
Hoardele năvălesc ca barbarii și distrug totul în calea lor și când nu mai au unde se extinde se auto-distrug și dispar din istorie. Popoarele se așază, se împacă cu vecinii și își fac un rost în lume. Neamurile și națiunile își găsesc sensul și se apropie de Dumnezeu. Noi românii suntem așezați pe aceste meleguri din zorii istoriei. Au trecut peste noi hoarde barbare și popoare nesătule care au vrut să ne desființeze, dar legatura noastră cu pământul și credința creștină ne-au salvat. Am supraviețuit, dar a supraviețui nu e o virtute decât arareori și doar temporar. Trebue să învingem și în acest scop avem nevoie de obiective și de un plan strategic. Marele om de stat Iuliu Maniu spunea că națiunile trebuie să aibă mereu și mereu țeluri pe care să și le propună și pe care să le urmărească. Așa trebuia să aibă și România. Și a avut. Precursorii globalismului soroșist de azi i-au ucis însă mișelește or i-au aruncat în închisori pe toți cei care au vrut binele țării.
Unde se află țara noastră în aceste vremuri zbuciumate? Ce vrem noi și ce vor dușmanii noștri? Îmi permit să răspund singur. Vor să ne desființeze ca națiune și să ne transforme într-o ficțiune geografică. Și nu ne mai atacă hoardele din afară. Ne sfâșie sorosiștii globaliști strecurați printre noi. Am însă o știre pentru ei. Au mai încercat și alții care ne-au schingiut mai rău decât naziștii și comuniștii, dar au eșuat. Nu vor reuși nici cei de azi, deși cu trecerea timpului și-au schimbat și perfecționat metodele.
Efortul de distrugere a țării noastre și a neamului românesc a început în 1947 cu un set de instrucțiuni secrete primite de la KGB de nou-inființata securitate. Arestările masive au început imediat în primăvara anului 1948 și odată cu ele s-a trecut la experimentele diabolice de la Pitești, urmate de cele de la Aiud și acum la experimentul Societății Deschise dirijat de indivizii lui Soros. Să le luăm pe rând. Iată ce prevedea între altele instrucțiunile kaghebiste primite de la Moscova:
Dezorganizarea societății; compromiterea tuturor reperelor morale și tradiționale ale țării; promovarea unor indivizi incompetenți în funcții importante; compromiterea oamenilor de valoare care refuză să devină agenți informatori; eliminarea din școli și universități a profesorilor bine pregătiți; ruinarea țăranilor; denigrarea bisericii; lichidarea fizică a liderilor politici din opoziție… (Citat preluat din cartea La Cumpăna Mileniilor, Destine Literare, 2024). Și instrucțiunile sovietice au fost aproape imediat puse în practică în toată țară și experimentate brutal la închisoarea din Pitești… În timp ce țara era distrusă prin dezorganizare, în închisori s-a încercat dezumanizarea oamenilor.
Experimentul Pitești
Cea mai sângeroasă tentativă kazaro-sovietică de anihilare a tineretului român cu credință în Dumnezeu s-a aplicat la închisoarea din Pitești între 1949 și 1953. Iată ce mi-a declarat arhimandridul Român Braga, victima a acelor torturi, când l-am intervievat pentru Vocea Americii prin 1980, după ce arhimandridul a ajuns în Statele Unite.
…Tot ceea ce s-a imaginat vreodată de o minte bolnavă a fost folosit pentru a îngenunchea spiritul celor care au respins rânduiala comunistă și îndeosebi a celor care credeau în Dumnezeu. Deținuții au fost siliți să-și denunțe și să-și condamne părinții, pentru că i-au crescut în spiritul unor valori morale creştineşti… O cruzime deosebită s-a folosit împotriva acelora care erau cunoscuți că au o puternică credinţă. Torționarii erau furioși pentru că nu puteau să controleze în totalitate viețile și mințile victimelor. Pe torţionari îi supăra profund credinţa oamenilor în Dumnezeu…
-Ca seminarist, părinte, și ca un om care crede în Dumnezeu, ați fost tratat altfel decât ceilalți deţinuţi? l-am întrebat eu.
-Într-un fel, da, mi-a răspuns părintele. Ei au vrut să-mi frângă credința în Dumnezeu și Iisus cu orice preț…
–Dar, părinte, ce s-ar fi întâmplat dacă nu v-ați fi supus acelor ucigași?
-Frate Nicolae, uită-te la mine. Mi s-au scos dinții unul câte unul; mi s-au scos și unghiile – și totul, pentru că n-am rostit un cuvânt de hulă împotriva Domnului. Nu mai puteam să rabd. Mă băteau întruna, mă torturau zile întregi. Voiam să-i aduc reproșuri lui Dumnezeu pentru a scăpa de chin, însă ori de câte ori deschideam gura să rostesc acele cuvinte, ele pur și simplu nu veneau. Era peste puterea omenească. Îmi aduc aminte că odată am fost bătut cu brutalitate și nu am fost în stare să scot un cuvânt. Nu voi uita niciodată că, în acel moment, torționarul mi-a spus calm și indiferent că, în definitiv, lui prea puțin îi pasă de convingerile sau ideile mele; tot ce dorea el era, de fapt, să mă compromită. Aceasta este, în fond, adevărata natură a comunismului: să găsească un punct slab și să-i compromită pe oameni…
Unul din martirii acelor schingiuiri a fost tînărul student medicinist Gheorghe Calciu care a făcut 20 de ani de închisoare și care mai târziu a devenit preot. Și am să inserez aici o afirmație, nu pentru a mă lăuda, deoarece la aproape 90 de ani nu mă mai mișcă nici laudele și nici criticile, ci pentru a se ști. Eu personal l-am adus pe părintele Calciu la Biserica Otodoxă Sfânta Cruce de lângă Washington când eram președintele consiliului parohial. Și îmi amintesc că părintele își cerea iertare la începutul fiecărei slujbe duminicale dacă greșise cumva față de cineva. Închisoarea îl transformase sufletește. Eu îmi cer iertare de la cititori dacă îi ofensez cumva prin aceste rânduri. Și le scriu pentru că mă doare sufletul să constat ce se întâmplă în țară și să văd atitudinea de slujnice a politicienilor noștri. Unde e demnitatea, competența și responsabilitatea lor? Unde e cinstea și onoarea? Abominabila crimă de la Pitești a eșuat, dar diavolul și-a pus mănuși de catifea și câțiva ani mai târziu a inventat siluirea sufletească din închisoarea Aiud.
Experimentul Aiud
M-a ocrotit Dumnezeu și nu am trecut prin nici una din cele două abominații. Am avut noroc să fiu închis în perioada dintre ele, mai precis anii 1956-1959. Fratele meu Ion, cu șapte ani mai în etate decât mine, a fost victima a acelui diabolic proces de siluire mintală. A revenit acasă după zece ani de detenție și rareori vorbea despre cele îndurate. Demostene Andronescu, coleg de lot cu fratele meu și prieten cu mine după eliberarea sa, a descris amănunțit acea pagină neagră a istoriei neamului nostru. Ultima oară am vorbit cu el la telefon în urmă cu vreun an. Era retras la mănăstirea Petru Vodă. Deși împlinise 94 de ani era la fel de lucid ca atunci când a scris cartea Reeducarea de la Aiud–Peisaj Lăuntric (București: Cristiana, 2009). Noua reeducare s-a făcut cu mănuși, dar scopul a fost același: asasinarea spiritului creștin românesc. Ofer cititorilor un paragraph, care, ca și cel despre Pitești, este reluat din cartea mea Românii și România: Între Pământ și Cer. Precizez că de data aceasta victimele nu mai erau tineri studenți sau chiar elevi; erau adulți cu 10-15 ani de închisoare în spate. Citez din ce ne spune confratele Andronescu despre scopul și metodele anchetatorilor:
…“Reeducatorii impuseseră anumite puncte care trebuiau tratate. Mai întâi trebuiau prezentate câteva date personale, apoi împrejurările intrării în viaţa politică, după care trebuia să ponegreşti, în cuvinte cât mai grele (injurioase), trecutul, credinţa şi tot ce ai adorat anterior şi să te desolidarizezi categoric de ele. Apoi, în cuvinte meşteșugite, trebuia să recunoşti justeţea ideologiei marxist-leniniste şi să elogiezi realizările regimului împotriva căruia, ‘ca un criminal ce ai fost’, te-ai ridicat. În sfârşit, această sinistră farsă, care se chema eufemistic ‘autoprezentare’, trebuia să se încheie cu un angajament prin care te legai faţă de popor şi de clasa muncitoare că nu vei precupeți nimic etc. etc…
Andronescu l-a întrebat pe unul din capii reeducării:
-Dumneavoastră chiar credeţi că toți cei care au acceptat să-și facă autoprezentarea și s-au dezis de trecutul și de crezul lor sunt sinceri?
-Nu ne interesează sinceritatea voastră, ci compromiterea, sinuciderea voastră morală… Uite, aici am certificatele de deces ale tuturor celor care şi-au făcut auto-prezentarea. Și te asigur că, mai devreme sau mai târziu, îl voi avea și pe al tău.
-Certificate de deces…?
-Certificate de deces moral.
-Şi dacă totuși unii dintre noi vor refuza să moară?
-Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta…
Reeducarea de la Aiud s-a încheiat în 1964 și în 1989 s-a terminat și cu comunismul vizibil. A început însă o eră nouă; o era perversă care a înșelat și continuă să înșele mulți oameni. Și mulți dintre ei sunt intelectuali onorabili.
Experimentul Societății Deschise Global-Soroșiste
După `89 au fost create într-adevăr metode noi adaptate la condiții noi. De fapt, metodele existau, dar au stat ascunse până când a fost nevoie de ele. De dată aceasta și condițiile, și metodele erau ambalate frumos și oferite cu mănuși de mătase. Era un fel de “Internațională” nouă, diferită la aspect de cele trei internaționale comuniste precedente, dar urmărind același scop. Noua internațională sună frumos: Incluziune, diversitate, fraternitate, corectitudine, egalitate și fluiditate de sexe… praf în ochii proștilor. Alte lozinci, dar același scop: denigrarea trecutului, degradarea națiunilor, granițe deschise, cenzură ideilor, reinterpretarea istoriei, întinarea religiei, vrajba și confuzie între frați… În realitate, vechea luptă de clasă marxistă adusă la zi!
Un rol însemnat în noua conjunctură l-a avut de asemenea “post-modernismul”, care a negat ideea adevărului unic, a contestat rolul rațiunii, a destrămat literatura și filozofia clasică și a început să rescrie istoria după interesul și bunul plac al revizioniștilor.
Care e scopul noii diversiuni? Să pună stăpânire pe popoarele lumii și să le închine unui neant necunoscut și ateu! În acest scop a fost pregătită o ceată de indivizi pătrunși în mare parte de duhuri necurate care și-au vândut sufletele pentru burse în străinătate, granturi, poziții, fotolii guvernamentale… Aceiași protejați ai vechii securități din care unii se dădeau mari disidenți. Prostovanii s-au luat după ei și “mândrii noștri parlamentari și guvernanți” s-au pus pe treabă. Ultima făcătură? Să fie condamnați toți cei care fac referiri favorabile la personalități istorice care nu sunt pe placul globaliștilor. Să fie scoși din istorie!
Păi, domnilor saltimbanci, vrem nu vrem, Nicolae Bălcescu și Nicolae Ceaușescu sunt parte din istoria noastră. Carol al II-lea, Ion Antonescu, Corneliu Codreanu și Gheorghiu-Dej sunt lideri istorici. Sadoveanu și Arghezi, la fel ca Gyr și Crainic sunt români de- ai noștri. La fel și Cioran, Ionescu și Eliade, care, deși au trăit în strainătate, sunt mai români decât servitorii sorosiști din țară. Și Eminescu e sufletul neamului nostru. Nici comuniștii nu l-au scos din cărți așa cum vor globaliștii.
Și ajungem la ultima găselniță: recent, oamenii lui Soros au cenzurat revista Contemporanul tăindu-i fondurile. Cenzură financiară! Motivul? Nu respectă nouă linie de partid! Sorosiștii au pus însă Academia să le aplice hotărîrea. Rușine! Contemporanul este una din cele mai bune publicații culturale din țară. Altfel, pare să fie doar începutul unei ere noi; o era troskistă. Stalin nu mai e la modă!
Hoardele sorosiște își fac deci datoria. Vor să transforme națiunea română într-o gloată fără Dumnezeu, fără istorie și fără nici un sens de a fi. Vor s-o închine marelui lor stăpân – Lucifer. România a devenit astăzi un laborator satanist. Dacă noul experiment va reuși, procesul sorosișto-sodomist va fi aplicat la scară globală. Dar nu va reuși pentru că e contra naturii și împotriva lui Dumnezeu!
Nicolae Dima, 14 iunie 2025
PS: Uneori un observator dinafară are o vedere de ansamblu mai clară decât cei dinăuntru care văd fiecare copac, dar nu mai văd pădurea. Văzută din afară, pădurea noastră este defrișată și ucisă, dar nu moare doar pădurea. Este ucis sistematic neamul românesc! …Unde ești tu Țepeș Doamne?
PPS: După ocuparea țării de către trupele sovietice în 1944 ,puțini indivizi s-au vândut imediat comuniștilor. Nimeni nu credea că o mână de lichele urmă să răpună întreagă țară. Numărul celor care s-au dat cu globaliiștii în ultimele decenii e de asemenea relativ mic, dar având ca reper marea trădare postbelică este posibil că aceștia să pervertească din nou țara noastră pe încă o generație… Deșteaptă-te Române!
Azi il am pe Eminescu in minte!
Cand imi merge rau shi uneori foarte rau citesc pasaje din cartea lui Marcel Petrisor ” CUMPLITE INCERCARI DOAMNE „.
Nu inteleg care-i rostul acestui articol…sa ne abata atentia…
Tara arde si baba se piaptana….
Experimentul nu stiu care ….dar avem recent lovitura de stat din dec 24, de o gravitate maxima…
Ca sa nu mai vorbesc de razboiul care s-a extins si care poate avea consecinte groaznice pentru Romania…
„Iată ce prevedea între altele instrucțiunile kaghebiste primite de la Moscova:
Dezorganizarea societății; compromiterea tuturor reperelor morale și tradiționale ale țării; promovarea unor indivizi incompetenți în funcții importante; compromiterea oamenilor de valoare care refuză să devină agenți informatori; eliminarea din școli și universități a profesorilor bine pregătiți; ruinarea țăranilor; denigrarea bisericii; lichidarea fizică a liderilor politici din opoziție… ”
Instructiunile raman valabile doar ca azi le instrumenteaza Mossad-ul
Na-ti-o franta ca ti-am dres-o!
„Mossadul este vinovat!” Nu politicienii nostri, nu tinerii nostri „frumosi si liberi”.
Poate aude și citește și Parlamentul cu șeful lor Vexler , Academia și restul fomiștilor cu miliardele băgate în buzunar din banii celor necăjiți …
Cultura unui popor NU stă în vreo religie, zeităti închipuite.
Eminescu Nu a fost creștin…cititi poeziile lui, autentice,
Nu cele scrise de altii si introduse in opera lui după moartea sa.
Eminescu Nu a fost ipocrit…cititi Împărat si Proletar.
Unde sunt bordeiele în care trăia poporul român,precum și noroaiele până la gât,din vremurile „de bunăstare” ale partidelor istorice, ce ne-au readus la ele președinții post-revolutionari cu guvernele lor de dreapta?
Din pacate romanii nu vor mai sta prea mult pe meleagurile astea,sunt inlocuiti de alte popoare,li se rescriu istoria si identitatea,aia putini ramasi pe aici o sa infunde puscariile daca au curajul sa se abata de la doctrina oficiala,asta daca nu sunt trimisi carne de tun in razboaiele altora!
De ce trebuie sa vina „Apocalipsa”?
De o vreme se anunță Apocalipsa prin toate mijloacele de informare,cele mei vizibile fiind televiziunile!
Se anunță Apocalipsa și Apocalipsa nu vrea sa vina!
Și dacă nu vrea sa vina o ajutam,o împingem de la spate.
Și-au găsit și lozinca „DEFICITUL”,cu care ne sperie prin televiziuni,unele de rea credință și conștiente ce fac și de ce o fac. Alte televiziuni ,din prostie ori pentru audienta.
Pentru audienta poți să minți și o și fac și tot pentru audienta îți vinzi și țara și neamul.
La care mai adăugăm și interesul unor televiziuni de a-și vinde țară!
Nu e vorba de a vinde țară că pe un obiect ,e vorba că se crează o stare de frica prin care românii sunt pregătiți psihologic pentru ceea ce urmează și ceea ce urmează să se întâmple ne scăpa de „deficitul” și de „Apocalipsa” și o să trăim fericiți până la adânci bătrâneți.
Mi-a venit mintea romanului cea de pe urma ,după ce m-am tot întrebat ce se întâmplă și care-i dedesubtul.
Așa mi-a cazut fisa!
De afara ,dinspre Franța ,se vrea privatizarea Sistemului Energetic National.
Aceasta e miza care ne scăpa de „deficit” și de „Apocalipsa” și o să trăim fericiți.
Pentru acest plan a fost împins in fata Nicușor Dan ,iar mai departe se acționează prin Partidele „pro europene”.
Cum PSD nu e de acord este făcută oaia neagra a coaliției „pro europene”.
Daca le reușește acest plan atunci chiar că vine APOCALIPSA!
Cenzura ce rol are?
Cateva randuri din Lavinia Betea si Cosmin Patrasu Zamfirache nu au trecut sub nici-o forma.
„Sa traiti, nu avem nimic de adaugat sau dispu tat.”
EXPERIMENTUL
INGINERIA SOCIALĂ
Anton Rog: „Noi te facem să faci, ceea ce nu vrei să faci!”
Ca si experimentul Pitesti. Ar fi vrut vreodata fratii sa se ucida in bataie la comanda gardianului (nici mao nu a facut ce au facut ai nostri conationalilor lor!)? Asta este varianta „soft”. Sau dictatura in manusa de catifea, nu?
Chiar asa, e interzis ca astazi, macar si doua rinduri, sa amintim de EMINESCU ?
Doar „porcii” înțeleg istoria poporului român în acest fel, prezentată de un scelerat ca Hitler.
Un singur aspect lipsește din poză: torționarii erau, în bună parte, oamenii Siguranței(mult pomenită în de”martirii” comuniști), ba chiar foști membrii ai Gărzii de Fier, reciclați, după cum soroseii de azi sunt ratații de ieri, tot români, care securică, care beizadel,care pițifelnic obosit de muncă, deci tot”român”.Problema-i de caracter, de cultură cu”c”mic.
Vinovatii fara vina. Asumarea. Istoria privita dintr-un anumit punct ca si cum nu ar fi un proces de actiuni si reactiuni…
Sa ne uitam la Pta Universitatii din 1990? Dnul Iliesiu a prezentat o lista a victimelor. De o salbaticie cumplita si erau imagini cu femei extaziate , „bravo baieti” catre minerii care plecau din capitala, aplaudati.
Dupa mine, Vexler s-a bagat in seama ca prostul. A iesit in fata ca… Exista deja o lege. Asa s-a scris istoria, unii fac si cei mici, trag.
Pentru anonimul Vaxler si a sa lege debila, cu dedicatie : astazi comemoram moartea unui mare ROMAN (da, stim, cuvintul va provoaca alergie !), MIHAI EMINESCU !
peste o generatie , doua , la fel de inerte , acest tinut dintre Tisa , Prut si Dunare se va numi altfel .
Se va întâmpla mai repede decât crezi. Și nu va fi „acest ținut dintre Tisa, Dunǎre și Prut”, ci mai multe „regiuni” fǎrǎ istorie, fǎrǎ de neam, conduse de niște boiernași licali numiți de la Bruxelles, întru slava lui Rothschild. La asta se lucreazǎ de peste 20 de ani și mai e puțin pânǎ se va înfǎptui. Iar lumea aplaudǎ, ca proștii, cǎ „ce bine cǎ scad cheltuielile autoritǎților locale”. Avea dreptate Țuțea: un popor de imbecili.
– pesedistii repere morale
Cate sute de mii (poate doar zeci de mii) de romani au fost intoxicate atunci efemer si cate milioane de tineri romani sunt intoxicate iremediabil acum? Un exemplu perfect sunt useristii, sunt irecuperabili la modul real.
Irlanda de Nord e în flăcări! A dat foc rromânii!
I’m a parrot: Pana cand romanii nu ies UNITI in strada, TOTI, cu mic cu mare, NU se va intampla nimic. Cine a inceput tavalugul loviturii de stat in numele „binelui” din 2020, ne studiaza de peste 25 de ani. Ei stiu ca romanii, rezistenti in tacere, cred pana in ultima clipa ca se „dascurca”. In timp ce pentru mine, acest articol este o speranta, cam toti cei din jurul meu si toti cei cu care vorbesc se pregatesc de vaaacaaaaanteeee „pa” creeeedit!!! Articol excelent! DAR pentru cati dintre noi? Si o intrebare incomoda: CAND AU INCHIS SITE-URILE DE STIRI CARE VORBEAU IMPOTRUVA DICTATURII SANTIRE ATI IESIT VREUNUL IN STRADA? NU! PENTRU CA SI JURNALISTII AU „SURSE” SI JURNALISTII AU PRIVILEGII, NU? DACA VOI, TOTI, ATI FI FOST UNITI SI ATI FI IESIT IN STRADA, CAND AU SCOS TANCURILE (NU TABURILE, CI TANCURILE) LA STATUIA AVIATORILOR, ERA ALTCEVA! Publicatia LUJU A PUBLICAT FOTOGRAFIILE, IAR SITE-UL A FOST CENZURAT! Cam asta. Multumesc pentru CENZURA, COTIDIANUL: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“ ION RATIU!
Articol de pus in rama! Si pus linga icoane. Spre aduceri aminte.Tradarea a inceput dinaintea lui Bicilis in acest neam. Si a fi tradator de neam in ziua de azi e o mare onoare.Dar Apa trece , pietrele ramin!Si din cenusa istoriei cei cu”onoarea”de astazi vor fi trecuti in uitare. Si da -ranile se vindeca , in schimb ramin urmele…..
Ma inclin in fata autorului domnul NICOLAE DIMA. O scurta dar completa radiografie a zilei de azi. Cine nu intelege, sau nu vrea sa inteleaga, risca sa traiasca acele vremuri negre! Tragic este ca nu numai „ratacitul” va trai ce i se pregateste ci si poporul inocent. DOAMNE AJUTA!!!!
Perfect adevarat.
Adevarul care este impus prin lege, fie ea si legea Vexler, nu este adevar ci dogma. Or, mai devreme sau mai tirziu, un Galilei, Copernic, Jordano Bruno vor apare inevitabil.
O paralela fortata ca metode si actiuni folosite atunci si acum.
Dacă rămâne ANINIM subscriem și eu și Farfuridi la acest articol.
” R.C.” pare a fi prescurtarea de la Redacția Cotidianul, deci tot ANONIM.
Avand în vedere primejdiile pe care le evoca ascunderea autorului este profund justificata în tabelul de valori tradiționale românești…dacă ne expunem cine mai continua lupta ?