Hillary Clinton, avans de peste două milioane de sufragii în faţa lui Trump

Hillary Clinton are un avans de peste două milioane de sufragii în faţa lui Donald Trump, iar acest număr ar putea creşte în continuare, a anunţat miercuri reprezentantul centrului independent Cook Political Report, Dave Wasserman, citat de Politico.

Mai exact, Clinton a obţinut 64.223.958 de sufragii din cele numerate deocamdată, iar Trump a obţinut 62.206.395 de voturi.

Deşi democrata are un avans considerabil în ceea ce priveşte votul popular, aceasta a pierdut cu un decalaj uriaş votul electorilor care determină cine va fi următorul ocupant de la Casa Albă.

Republicanul Donald Trump a reuşit să câştige votul electorilor după ce a câştigat în statele cheie Florida, Ohio şi Carolina de Nord, dar a obţinut victorii surprinzătoare şi în Pennsylvania şi Wisconsin, considerare state sigure pentru Partidul Democrat.

Republicanul a declarat marţi, pentru New York Times că ar fi preferat să câştige votul popular şi că nu a fost niciodată un „fan al Colegiului Electoral”.

Anterior, Donald Trump s-a arătat extrem de furios pe persoanele care au sugerat că a pierdut votul popular şi a susţinut că ar fi reuşit să câştige dacă îşi propunea asta. ”Dacă alegerile erau bazate pe votul popular, atunci aş fi făcut campanie doar în New York, Florida şi California. Aş fi câştigat cu un avans chiar mai mare şi mult mai uşor”, a postat Trump pe Twitter.

Este pentru a doua oară în ultimii 16 ani când un candidat democrat pierde alegerile prezidenţiale deşi primeşte mai multe voturi.

Printre prezidenţiabilii care au pierdut alegerile, deşi au primit mai multe voturi se numără Andrew Jackson (1824), Samuel Tilden (1876), Grover Cleveland (1888) şi Al Gore (2000).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.