”

Când colegii de la Cotidianul mi-au propus să scriu despre propria mea carte, pe motiv că „te-a lăudat Patapievici”, am zis că e o oportunitate. Am vrut să văd cât de flexibil sunt, dacă reușesc să mă pup singur în fund. Am încercat dar m-am înțepenit, deh, am și eu o vârstă.

Acum vreo 4 ani, un american celebru, Charlie Glass, m-a tocmit să-i caut date despre un atașat naval american la București. Era vorba despre Eugene Karpe, ucis misterios în 1950 în trenul Orient Expres, luat din Gara de Nord. Am luat la mână câteva mii de file din dosarul Comisiei Aliate de Control aflat în arhivele Securității. In opisul CNSAS Karpe nu a avut repertorizat un cod personal.

Din întâmplare, am dat peste o fișă informativă despre un presupus spion englez, Emanuel Stein, fost rabin caracterizat drept „escroc internațional”. Ceva mai târziu, frecând internetul, am dat peste o conferință ținută de profesorul Moshe Idel, o autoritate unanim recunoscută în istoria Cabalei, israelian originar din România, despre Emanuel Stein, un „geniu necunoscut”, un ezoterist din București.

M-a frapat numele, am cerut dosarul lui Stein de la CNSAS. Am constatat nu numai că era vorba de aceeași persoană, ci de vreo 7-ntr -unu`. Am descoperit  un personaj fabulos, care era în același timp evreu, român, ungur. A fost rabin, pastor evanghelist, misionar anglican. Țepar, fachir, hipnotizator, cabalist, astrolog, santajist sexual, vizionar, fals mason-șef. Traficant cu aur și dolari, spion, demnitar comunist maghiar, polițist român de Siguranță, ghicitor, poliglot, fals medic, mare curvar și familist onest. Pe scurt, am descoperit un cameleon perfect care se adapta la orice fel de situație.

I-am scris biografia, bazată pe documente, ca pe un roman sau dacă vreți, o docu-comedie. Nu cred că scriitura mea are vreun mare merit în faptul că e o carte interesantă, ci personajul Stein face toți banii.

După ce am publicat volumul, au venit alte întâmplări. Sunt un tip sociabil, mă cunosc cu multă lume. Un amic, producător la emisiunea ”Banc Show” de la Prima TV, m-a sunat să îmi spună că a răcit Romică Țociu. Nu aveau pe cine să cheme. M-am transformat în surogat de Romică și am făcut bănculețe despre Stein. M-au văzut acolo vreo două doamne cu podcasturi culturale la modă. M-au chemat și ele să vorbesc despre escrocul deștept. Un amic, regizorul Copel Moscu, s-a uitat unul dintre podcasturi. Apoi, mi-a propus să facem împreună un film despre biografia omului în cauză, lucru care sper să se întâmple.

La Bookfest, am dat nas în nas cu Stelian Tănase, care mi-a fost șef la TVR. Am fugit după el și am zbierat .„Stăi, dom` Stelică, să-ți dau cartea mea!”. Tănase m-a luat că se grăbește, că-l așteaptă soția Vijulie. Nu m-am lăsat și i-am îndesat opera în traistă. Peste o zi, m-a sunat să-mi spună că l-a fascinat Emanuel. Nu a dormit toată noaptea și a citit.  A scris despre cartea mea.

Pur întâmplător, sunt vecin cu Horia Roman-Patapievici, care fiindcă trebuia să fie președinte peste ceva, e alesul asociației de locatari. Am dat nas în nas pe scări când mă întorceam de la editură cu niște cărți. I-am dat una din ele cu gândul că o să o dea la reciclabile. Surpriză, peste două zile m-a sunat să mă întrebe cum naiba am găsit personajul și că o să scrie despre el. A rezultat un text care m-a făcut să roșesc.

M-a comparat cu Ilf și Petrov (întâmplător printre autorii mei favoriți, alături de Bulgakov, Pelevin, Dovlatov și Maria Râbakova, uite că literar sunt rusofil). A mai zis că am un „aliaj de inteligență, caracter și umor” (aici e discutabil și trebuie văzute proporțiile) precum și „scriitură lucidă” (depinde în ce parte a serii și la a câta bere-n.n.). Să se fi temut Horia că nu o să-l mai votez prezident de bloc? Posibil, dar la cum îl cunosc nu cred că ar fi riscat să se facă de râs lăudând o carte deosebit de imbecilă.

Articolul lui a fost citit și de colegii de la Cotidianul. Ei mi-au propus să comit chestia pe care o citiți acum. Așa a ajuns Emanuel Stein și la voi. Faza e că sunt relativ mulțumit. Datorită hazardului am deshumat, la figurat, și am reușit să fac cunoscut un personaj de excepție despre care nu mai știa aproape nimeni mare lucru.

N. red Charlie Glass este un jurnalist ținut ostatic de Hezbollah mai multe luni. În calitate de șef al CNN în Orientul Mijlociu, a spus că Saddam Hussein are arme chimice. Afirmația a dus la intervenția americană în Irak.