Notițele unui cârcotaș din ultima bancă (II)

Cum spuneam și-n prima parte, discursul dlui Hellvig în fața studenților la Securitate de la Universitatea din Cluj conține multe afirmații fără explicații.

Prima parte Notițele unui cârcotaș din ultima bancă (I)

În interesul didactic de a-i ajuta pe studenții respectivii să înțeleagă ce-a vrut să spună uneori directorul SRI, reluăm unele dintre afirmațiile acestuia, făcând la fiecare un mic exercițiu de maieutică.
„Se vorbește despre oamenii din SRI ca despre securiști. Ceea ce este complet nedrept”, spunea dl Hellvig. În cazul unora, poate că este nedrept. Dar ceea ce dictează imaginea noilor securiști este comportamentul lor, nu altceva. „Majoritatea sunt tineri, de 30-40 de ani, și au aflat despre vechea Securitate din cărți și din arhive”, își prezintă dl. Hellvig colegii. Vârsta invocată nu înseamnă automat o altă atitudine. Unii or fi aflat din cărți despre vechea securitate, dar depinde și de profesorii pe care i-au avut. Dl. Hellvig i-o fi văzut vreodată pe acești tineri mândri, cum ies ei pe poarta unității, privind lumea de sus, cu aroganța că destinul fiecărui trecător pe care-l întâlnesc pe stradă depinde de pixul lor? Că nu există oameni nevinovați, ci doar oameni de care ei „nu s-au ocupat”?
„Sunt oameni care ar putea câștiga mult mai mulți bani făcând mai puțin efort în alte părți, dar muncesc în această instituție neștiuți”, le plânge de milă dl.Hellvig unor colegi. Dar de ce nu se duc ei la bani mai mulți? Din dragoste de patrie? Are dl Hellvig vreo explicație? Piața muncii e liberă. Deocamdată vedem că unii se păstrează să câștige enorm după ce se pensionează și trec în rezervă…
Dl.Hellvig atinge și coarda omeniei: „Avem mare nevoie să reconstruim încrederea între oamenii care vor în mod cinstit o Românie care să funcționeze la fel de bine ca cele mai de succes democrații occidentale”. Dl. Hellvig nu spune cine stabilește care sunt acești oameni cinstiți. SRI-ul cumva? Nici cum a contribuit SRI-ul la construirea încrederii între oameni. Sau a dihoniei care există în societate? La transformarea urii într-o politică de stat?
„Suntem din ce în ce mai polarizați în societate, iar polarizarea, ca și extremismul sau populismul, este un mare risc”. De acord, dar dl. Hellvig nu ne spune dacă a reprezentat „un mare risc” evocarea în spațiul public, ani în șir, a tezelor naziste despre ciuma roșie, a doctrinei extremiste despre desființarea unui partid politic, a unei Românii fără pesediști etc etc „Polarizarea este folosită de cei care își doresc o Românie coruptă și instabilă”. Cine sunt ăștia, dl Hellvig? Nu cumva polarizarea o fac și generalii care au dividende de 40.000 euro pe lună din „consulting”? Validarea facilă și spectacolul gratuit (?) „fac parte din arsenalul celor care vor să destabilizeze o societate care încă nu are încredere în ea însăși”,mai spune dl Hellvig. Oare SRI o fi având vreun rol in pierderea acestei încrederi a societății în ea însăși?
„Antidotul este, mai spune dl Hellvig, concentrarea pe muncă și recursul permanent la valori”. Are SRI vreun rol în demantelarea elitelor românești, produsă în ultimii 17 ani? Sau, minune mare, în apărarea lor?

SE DĂ LIBER LA SUVERANIȘTI?
În sfârșit, dl Hellvig nu putea să ocolească chiar de tot subiectul care domină dezbaterile europene și care, că-i place sau nu, mocnește și sub miriștile de pe la noi. E vorba despre ascensiunea suveranismului/naționalismului luminat, în opoziție cu neomarxismul/progresismul încurajat de birocrația bruxeleză.
La acest capitol, dl.Hellvig dă și cu lapte și cu carne. Și cu identitatea națională, și cu societatea deschisă. Și cu steaua, și cu crucea, ca părintele Burducea… Hellvig recunoaște că „trăim într-o comunitate care și-a câștigat prin sacrificii extreme, timp de sute de ani, dreptul de a avea o țară proprie, o limbă, o graniță, un steag”, dar, totodată, „trăim în cea mai puternică familie democratică a lumi și suntem un pilon de bază al celei mai mari alianțe strategice din istorie”. O mică periuță pentru Bruxelles și SUA, ca să se noteze.
Abordarea capro-varzistă continuă: „Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie, la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale”. Evocarea „identității naționale” pe picior de egalitate cu „societatea deschisă sorosistă”, într-un discurs al șefului SRI n-ar fi fost posibilă dacă n-ar fi existat rezultatul alegerilor din Italia.
Care or fi acele „drepturi globale” la care se referă dl Hellvig nu știm. În orice caz, nu pot exista „drepturi globale” în afara celor consfințite în tratatele internaționale. Și nici pe departe să poată fi „drept global” elucubrațiile produse din condei de funcționărimea plictisită, dar îmbuibată de la Bruxelles.
Hellvig mai încearcă o manevră, care are valoarea unei indicații. El vrea să–i deposedeze de tema suveranist-națională pe cei care deja au afirmat-o public și argumentat (profesorul Andrei Marga, de pildă) și s-o pună în poala celor convenabili Sistemului. Directorul SRI le transmite acestora s-o lase mai moale cu propaganda anti-suveranistă, întrucât „sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valori tradiționale, religie, elemente de identitate națională”.
Este marea diversiune pe care o încearcă Hellvig, afirmând că „naționalismul ar trebui să fie un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții”. Altfel spus, dl.Hellvig dă cu mantă: cei cu „gândire democratică”, îndepărtați de patriotism, să îmbrățișeze ei mai degrabă tema naționalistă, să n-o lase naționaliștilor actuali care nu au gândire democratică. Totuși, Hellvig le dă o șansă la conviețuire, afirmând că „nu trebuie să existe o separație atât de mare între mândria națională și susținerea principiilor democratice universale”.
Această afirmație este un semnal pe care probabil că șeful SRI nu l-ar fi dat fără analiza și acceptul „partenerului strategic”. Opțiunile suveraniste din Europa încep să pună în mișcare niște plăci tectonice de care Bruxelles-ul și „partenerul strategic” încep să se teamă tot mai mult. Iar șeful SRI a fost ales să ridice năframa albă.
Dar ceea ce se face că nu înțelege dl. Hellvig este că disputa suveraniștilor nu este cu „principiile democratice universale”, cum spune domnia sa, ci cu abuzurile doctrinare ale funcționărimii bruxeleze, o grupare de peste 56.000 de funcționari apatrizi care se erijează într-un fel de putere deasupra tuturor puterilor. Ei au pretenția că se confundă cu Europa. Ceea ce este fals și absurd.
Dacă sunt împotriva lui Timmermans pentru că ne jignește țara nu înseamnă că sunt împotriva Uniunii Europene.
Dacă sunt împotriva Ursulei von der Lynen pentru cum vrea ea să dirijeze ce mâncăm, cum să ne spălăm, cât să ne încălzim, cum să ne adresăm părinților etc nu înseamnă că sunt antieuropean.
Această funcționărime forțează statele membre să înghită niște decizii care n-au absolut nicio legătură nici cu valorile europene, nici cu „principiile democratice universale” invocate de dl. Hellvig.
Pretenția unei funcționărimi nealese de nimeni de a impune statelor membre niște reguli care exced tratatelor de aderare a căpătat amploarea unei ideologii. Bruxelismul – noua doctrină care bântuie prin Europa îndeosebi sub mandatul Ursulei von der Lynen – n-are nimic de-a face cu valorile europene din care s-a născut însăși Uniunea Europeană. Cei care defilează cu acest bruxelism suprastatal sunt, de fapt, antieuropenii veritabili.
Suveraniștii respectă tratatele de aderare, dar nu acceptă să fie umiliți de niște funcționari ce vorbesc în nume propriu; respectă valorile europene, dar nu și invențiile doctrinare arbitrare. Suveraniștii manifestă cu adevărat acel „patriotism pro-occidental” la care dl.Hellvig îi îndemna pe studenți să adere.

AFARĂ E VOPSIT GARDUL, DAR ÎNĂUNTRU E GRADUL!
Din cele spuse de directorul SRI la Cluj rezultă că sunt destule lucruri care ar trebui corectate în orientarea și activitatea acestui serviciu. Dl Hellvig se arată întotdeauna binevoitor: dați-ne legi și le vom respecta. Problema e că, pe din dos, trage frâna de mână.
Un exemplu este cel al protocoalelor secrete. În octombrie 2017, președintele comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda declara că SRI a remis comisiei textele celor 65 de protocoale de colaborare cu alte instituţii ale statului. Predecesorul său la conducerea comisiei, Adrian Țuțuianu, declarase cu câteva luni înainte că protocoalele SRI sunt „o formă legală, firească şi normală în cooperare interinstituţională”. Manda a cerut reverificarea lor. Și am văzut ce s-a întâmplat: Manda are dosar penal, iar Țuțuianu este în prezent secretar general-adjunct al Guvernului.
Prin martie 2018, premierul Viorica Dăncilă a solicitat desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții ale statului. S-a văzut unde a ajuns, cu o albie de lături turnată în cap. Deși are cel mai important și mai demn discurs pe care l-a susținut vreodată un demnitar român în Parlamentul European. Și de la acel discurs i s-a tras.
Ministrul Justiției de atunci, profesorul Tudorel Toader, s-a declarat de acord cu solicitarea dnei Dăncilă. „Procurorul îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală numai în baza legislaţiei penale. Nu există un temei juridic care să-i permită procurorului, indiferent de rangul pe care îl are, să constituie alte premise în desfăşurarea urmăririi penale”, spunea ministrul referitor la protocoale. Și am văzut ce-a pățit.
„SRI-ul este o structură care funcţionează sub autorităţile române. Cererea a desecretiza aceste protocoale, care vine din partea prim-ministrului, nu poate fi neglijată de SRI”, declara și peședintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. Și am văzut unde a ajuns – direct cu dosar penal.
În martie 2017, directorul SRI Eduard Hellvig declara că „vrem să modernizam și mai mult parteneriatul pe care îl avem cu instituțiile statului – de aceea vom lucra pentru un model mai transparent de control și pentru o relație mai deschisă cu Parlamentul și societatea civilă”.
Modernizarea „parteneriatului” a însemnat menținerea protocoalelor, iar de control mai transparent s-a ales praful.
SRI n-are drept de inițiativă legislativă, dar are, totuși, o cale de acces spre legiferare. Dl.Hellvig, spirit universitar care din fragedă pruncie învăța pe șest de la radio ce înseamnă libertatea, dacă n-ar fi prizonierul celor care-l conduc de-afară și-l domină dinăuntru, ar putea să depună la Comisia de control al SRI orice reglementare dorește, pe care orice parlamentar din acea comisie poate s-o preia și s-o depună sub formă de propunere legislativă. Nu s-a întâmplat, însă, ca George Maior și, apoi, Hellvig, acești doi titani ai gândirii intelligence, să conceapă și să depună indirect în parlament propuneri legislative care „să elimine greșelile trecutului”, „să aducă serviciul la nivelul Occidentului” ș.a.m.d., cum spune acum dl.Hellvig.
Acea comisie parlamentară este de fapt de control al SRI asupra Parlamentului, și nu invers. Comisia și tot funcționarii săi reprezintă un bastion al SRI în instituția Parlamentului. Se spune că un șofer de la comisie e colonel plin. Funcția doboară gradul. Iar membrii comisiei sunt negociați de SRI cu partidele încă de când se fac listele pentru alegeri.
Dl Hellvig n-a avut curajul să denunțe nici măcar proiectele NKVD-iste de legi ale securității, aflate în circulație – cum ar fi făcut orice director democrat de „intelligence”(!) – darmite să mai intervină pentru eradicarea „greșelilor trecutului”.
Dl.Hellvig bravează folosind cuvinte grele: democrație, libertate, modernitate ș.a.m.d. În esență, convingerile sale sunt potrivnice orientării pe care o afișează.
Cu ani în urmă, la Academia SRI a fost inaugurat cu mare pompă un curs despre democraţie şi totalitarism. Cu acel prilej, Dl.Hellvig a ținut tot un discurs ceva mai telectual, afirmând ceva care putea lăsa cu gura căscată pe mulți. Directorul SRI a declarat că „viziunile anti-globaliste, extremismul, divizarea politică şi competiţia economică slăbesc instituţiile şi alianţele”. Deci instituțiile și alianțele sunt amenințate de cei care se opun globalismului, de cei care susțin pluripartidismul, adică „divizarea politică” și de cei care vor „competiție economică”! Interesant.
„Putem progresa doar prin democrație și prin modelele societăţilor deschise”, mai spunea cu același prilej, dl.Hellvig.
De fapt, modelul societăților deschise, propovăduit de sorosism, constituie nucleul opțiunilor dlui Hellvig. După ce a fost desemnat la conducerea SRI, prin februarie 2015, dl Hellvig scria că „statul şi propriii cetăţeni pot să se afle întotdeauna de aceeaşi parte a baricadei” numai dacă toate instituţiile vor acționa „conform regulilor democraţiei şi ale societăţii deschise”.
Nu-i nimic surprinzător, domnia sa fiind bursier Soros și coordonatorul filialei din Cluj a Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă. Ulterior a urmat niște cursuri la Centrul de Studii Post-Comuniste al Universității Maryland și la Centrul European de Studii de Securitate „George C. Marshall”, Garmisch – Partenkirchen.
Cu toată instruirea prin asemenea școli subtile ale democrației, dl.Hellvig n-a putut să denunțe constituirea câmpului tactic descris de gl. Dumbravă. Dimpotrivă. Directorul SRI a dat acelei înțelegeri monstruoase o explicație stupefiantă, afirmând că, prin câmpul tactic, „urmărim ca, în procesul în sine, să nu existe persoane – judecători, procurori – care pe drum au uitat că servesc statul român“!
Noi, ăștilalți, care n-am fost bursieri Soros și nici cursanți la Garmisch, credem că în ţările democratice, judecătorii şi procurorii servesc legea şi justiţia, nicidecum statul!