O contribuție pentru spiegel.de, a invitaților Heiko Maas și Andreas Wirsching
Doar Germania este responsabilă pentru cel de-al Doilea Război Mondial și pentru Holocaust. Cei care semănă dubii cu privire la acest lucru și pun alte popoare pe post de făptuitor fac rău victimelor.
Nici o zi nu a modelat istoria noastră recentă mai profund decât 8 mai 1945. În acea zi, armele au tăcut peste mormintele a peste 40 de milioane de morți din Europa. Domnia terorismului național-socialiștilor și uciderea evreilor din Europa au luat sfârșit. A devenit ziua eliberării pentru milioane de persoane nedretățite și persecutate, ziua comemorării victimelor, victoria asupra nedreptății.
În această zi, germanii au plătit prețul pentru a face posibila ziua de 30 ianuarie 1933 și de a nu fi putut să se elibereze singuri de național- socialismul. În ruinele orașelor germane, marea majoritate a oamenilor priveau spre viitor cu teamă și disperare. A durat 40 de ani ca Richard von Weizsäcker în numele germanilor să vorbească despre „eliberare” și atfel să afle cel puțin o majoritate a societății din Germania de Vest. Acest lucru a fost posibil de abia prin încercările, adesea dureroase, ale abordării crimelor național-socialismului după cel de-al doilea război mondial.
Această experiență arată că lecțiile pot fi învățate din istorie – mai ales din catastrofele lor. Faptul că războiul sau crimele împotriva umanității nu trebuie să apară niciodată din pământul german este nucleul inseparabil al politicii externe germane astăzi. Apelul nostru pentru o Europă puternică și unită, pentru drepturile omului ca formă universală a demnității umane, pentru cooperarea internațională legată de reguli, respingerea rutelor germane speciale – toate acestea sunt alimentate de cunoașterea crimelor fără precedent din Germania secolului XX, care în Holocaust și-a găsit cea mai monstruoasă expresie.
Cel ce dorește să tragă o linie finala peste această parte a istoriei germane de azi, acela nu batjocorește doar victimele. Acela fură politica germană de credibilitatea sa. Pentru că: autocritica și încrederea în sine se condiționează reciproc. Pentru nici o altă țară acest lucru nu este mai valabil decât pentru țara noastră.
Politica fără istorie este de neconceput pentru noi. Dar cum este invers? Câtă politică poate suporta istoria? Simțim cât de strânsă este interacțiunea dintre cele două, practice, la fiecare întâlnire internațională. Și opinia despre 8 mai diferă adesea radical.
În Rusia și în alte țări ale fostei Uniuni Sovietice, eroul este comemorat, iar sfârșitul războiului este sărbătorit cu parade ale victoriei. 8 mai este sărbătorit și de Aliații occidentali. Suntem recunoscători până în ziua de azi tuturor celor care au luptat împotriva dictaturii naziste.
Oamenii din Polonia, statele baltice și alte țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, pe de altă parte, au un sentiment amestecat față de data de 8 mai. Pentru ei, bucuria victoriei asupra național-socialismului este asociată cu începutul unei alte forme de lipsă de libertate și alienare – o experiență pe care o împărtășesc cu mulți oameni din estul Germaniei.
8 mai arată un lucru foarte clar: istoria ne modelează, ca oameni, dar și ca națiuni. Este cu atât mai important să fii sincer cu ea. Trecutul german arată pericolul revizionismului care înlocuiește gândirea rațională cu miturile naționale. Acesta este motivul – și nu din cauza unei presupuse superiorități morale – suntem chiar noi, germanii, chemați să luăm atitudine atunci când persoanele atacate sunt transformate în atacatori și victimele în făptuitori. Încercarea de a rescrie istoria într-un mod atât de infam în ultimele luni necesită clarificări din partea noastră, ceea ce nu ar trebui să fie necesar, având în vedere faptele istorice imobile: Germania singură a dezlănțuit cel de-Al Doilea Război Mondial prin atacul asupra Poloniei. Și Germania singură este responsabilă pentru crima umană a Holocaustului. Cei care semănă dubii cu privire la acest lucru și pun alte popoare pe post de agresor fac rău victimelor. Aceia exploatează istoria și împart Europa.
Dar cum poate fi ancorată memoria din 8 mai în memoria europeană, în așa fel încât să ne unească? Aceasta necesită două lucruri: disponibilitatea de a include perspectiva celorlalți în propriile noastre amintiri – durerea victimelor, precum și responsabilitatea făptuitorilor. Și curajul de a face o distincție clară între victimă și făptuitor, între mit și fapt istoric. Lucrând în acest sens – aceasta rămâne revendicarea și misiunea politicii germane în tratarea istoriei. Bine că 8 mai ne amintește de aceasta.
Despre autori
Heiko Maas, născut în 1966, este ministrul de externe al Germaniei din martie 2018. Politicianul SPD Saarland a fost anterior ministru federal al Justiției.
Andreas Wirsching, născut în 1959, este șeful Institutului de istorie contemporană din Munchen din 2011. Predă la Universitatea Ludwig Maximilian ca profesor de istorie modernă.
Link pentru textul inoriginal
Traducere Ileana Boieru
Stimata Redactie: Nu inteleg de ce nu apare comentariul meu anterior. Este vorba de tara noastra, care prin Constitutie, a declarant ca nu mai este cenzura. Sper ca nu este vorba de discriminare, pentru ca eu ma consider roman, si respect si alte opinii, daca exista, altfel vorbim de Propaganda.
O zi buna, si doresc si la dusmanii nostri la le de-a Domnul, mai ales lor, de 1000 de ori binele, pe care ni-l vor noua Roamnilor. Traiasca Regele, si Desteapta-te Romane, din somnul cel de moarte al barbarilor de Tirani.
Con