Hellvig, mic și tare, sus și mare! (1)

Am tot tras de timp să scriu despre apariția micuțului Rică Venturiano de la SRI. Am vrut să văd cine ce zice și să văd ce idei au rezistat la o minimă distanță în timp. Poate că vorbele lui se așază și lasă loc pentru cîteva direcții, am zis eu. Discursul lui Eduard Hellvig la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca a stîrnit multe valuri, cele mai multe de admirație. Care admirație nu ascunde decît lingușeală și slugărnicie. Un discurs citit, chiar chinuit la lectură, semn al unei redactări împreună cu subordonații, a stîrnit admirația unor comentatori de talia lui Bogdan Chirieac și Marius Pieleanu. Să nu mai vorbim despre admirația nestăvilită a bietului Borcan de la Newsweek, cel care și-a lansat revista sub auspiciile luminăției de la SRI.

Niciunul nu s-a întrebat, însă, cum se face că un personaj fad și fără bogăție de idei, adică fără operă, în ciuda faptului că a terminat Ştiințe politice (e drept, în anii de început ai facultății!) s-a dedat la o asemenea „conferință”? Adică, să țină o lecție de amintiri și sfaturi în fața studenților de la cea mai titrată universitate a României.

Șeful SRI: Prea mulți politicieni obișnuiau să primească indicații de la servicii (video)

Cum se explică faptul că de la Cluj au venit şi directorul SRI, apoi și rectorul Adrian Ivan de la Academia de Informații, că de la Cluj își începe cariera didactică un general cu ambiții deșarte de profesor universitar (l-am numit pe generalul Florian Coldea) și că tot la Cluj, la aceeași universitate marcată din ce în ce mai mult de de legăturile cu Serviciile secrete, se duce neica Bode să își dea doctoratul? A devenit Universitatea Babeș Bolyai o școală a serviciilor secrete românești, principala pepinieră de intelligence sau oamenii de la Cluj și de pe la Zalău se trag unii pe alții la comanda instituțiilor publice, politice și de Securitate din România?

De ce un discurs al lui Eduard Hellvig la Universitatea din Cluj? N-a lansat niciodată o idee în spațiul politic transilvan. Nici românesc! N-are în spate un partid. Nici o bibliotecă parcursă. Nici operă. Dacă îl cauți pe net îl găsești la declarații politice, la promisiuni, la articole. Atît. Dacă nu era Klaus Iohannis,  Hellvig ar fi rămas cel mult la o poziție de mijloc prin PNL. Adică un anonim. Klaus Iohannis l-a propulsat pe Hellvig, așa cum i-a propulsat pe Alina Gorghiu, pe Vasilică Cîțu și pe Lucian Bode. Așa a ajuns Hellvig să conducă un serviciu secret aflat și el la remorcă externă. Iar șefi de servicii secrete din America, la care se subordonează orbește actuala echipă a SRI, n-au ținut discursuri prin universități. Nu am auzit de discursurile lui J. Edgar Hoover sau Allen Dulles prin universități și nici în Congresul american în care să dea direcții și să-și admonesteze rezerviștii. Singurul șef de serviciu care ne omoară cu discursuri este unul din estul României devenit apoi lider suprem.

De ce a vorbit Hellvig?

Ce l-a apucat pe Hellvig să iasă la rampă? N-a depășit niciodată condiția de cărător de geantă al nașului său de pe vremea Ministerului de Interne. În semn de mulțumire, directorul SRI l-a tras pe nașul său Dudu Ionescu la Cotroceni și, împreună, l-au făcut pe Bode ot Zalău principal raportor din PNL la președinte. A promovat spectaculos devenind executorul secret al ordinelor lui Klaus Iohannis? Dumnezeu știe cum funcționează veresiile și interesele de la vîrful României controlat de mediocri și servicii secrete! Dar rezultatele nenorocite ale funcționării acestui tandem în ultimi opt ani se văd de departe.

De ce s-a dus Eduard Hellvig să țină un discurs la Cluj? Nu putea să o facă la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazu” unde rectorul Adrian Ivan, importat și el de la Cluj, este în subordinea sa? Nu putea merge la SNSPA, unde ar fi putut încerca, în colaborare cu unii dintre colegii săi de acolo, unde predă și Florian Coldea, un proiect de program? De ce la Cluj, unde în afara prezenței sale pe listele cu mii și mii de studenți și a amiciției sale cu Rareș Bogdan nu a lăsat nici o impresie și nici o urmă? Și-o fi dorit să împărtășească doar celor tineri din gîndirea sa politică? Din păcate, n-are! Sau nu ne-a arătat-o pînă acum. Şi-a dorit să le arate studenților unde a ajuns un ginere de milițian și un fost secretar general al PNL? Dosarul cu spălarea de bani în Belgia și cu contractele semnate de Andreea Lambru, secretar general adjunct al PNL (adică a lui Eduard Hellvig! ) pentru banii de campanie ai PNL de pe vremea USL, nu s-a încheiat încă. Dacă tot se lucrează la șifonarea acestei Universități (la un moment dat, la un pas de a fi inclusă, dacă nu cumva a și fost între primele 500 de universități ale lumii!), de ce nu înființează și clase de ofițeri SRI?

 

Dezastru judiciar pentru PNL și DNA (I)

Măcar am ști ce-i la Cluj! Dacă era vorba de continuarea populării acestei universități cu sfertodocți, mafioți și împiedicați, nu era mai bine să îl invite să accepte măcar o jumătate de normă și să țină un discurs și pe profesorul universitar doctor Gabriel Oprea sau pe docentul în tancuri și rachete, patinaj verbal și sondaje numit Vasile Dîncu? Să fi reluat și Elena Udrea doctoratul din penitenciar și cu doctorii Boc și Bode la catedră o puteau face din Babeș Bolyai o unitate militară. Cu Laura Kovesi și cu Hellvig profesori, se contura o echipă de dascăli buni pentru o catedră de Arta succesului în viața. Atît!

Notițele unui cârcotaș din ultima bancă (II)

Cu discursul său de la Cluj, Eduard Hellvig a izbutit să confirme că tocul cizmei poate intra în celebra universitate, că poate ține cursuri și da lecții și că poate pune un rector în poziția marginală de figurant într-un prezidiu.

De ce a ieșit Hellvig în fața studenților de la Cluj, sărind peste protocoale și implicarea Serviciului Român de Informații în justiție? De ce a sărit peste situația dramatică din țară, de care este și el, cu serviciu cu tot, în mare parte responsabil? Aici e aici!

Un răspuns trebuie să existe!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 70

48 de Comentarii

  1. Si cum sondajele din America arata ca globalismul piere si da din picere, a iesit si Helvig ca sarpele la drumu mare, buimacit. O sa-l calce caruta lui Trump.

  2. Dle Nistorescu se pare că reînvie celebrul grup de la cluj!…dar cosmetizat cu scursuri PNL-iste pentru viitoarele alegeri parlamentare și prezidențiale!
    Simbioza PSD și PNL vor crea un monstru, pe lângă greii grupului,ioan rus, puscas, Dancu vor apare Boc rareș bogdan, blaga,bolojan,bode…
    Vechiul PDL sună adunarea,acum toți fiind în asa zisul PNL a lui Iohannis se vor rupe cât de curând și își vor împărți funcțile de prim ministru si președinte!
    Curios e că tocmai discursul acestui editat a dat de gol manevrele care se fac în subteran de acești securiști notorii!…
    Curios că omul de bază, președintele Băncii Transilvania Horia Circulă a fost tras pe linie moartă!…
    Se pare că ultimele iesiri ale unor membrii ai grupului l-au sărit pe Iohannis, (vezi cazul schengen rareș bogdan si declarație lui Dancu referitoare la Ukraina)…
    Si încă mai avem multe de tras timp se 2 ani!…

  3. A iesit ori la santaj, ori finante la viitorul buget, ori in genunchi pentru sustinere, politicienii stiind ca depind de aceste entitati la alegeri. Nici el nu are in ochi gravitatea in care se afunda Romania si conationalii, sunt doar pe interes. Nu vreau sa intru in tagma lor prin strainatate, pentru ca nu as rezista sa nu ii faultez.

  4. Păcat de Universitatea Babeș-Bolyai, sub Andrei Marga era ceva, sub IAP și Daniel David, a devenit un fief securistic.
    Când un Coldea (repetent la Timișoara cf. EvZ) ajunge profesor acolo nu mai e NIMIC de comentat.?

  5. Cand insiram nume de tradatori de prin Cluj N, Sibiu, Oradea, Zalau… primeam injuraturi si amenintari. Acum, cei ce ma injurau ii enumera ei pe tradatori. Trec anii si ce naste din pisica tot șoareci mananca. De Augustin Lazar uita toti,

  6. Nu mă pot abține a posta! Dl Nistorescu și Cotidianul 10 cu Lauri! Eduard Hellvig? O formă inferioară de existență, unde citirea de pe o banală de coală A4, ii produce spasme identice ieșirii Sufletului din Corp? Înainte când vedeam o haină militară, dormeam fericit! Uite oameni care și în ziua de Paște și Ziua de Crăciun Studiază, Studiază, Studiază! La o cercetare atentă și urmărit interviuri ale acestor Gunoaie Sociale, ai sentimentul distructiv, dezamagidativ, copulativ și scuipativ! Ați citit „Mântuirea de după cumplita ratacire” a ratacitului și răposatului Pavel Coruț? Nu? Nici eu! Dar titlul este perfect pentru senzația avută după cum vorbesc Mihăiță Ciuca, Hellvig Eduard! Onomatopee specifica Maimuțelor Antropoide, Gorilelor, Cimpanzeilor! Rezultatul? Hellvig și Ciuca trai superior Elvețienilor, Seicilor din Golful Persic, cârduri, cârduri de iobagi, slugi, sclaveti, bucatar și șofer personal! Prostie în progresie geometrică și „atâta tot”. Să împachetezi gunoi de grajd în cutii cu ciocolată elvețiană? Îmi crăpau pietrele de la rinichi la vederea unei uniforme militare de fibrilație, emoție, respect, plecăciune! Acum? Cu Ciuca General cu 4 stele naivul planetei? Am 3 miliarde de cărți citite fața de gunoiul asta uman! Respect? Poate scârbă!

  7. Mdaa,
    Am vazut si eu un Clip de 5inci Secunde pe TikTok in care Gibonul Hellvig se Screme sa Behaie ceva inteligibil in Graiul Mioritic. Nu ca m-ar Interesa Personal, dar am fost Siluit de Fostii Kamarazi din Kommanda SRI pentru a Veni cu o Klarifikare si Luari de Pozitie in Mediul Privat.
    Pozitia Noastra este cit se poate de Simpla si de Bun Simt.
    Asteptam Fraudarea Masiva a „alegerilor” din Noiembrie din US dupa care, bine-nteles, Razboiul Civil va Klarifika Situatia Aliatului Strategic. SRI-AT este Rugat sa tina Legatura cu Gandacii Trotskisti infiltrati atit in SRI cit ci la Ostirea Gheneralului Dr. Docent Nikulaie de la Dolj.
    Intoarcere Armelor nu este Necesara.
    Repet:
    Intoarcerea Armelor nu este Necesara.
    Trotsky o Cere…

  8. Mai nou,Statul german urmează să plătească factura la gaze pe luna decembrie pentru toate gospodăriile şi întreprinderile mici şi mijlocii, potrivit unei plafonări în două etape a preţurilor la energie, recomandat luni de un grup de experţi desemnat de Guvern, relatează The Guardian, scrie News.ro.

    În cadrul schemei, plata integrală din luna decembrie va fi urmată în primăvara viitoare de o schemă de subvenţii diferenţiate, menită să plafoneze facturile, dar să stimuleze oamenii să economisească energie.

    Din martie 2023 până la sfârşitul lui aprilie 2024, gospodăriile private ar plăti 0,12 EUR pe kilowatt oră pentru 80% din consumul de gaz de anul trecut. Industria va plăti de la 1 ianuarie 2023 până la sfârşitul lunii aprilie 2024 0,07 EUR pe kilowatt oră pentru 70% din utilizarea anului trecut.

    Copreşedintele grupului de experţi, dr. Veronika Grimm, a spus că preţurile subvenţionate vor oferi o ”nouă normalitate” pe care companiile şi gospodăriile private ar putea să o planifice, fără a reveni în mod artificial la preţurile scăzute de dinainte de războiul Rusiei în Ucraina, care a schimbat politica energetică a Germaniei.

    ”Preţul nu va scădea să revină la 7 cenţi în viitor. Nu vom primi gaz rusesc pentru mult timp”, a declarat ea.

    Deşi o estimare exactă a costurilor este greu de stabilit, schema propusă în două etape ar putea costa aproximativ 90 de miliarde de euro, a declarat Siegfried Russwurm, membru al grupului de experţi şi preşedinte al Federaţiei Industriei Germane.

    La sfârşitul lunii septembrie, cancelarul Olaf Scholz a anunţat un ”scut defensiv” de 200 de miliarde de euro cu rolul de a proteja consumatorii de creşterea preţurilor la energie, dar nu a explicat mai detaliat cum va funcţiona.”
    P.S. Ce dobitoci ? Au avut gazul (Nord Strem 1 și 2) sub nasul lor și au ales „gazele„ lui Biden și a lui Pelosi . Pfuuuuiiiii !

  9. In ultimii 16 ani SRI-ul a avut o singura preocupare importanta: Sa demoleze PSD-ul ! Sa distruga elitele nationale de stanga din Romania pentru ca „privatizarea” = devalizarea, sa se desfasoare fara probleme ! Vezi cazurile Nastase, Dragnea, Ponta etc. In tot acest timp agentii unguri au zburdat veseli prin Romania. Si-au facut de cap. Dar si austriecii, olandezii…. ! Si-au facut retele, au influentat, au furat la greu.

  10. Mă plimbam mohorât prin parc! Am dat puțină mâncare la o Coțofană! A mâncat, s-a săturat și a plecat!!!! Cancerul generalizat PSD-PNL „mănâncă puțin” și pleacă? Pleacă vânzătorul de Neam și de Țară Bogdan Aurescu de la Butoiul cu Aur, Smirna și Tămâie? Rușine Dosia, Rușine Adrian Severin! Tu ne-ai „infectat” cu vânzătorul de Neam și de Țară Bogdan Aurescu, tu să ne cureți de Tumoarea Malignă! Drapelul României și Biblia Ortodoxă versus B’nai B’rith? Cine îți dă bă Gunoiule Social, pâine ca să crapi în tine, cine, cine, cine? B’nai B’rith sau Poporul Român? Unde este SRI? UNDE este DNA? Veceuri publice! România egal sat fără câini! Citez din dl Cornel Nistorescu citez: DNA a făcut abuzuri înfiorătoare! Dar Bogdan Aurescu ce a făcut? Dar frații Muraru ce au făcut? Dar Adrian Năstase cu Dan Ioan Popescu cu distrugerea economică a României și „cu” vânzarea PETROM ce au făcut??? Ce au făcut domnule dragă? Adrian Năstase iubire cu profesorul Suciu de la Universitate și neiubire fața de poporul român, moștenitor de pensie specială el fiind Miliardar în Euro? Dna face abuzuri? Clar emigrez, clar emigrez! Împotriva prostiei chiar și zeii sunt neputincioși* Schiller…. Fără cuvinte, fără cuvinte! Păcat de sângele ostașilor mortila Oarba de Mureș! Săracii moare, frații Muraru rade…

  11. Domnule dragă dle Humor! Sunt „cam” copiat! Nu am postat eu ieri!.Nu am nimic cu dvs, dar alții au! Credeți că nu sunt „conștient” că TO-TUL este pierdut? Pierdut pe eternitate! Alina Gorghiu cu naivul de Lucian Isar( a 12-a spita de la Căruță, pardon de la pat, saltea, recamier.) sunt Muktimilionari in Euro! Vasilică Câțu cu atac speculativ asupra leului, repetent la un amărât de Liceu Industrial, cu 2 esece consecutive la ASE și spălător de Vase si veceuri in USA, a fost prim ministru și actual șef PNL? Dle Humor! Râdeți, bucurați-vă de viață, uitați de România! Uitați! Carpe Diem, Carpe Diem!

  12. Cu un astfel de nume ,Hell, iad in engleza, nici nu e de mirare ca l-a scolit oculta dystopiana sa urce scara intrigilor si sabotarii tarii si ruinarii poporului, sa aduca iadul peste romani.

  13. Nu sunt deloc naționalist. Sunt filoromân, filomaghiar, filorom, filosemit, filogerman, filo – căci un om rațional este filo-.Dar văzînd poza de vorbăria lui Hellwig, șeful sri de acum, nu văd decît un tzipzer (ramură a sașilor transilvani) care nici germană nu știe, un rom și un evreu. Mă întreb ca român necăjit: nu mai sunt români să vorbească în Auditoriumul de la Universitatea Babeș-Bolyai, pe care și eu am absolvit-o? Pe ce mîini a intrat azi instituția? Nu mai este românească?

  14. Vazu el ce vazu, dupa ce primi un raport amănunțit asupra cuvintelor cheie care mișună prin spațiul virtual,ca suvetanismul devine dominant. Și atunci, i-a zis Parul blond cu extensie de cocota navetista: ieși. Inițial a fost convins ca trebuie sa iasă din încăpere, dar a fost în-tors de femeie blonda, pe partea cealaltă, precum brazda în miezul zilei de catre cosaș, de cel mai înalt antinational dintre pamanteni, Crosa cariata de golf, și convins ca trebuue sa iasă în fata viitorilor securisti cu un mesaj clar: veți fi și voi slugile licuriciului, fiindcă scopul nostru în viata e sa-l deservim cu toate puterile dacă vrem sa fim bogați și urâți de romani, asa cum se întâmplă acum, numai ca pe noi ne doare undeva de ce gândește acest popor care nu acționează decât sub comanda noastră, asa cum a făcut la revoluție și impotriva lui Dragnea. Și uite asa România o sa fie o cămilă cu trei cocoase. Una la Notre Dames, una la Ursula și una cifotica la PNL și PSD, pe care inteligentele venusiene o sa o definească drept suveranism național globalist sau cum sa faci din pisica țap ca sa-i crești randamentul la laptele matern pe linie lgbtigista.
    PS. Sâ nu va mirați dacă după acest discurs va fi propus la premiul Nobel pentru dicție infantila. Merita. E floarea cea vestita a Cotroceniului și coroana de măslini afumați a ciripitului pasarelelor cu grade la umbra și la generalul Soare. Zic și eu. Ce rost are sa ne batem capul cu unul care a săpat și sapa serios la temelie tarii. Va face ce a făcut și ce știe sa facă cel mai bine. Sa trădeze interesul național și sa lingă toate subtilitățile grobiene ale licuriciului cu gen fluid si minte ravasita de ravasitoarea pardesiului cu nasturi turnați la securitate.

  15. Cauza discursului lui Helvig: Andrei Marga. E agitație mare prin birourile pădurarilor.

  16. Abureala iudeomasonica : „patriotism moderat”! Asta vor alogenii paraziti! Sa fim „moderati”…
    Adica sa fim patrioti asa…de fatada…sa nu deranjam…sa nu suparam pe alogenii paraziti…asta le convine cel mai mult…patrioti de fatada…sa poata ei jefui si exploata mai bine…

  17. Si totusi acest Hell Vig este ceva secundar. Ce este important este desertificarea Romaniei. SECETA !Deja se simte. Urmatorii 7 ani (ca in Biblie) vor fi foarte secetosi iar ce va fi dupa acesti 7 ani(cat pot previziona computerele meteorologilor) nu se stie. Se vorbeste despre cca. 20 ani se seceta extrema. Cataclism ! Nu din cauza activitatii umane si a ciclurilor solare. Si ce fac autoritatile romane ? Nimic. Nu tu IMPADURIRI de mare anvergura, nu tu IRIGATII mari, nimic. Domnule Cornel Nistorescu indraznesc sa va rog sa va aplecati asupra acestor doua subiecte : impaduriri de mare anvergura si irigatii mari. Atat mai putem face …..

  18. Ordinul de la Licurici e sprijinirea suveranismului in Europa pentru spargerea UE si daramarea Germaniei. Omul doar a citat din „to do list-ul” venit de peste garla. Vezi cazul Meloni, e de manual. „Totul pentru front, totul pentru patrie!”. Acu’ depinde si care patrie e vorba. Nimic nou, chestiile astea s-au mai vazut si prin anii ’50.

  19. Un tablou impecabil al unei instituții, UBB, in picaj, care accepta si ofera posturi unor nulitati.

  20. „Copreşedintele grupului de experţi”

    Absolventii Facultatii de Experti nu pot sa fie decat toti (co)presedinti !

  21. De la mediatizarea excesiva a conflictului ruso-ucrainean (chiar cu accente pshio pe la unele tvuri, unde niste habarniste explica generalilor tactici de lupta), la circul cu calugarul tembel si supermediatizatul discurs citit amorf de domnul important si pana la aparitiile ministrului pensiilor(nu al muncii, caci de munca nu stie sa spuna ceva) totul pare o gluma proasta, un spectacol cu clowni pusi sa distraga atentia de la jaf, de la saracie crunta, de la mizerie sordida, de la moartea de foame, de stres, de inima rea. Ziua de maine nu mai exista deja, speranta a murit in Romania. In Germania, guvernul german a luat decizia achitarii integrale a facturii la electricitate pentru cetateni si firme, spun unii. Inseamna ca mai exista si oameni vii in Europa.

  22. Ce treaba are nominalizarea Alinei Gorghiu, o fata care nici nu a stricat si nici nu a reparat ceva in politica si guvernarea romaneasca alaturi de mari rechini mafioti ca Catu si Bode care au facut si fac mari rele romanilor? Alina este o duduie placuta, eleganta, educata si instruita chiar prea mult comparativ cu restul majoritar al colegilor politicieni. In plus nu s-a dovedit a fi comis vreo fapta pentru a fi o tradatoare a romanilor ca ceilalti.

  23. Cornele, combati corespunzator dar te tradeaza subconstientul. Amintirile te urmaresc si te chinuiesc.Da’ le incurci,ca de obicei, USL cu USR .Dosarul cu spălarea de bani în Belgia e din vremea USL nu USR cum crezi.

  24. Eu cred că s-au înfipt toți în Cluj pentru că acolo sunt firmele lor că, mai nou, toți s-au băgat în IT . La Babeș nu știu cum stă treaba, dar îmi aduc aminte că la psihologie se lipiseră de niște studii prin SUA sau cu unii de pe-acolo. Miclea ,sau cum îl chema, a făcut ceva cognitivă cu ei. Cât despre discurs știți cum e ” un prost aruncă o piatră în apă…” și gata sindromul Sthokokm.

  25. A mers ca să se simtă bine în pielea propriei persoane. Beneficiul mediocrului. Și pentru că este o pepinieră de viitoare rapandule, după chipul și asemănarea lor. Vorba aia: hârtia suportă orice, nu?

  26. Înfiorător! Cine a pus o asemenea nulitate la conducerea SRI? Sa nu fii în stare să citești coerent de pe o foaie A4? Nu am crezut ca voi vedea o asemenea catastrofă la conducerea SRI!
    Câțu,Bode,Helwig,Câciu, Ciolacu, Ioh-anus…Sigur vine sfarsitul lumii!!!

  27. Acest gunoi care face propaganda expirata a Diavolului drogat de peste ocean ,trebuie sa stie ca vine tavalugul si la Bucuresti peste eEI

  28. Este o performanta sa citesti discursul gen compunere de scolar silitor la care si-au adus contributia mintile prealuminate din SRI. O gargara laudaroasa si mincinoasa de la un capat la celalalt ticluita pentru intelegrea tuturor in speranta ca-i va prosti pe unii din ei. O justificare a acestei iesiri publice nefiresti pentru capetenia SRI a fost si reintentia de a da o copita sanatoasa de bivoli din Salaj ‘fostei securitati’.Nici nu se putea altfel, prima copita identica i-a dat-o profesorul unguresc cu nume romanesc cunoscut ca nashul ‘noii securitati’, parinte caruia ii sunt recunoscatori pe viata toti subalternii lui Edy cu el in frunte. Dar … Dar mai nou se aude tot mai des in spatiul public monitorizat de acesti baieti ca securitatea lui Ceausescu (cea veche) a fost nationalista si patriota in aproape intregul sau spre deosebire de actuala ce pare a se ocupa de treburi sugerate de eventualii stapani externi. Iar de aici si pana la indemnul pentru un NATIONALISM moderat si echilibrat rostit chiar de mai marele SRI-ului a fost floare la ureche. Vechea securitate condamnata in continuare dar si politicienii ca alde Vadim sau cei actuali care o trag tare cu nationalismul romanesc nu sunt deloc buni, buni sunt doar ei, noii securisti. Noua securitate trebuie sa devina urgent stegarul natiunii care sa fluture drapelul unui nationalism „REASUMAT,REDEFINIT si RECULTIVAT” conform celor cu ” GANDIRE DEMOCRATA si ECHILIBRATA din STATELE OCCIDENTALE, un PATRIOTISM PRO OCCIDENTAL” . . . hau, hau, hau! Sunt cuvintele nationalistului globalist Edy scrise de vreun ong securist pe stil nou. Te ia durerea de cap!

  29. exista mai multe SRI-uri… unul al sefilor care-l folosesc ca instrument personal impreuna cu cei care-i numesc, unul al altor servicii secrete care-l folosesc sa-l stoarca, blocheze, influenteze, unul al celor care au constiinta si incearca sa-si faca treaba de care decidentii nu tine cont.

    in tot acest miraj al puterii si deciziei in care ceea ce exista primeste doar valenta unor decidenti primitivi, infatuati, mincinosi, realitatea este distorsionata conform cu ceea ce sint ei. au darul de a crea o alta realitate care are la baza minciuna si interesele personale care sint opuse idealurilor unei natiuni.

    cei care au posibilitatea sa deturneze realitatea asa cum este ea, se afla doar in sfera puterii. asta a facut si hellvig. a lustruit cu vorbe goale acea realitate paralela in care ei isi doresc ca noi sa traim. de aici lipsa de rezonanata cu majoritatea a unui cititor mincinos de pe foi scrise cu cerneala simpatica. cine sint ei? cine sintem noi?

    atentie mare la cei pe care functia ii face mari si nu ceea ce sint ei cu adevarat pentru ca ei vor face tot ce le sta in putiinta sa fie functia pe care o masa diforma de carne o umple. pentru ca functia le creeaza statutul. si cit saliveaza dupa functii care sa dea sens carnii care ii defineste. bestii!

  30. Handicapatii care sunt la conducere sunt ca maidanezii! Te faci ca dai cu piatra in ei, schelalaie si fug insa se reintorc imediat! Sunt precum ciinii la groapa de gunoi a abatorului! Vai de mama voastra! Degeaba va zbateti ca pestii pe uscat!

  31. În ‘era globalizării’ și șerviciile sunt interconectate ‘ierarhic’. De regulă : se ia o persoană ‘neutră’ care are legătură cu sistemul care va executa planul propus, în funcție de gradul de îndeplinire și de propria-i abilitate poate accede și impune în grupul celor care elaborează obiectivele. Mai mereu se întâmplă ‘să încalece’ la început de mandat prezidențial și ‘să descalece’ la sfârșitul mandatului prezidențial, oriunde în lume.

  32. Dacă tu tu ăsta care aperi chipurile România de Teroriști, terorism economic, etc, etc nu poți CI-TI de pe o banală de coală A4 cu caractere de 30 nu este asta terorism atentat la Siguranța Națională? Nu ne ducem pe pustie cu ăsta? Cine l-a pus? A dat examene psihologice, de competență? Sau E-FEC-TIV România este în mare, mare Bufet Suedez din care, cine vrea, se înfruptă și pleacă fără să plătească? Cu capul, cu funcția, cu viață, cu libertatea? Chiar așa? Chiar asa e România Reală? Tare ma tem că da! Rămâi mut, fără cuvinte! Prostul României în fruntea SRI? Ăsta da atac la Siguranța Națională!

  33. Intotdeauna nulitatile numesc in functii tot niste nulitati. Sunt cazurile lui Petrov si Johanis. Dar nu au de ales, nici un roman competent si integru nu va accepta vreodata sa colaboreze cu vreunul ca cei doi. Vor accepta doar impostorii sau hahalerele.Stie cineva o alta categorie de indivizi care a fost sau este langa Johanis? Sa-i numeasca aici!

  34. Spuneam ieri la 18:52 urmatoarele in latraturile Dulaului: Nea Cornel e victima propriei naivitati si ma doare sufletul sa-l vad cum se chinuie analitic sa nu-si depaseasca conditia! A asteptat sa vada impricinatului fara vreo reactie, stiind dinainte cu ani buni in ce cercuri se invarte…A asteptat si reactiile breslasilor media stiind cine sunt si acestia, dar nu l-au interesat propriii cititori si ce sustin acestia…Informatiile brizante stiute de nea Cornel dinaintea legendarii impricinatului in fruntea Directiei interioare rebotezate a Securitatii, precum si cine ii este Nasul, adica Dudu-ie Ionesco, un tipic militar deghizat in civil cu barba marxista tip Che Guevara, legendat prin Caposul la taranisti si uns treptat cu demnitati militare, Armata si sectia de interne, militia…Or aceste aspecte sunt mai incriminante decat legendarea ulterioara a Nasului de catre Fin
    la complexul bolsevic din Deal pe post de consilier/ofiter de legatura al Securitatii cu Alogenul Secu-i…Acest ultim amanunt are importanta doar prin confirmarea a CEEA CE A FOST SI PE CINE A SERVIT DIN START Dudu-ie Ionesco…O analiza exhaustiva impunea valorificarea acestui aspect brizant! La fel calitatea de AGENTI Secu a lui Ben el mosad Kiriakovici si locotenentul sau
    Pielicica Psoriazis prezenti seara de seara si ziua telefonic la tv-urile Secu, toate din patria noastra, unde amelioreaza impactul demascator al DIVERSIUNILE INSTITUTIEI GENOCIDULUI…Observ ca nea Cornel vrea sa-si faca invidoasa FEBLETEA Voiculescu
    facand propaganda lui PROFI Marga…Cominternistii Hoover si Dulles au fost ILEGALI de marca, comparativ piti-coatelea Hollweg, ei stand mereu in fundal caci metodele cekist/nkvd-ist/kgb-iste folosite le-ar fi demascat sorgintea…

  35. Hellvig=un limbric securistic…o japitza mica de salon…brută mică…o scamă…

  36. Isi poate cineva imagina un sef de servicii secrete pronuntandu-se pe teme de interes national, peste capul Primului Ministru in Regatul Unit ? Doar in Romania lui Base si Ioha…

  37. cerem desecretizarea retelei r,printre ei sint dia,securitate,militie,garzi si ei sint teroristii din decembrie 89.
    urmariti pe youtube filmul de 2ore marca tvr1:reteaua r,cine au gost teroristii de la revolutie,in special min 90…120.
    au omorit 1200oameni si nu animale si nu ati vazut ca ei se uita seara la tembelizor,ii intilniti in bucuresti,pe strada,dari mina cu ei,au firme dar tot criminali sint.au fost lasati liberi de armata dupa ce romanii i au prins ca trageau,asupra oamenilor.daca nu se va face acest lucru,daca nu se va face si procesul comunismului unde bestiile au omorit 200000romani,daca nu se face procesul mineriadelor in care oltenii ajutati de securisti si militieni au omorit oameni,au strecurat minciuni,e posibil ca tot bucurestiul sa sufere repercursiunile acestor fapte grave.cind va veti trezi,cum a spus maestrul boca cu bucurestiul jumatate darimat la cutremur si cu tara ocupata de rusi,sa stiti ca e si din cauza acestora din justitie,pilitic,armata,securitate,militie,stat care n au vrut sa faca dreptate.si de proprietatea personala luata intre 45…49… v ati batut joc,ati dat casele proprietarikor catre chiriasi.ca si cum ajungi acasa si te trezesti ca casa ti e ocupata de o sleatca de hoti.
    daca ro va suci iar armele ca la 44?cu siguranta ca da,romanii sint dupa cum bate vintul.iar despre 25milioane copiii uvisi de propriile asa zis mame in pintecele lor,si pentru asta romania va fi devastata.pestele de la cap se impute iar romania de la votantii ei.va deranja regele?ati ales pe iliescu,fiu de caldarareasa.

  38. … rătăcită-ntr-un scrin prin sertare:
    Dle Nistorescu, total în afara subiectului din articol și fără intenție de a-l deturna: ați primit vreun răspuns de la Ursula la scrisoarea, trimisă în ianuarie, referitoare la componiștii usr ai pnnr?
    Sincer, dacă nu vedeam că articolul cu pricina încă apare în subsidiar, nu v-aș fi întrebat.

  39. SRI si DNA unitati ce fac politie politica, asmutite de catre Tatuca Natiei, pa dusmanii Mei.
    De parca au jurat credinta Dulapului , nu tarii ?
    Cu este tovarasi ofiteri ?
    Voi ati tacut, si tara s-a vandut, patriotism curat murdar

  40. Gibonul Eduard Hellvig este o formă inferioară de existență,fără școală,fără nici o pregatire.Citirea silabisita si chinuită de pe o banală coală A4, îi produce spasme ingrozitoare de parcă cineva i-ar scoate vorbele cu un clește înroșit din gură. Se vede de la zece kilometri ca individul nu a trecut prin școli. Un neica nimeni la conducerea SRI…Seamănă izbitor de bine cu Câțu și Ciucă…Toți au fost aduși de Iohannis!!!

  41. Scopurile lui Helwig au fost mai multe.
    In primul rind prin ceea ce a sustinut,sa arate ca din AULA UNEI NIVERSITATI DE PRESTIGIU ,EL SA ARAtE CA SECURITATEA IN ROMANIA URMEAZA „ROMANIA EDUCATA”VRUTA DE IOHANNIS, ca il urmeaza intocmai ,Helwig find mare si tare si in CSAT,despre care nimeni nu stie ce face-NIMIC in folsosul tarii,in afara de invirteli pe politica militara cu NATO etc.-alt sector prioritar pt .tara nu exista,fiind impracticabile toate de interes public pt.regimul iohannist.
    Pt.a face asta, Helwig si-a lansat sau a continuat doctrina .Fiind un serviciu specializat,militarizat,nu avea nici-un drept sa lanseze vreo doctrina sau ideolgie .De ce a facut-o?
    Pt.INdreptatire ,pt.a-si legitima abuzul sau si al lui Iohannis,ei fiind mari incalcatori ai Legalitatii Constitutionale.
    Valorile Romaniei sunt inscrise in art.1,2,3 Constitutie .Tratatele UE si TFUE cat si Constitutia nu prevad ceva in sensul spus de HElwig:„Se construiește o teză falsă, a unei dispute artificiale între identitatea națională și cea europeană sau globală”, a spus Eduard Hellvig. El a continuat să susțină că patriotismul și democrația sunt compatibile. „Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale”Asadar peste alin.1,3 din art.1 care spune” (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.(3) România este stat de drept, democratic şi social,SECURISTUL LUI IOHANNIS,vine si pune peste identitatea nationala altele”europeana si globala”ca avem „apratanenta la o societate deschisa”!Una in care dicteaza minoritatea,individul ,ce nu se supune majoritatii, o societate aistorica,fara ISTORIE,fara morala,familie,credinta .

  42. Societatea deschisa popperiana sorosista „deschisa”spune ca toate valorile morala,traditia,cultura ,familia,religia sunt „prejudecati”,apartin unor „grupuri”,deci Hewig face dintr-u stat unitar national cu o istorie a sa, ca si toate statele europene cu istoria lor- niste „grupuri”!
    Or,acest SECURIST nu avea nici-un drept sa se prevaleze de o Universitate de Prestigiu, pt.”doctrina”sa sorosista,
    Ca organ specializat tbsa „instruiasca”la alte locatii, deoarece doctrina sa NU ESTE A STATULUI NATIONAL,UNITAR ROMANIA, cie ste venita din VAGAUNI adusa de agenti straini!
    Prin prezenta la UBB,a vrut sa arate”sunt tare si mare”,v-am incalecat,va conduc,va prostesc cum vreau!El nu are dreptul sa vorbeasca in vreun fel politic despre Suveranitate! Avea obligatia sa-si retraga acoperitii si agentii facutir pe ctr.de colaborare ce sufoca societatea,sa nu mai toace miliarde in mod fraudulos,deoarece nimeni nu stie ce face cu ele!Sa desecretizeze protocoalele,sa lase Justitia,Parchetele sa-si faca datoria si sa nu mai vinda economic Romania,partenerilor lui de la servici secrete straine !Afacerea ilegala cu Andreea Lambru pe timpul USL nu a clarificat-o,au spalat bani el si Crin Antonescu in Belgiasa profite la alegeri in 2014?Parlamentul cand vrea sa vina de hac jugului pus de Securitate pe poporul roman-prin cotrol legal si efectiv?Stie aceste SECURIST ce fac Popescu Virgil si alti agent cu energia si facurie romanilor?DEMISIA ,SLUGA GLOBALISTA!

  43. Romania a incaput pe mana intereselor straine. Totul a inceput dupa deturnarea revolutiei romane de catre evreii globalisti ai lui Soros. Puterea a incaput pe mana evreilor Brucan, Barladeanu, Petre Roman, Razvan Teodorescu care au pus sef la servicii o dinastie evbreiasca incepand cu Astalosh Magureanu, Talpesh, Maior, Georgescu…
    Ei se chinuie sa tina Romania cu jugul globalist pe gatul ei.
    Ministerul de externe apara interesele Uzraielului.

  44. „Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale”
    Când cel care ar trebui să vegheze la securitatea și suveranitatea României se dovedește un globalist sadea, ba mai mult și un feroce înCURajator al societății „deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale” fiți siguri că dacă anul acesta am scăpat de manifestarea dragă lor, pentru că are loc în Ucraina, la anul vom fi gazde primitoare . Peste tot … 😉

    ORGIE ÎN UCRAINA! 15.000 de participanți la cea mai mare orgie sexuală sub pretextul unui iminent bombardament nuclear
    Mulți dintre ucrainienii, dar și mercenarii străini sunt gay. Așa că găsesc oricând un pretext ca să facă o orgie.

    Cazul de față, găsind pretext în psihoza bombelor nucleare, Ucrainienii organizează o mare orgie pe un deal din jurul Kievului.

    Via JPost:

    Peste 15000 s-au înscris deja pe Telegram la petrecerea sexuală. Participanții sunt rugați să-și decoreze mâinile cu dâre colorate care simbolizează interesele lor sexuale. Trei dâre sunt pentru fanii sexului anal în timp ce patru dâre sunt pentru fanii sexului oral.

    Poate că Putin ar trebui să aștepte momentul lansării bombei pentru când începe evenimentul ca să arate ce se întâmplă cu Sodoma și Gomora 2.0.”
    P.S.
    Sunt curios câte „dâre” vor purta după ei unii dintre cei de la putere, ai noștri – ca brazii, cu „mucii” pe piept ( după „spectacol” 😉 )

  45. 13:34
    Despre Bucuresti, din amintiri:

    Richard Stan, regizor in L. A. :

    În 2000 nu prea puteai să te plimbi în voie prin cartierele din București. Întotdeauna era cineva cu ochii pe tine dacă erai o față necunoscută. Bucureștiul era un paradis al drogurilor. Heroina a schimbat totul în București, sunt 100% convins că niciodată în istorie Bucureștiul nu a fost așa de periculos ca în anii 2000! Acum e cu totul și cu totul diferit, bine, asta nu înseamnă că te poți duce ca la tine acasă prin Ferentari nici in 2022 (Richard râde).

    În primul rând, pe străzi înveți să pierzi, înveți ce înseamnă loialitatea, ce înseamnă să ții aproape, înveți cum să-ți dai seama din primele două minute de discuție cu cineva, ce fel de caracter are și dacă face sens să continui orice contact, înveți cum e să fii la pamânt și cum să te ridici și să treci mai departe, dar cel mai important, înveți să suferi!

    Ceea ce lumea obișnuită nu înțelege și pune etichetă este faptul că oamenii ăștia (să se înțeleagă clar! Aici nu vorbesc despre violatori, criminali, pedofili sau mai știu eu ce scursuri) chiar dacă sunt priviți ca o amenințare socială, emoțiile celui care a trăit prin cartiere sunt mult mai intense și mai profunde decât își poate imagina cineva vreodată.

    În 1998 forma trupa Kartel, alături de 2 prieteni, Mitelea și Tony! Lanseaza primul album intitulat Jumate – Jumate în anul 2000.

    In 2003, Mitelea este ucis, înjunghiat, iar Tony este arestat și condamnat pentru diferite fapte.

    (Dumitru Alexandru Filimon – Cotidianul)

    A fost perioada cand foarte multi tineri, cu pregatire, au plecat din Tara.

    Bucurestiul de astazi, (oamenii tineri, activi) este ce se vede la TV?

  46. 1-Elena Udrea (undisputed leader…), 2-Alinutza Gohrghiu (care vine totusi tare din urma….), 3- Raluca Turcan (pe care a cam lasat-o suflul)…. Violenta Alexandru lupta degeaba fiindca pentru ea s-a terminat kerosenul. Ghinion !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.