Horror: Morți ținuți în mizerie, pe jos

Persoanele care mor la spitalul suport Covid din Horezu sunt ținute pe jos sau pe mese și în mizerie, iar rudele intră la morgă și își ridică morții fără a fi însoțite de angajații unității medicale, transmite Mediafax.

Imagini revoltătoare au fost filmate la morga Spitalului suport Covid din Horezu, din judeţul Vâlcea. Morţii sunt lăsaţi pe jos, în sicrie sau pe mese. În interior este mizerie, iar aparţinătorii intră singuri în morgă, fără să fie însoţiţi de vreun angajat al spitalului. Ei se ghidează după capacele sicrielor pentru a-şi lua morţii acasă.

Conducerea spitalului spune că ceea ce s-a întâmplat vineri reprezintă o excepție deoarece în morgă au ajuns patru decedaţi în 24 de ore. Conducerea recunoaşte că la morgă nu este niciun angajat, iar rudele sunt îndrumate de portar şi ajutate, în mod obişnuit, să identifice cadavrele.

Tot portarul este cel care distribuie echipamentele de protecţie pe care rudele trebuie să le poarte când intră în morgă. În ceea ce privește mizeria din interior, aceasta ar fi formată din lucrurile decedaţilor pe care rudele nu le mai iau.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. sunt spitalele pesediste, dupa 30 de ani de democratie originala.
    Tov Iliescu, nu se trateaza decat la Elias, iar amploaiatii lui, in Austria si la Paris. Aici, le pute!

  2. Normal , pentru Romania ! Ca de obicei, niciun vinovat , nimeni care sa raspunda ! Vivat , asta-i tara ! Ca de obicei , sunt 1000 de pretexte, dar nici un motiv si niciun vinovat ! Vai de tara asta trista , unde justitia nu este numai oarba si surda, dar , nici nu-si bate capul cu „nimicuri „! Da’ daca era vorba despre un amarat , care a furat , de foame, un kg. de fier vechi, atunci pe el , pe mama lui ! Spuneti-mi , dragilor , ca mint !

  3. Încă un spălat pe creier (dacă o avea) care strigă PeeSeeDee.

  4. la horezu DIRIECTORUL a fost schimbat cu un peeneelee(ex pdl)
    organizarea e treba direFtorului
    daca portarul a ajuuns ghid medical,asistent medical si cioclu sef inseamna ca e 3 in 1
    ESTE ASA DE VREO 5 LUNI CA DIN PACATE AM FOST LA HOREZU CU PROBLEME MEDICALE
    spaga la portar de la 20 ron in sus normal 50 -100 la morgala morga(care numai morga nu e)
    Nu exista DNA la Vilcea?

  5. Merge toata lumea dupa fenta. Daca vezi niste saci de plastic, presupui ca sunt gunoaie. Daca spitalul nu mai avea loc pe targile de la morga si a pus decedatii in saci pe jos e revoltator. Dar nu e revoltaor numarul zilnic de morti din cauza virusului. Fătucile strikes again!

  6. CDR= Emil Constantinescu cu multii PM, intre 1996-2000, Basescu alianta DA 2004-2008 cu Tariceanu, 2008-2012 cu Boc, Iohannis cu Ciolos si Orban toti sunt din partidul de care vorbesti tu…cei 30 sunt 2020-1992=28, iar 28-4-4-4-1-1=14…iar de un an s-a investit numai in Covid, prin organizare, demitere de manageri, prin finantare dupa cat s-a imprumutat Catu peste 100 de miliarde, ar fi trebuit sa ajunga ceva si in Sanatate si totul sa straluceasca de atatea vizite de lucru cat ni s-au dat cu Tataru…

  7. Poate nu stiai sau poate ai fost plecat putin in spatiu, de pe planeta Pamint, dar te informez ca de mai mult de un an (!!!) la guvernare sint cacatii tai incompetenti, imbecili si corupti ! Nu neg , e adevarat ca si cei de dinainte au fost la fel (poate chiar mai rai !), au furat pe rupte dar totusi, intr-un an si cu miliardele pe care nemernicii pe care ii lauzi si-i aperi le-au furat, se pot face multe, doar cu un dram de onestitate, bunavointa si patriotism.

  8. Pai dk sunt spitalele in halul asta,nu pnl le-a distrus ci asa le-a gasit de la psd! Nu ca ar fi mai bun pnl, dar lipsa multor lucruri din spitale si uzura lor nu e de acum ci de la psd! Ei nu au stiut decat sa fure si sa faca mega catedrala la BOR din banii nostri! Restul : spitale, scoli, autostrazi etc…puteau sa crape de vechime si prosta intretinere, important e ca avem mega catedrala si baroni psd care se lafaie in lux! Rusine psd!

  9. POZE DE SPERIAT PROSTIMEA. Oricum, decedatii nu sunt covrigati. Ei sunt mortii obisnuiti dar pe care nimeni nu ii numara pana acum. Matusa mea pe vremea lui ceask s-a dus la spital pentru a demara demersurile pentru inmormantare a unei rude decedate. Cand a intrat acolo s-a socat. A facut terapie ani de zile saraca. Mortii erau aruncati in salon, dezbracati, iar apoi erau luati cu un carucior de constructii si dusi pentru a fi spalati in curte cu furtunul ! Acum ne aratam socati de acele „practici bune” ale spitalelor care se practica inca de pe vremea impusktului ! Faptul ca mortii nu se numarau prin mijloacele media corupte pana acum sau pentru ca nu vi s-au aratat si nu ati stiut ce se intampla cu adevarat in spitale, va adus o stea in frunte cum ca ati fi nemuritori si ca traiti cumva intr-o viata mai buna ?? hahahhahahaha! ce gluma sinistra este necunoasterea realitatii….. Cum altfel te vor putea inchide de maine ca sa te infometeze, daca nu aratandu-ti „sperietoarea covrig”, care in fapt este realitatea nestiuta de oameni si nearatata de media platita sorosista pana acum? Media platita si tradatoare ar trebui sa se gandeasca bine…cati dintre jurnalisti vor mai ramane in bransa? Un popor unit si o Tara care isi apara drepturile NU POATE FI INVADATA. Voi aveti portile larg deschise insa. RUSINE!

  10. greselile gramaticale de nervi….ca de obicei fara numar ! imi cer scuze pentru asta….”v-a adus o stea in frunte cum ca ati fi nemuritori …”

  11. In timpul regimului Johannis nici morții nu sunt tratați cu respect! Vii, după alegeri un șut în fund!

  12. Asta-i „Romania lucrului bine facut” intr-o „Romanie normala” a la joianiss! Votati leprele lui si de asta veti avea parte!

  13. „Romania normalaaaa”…tara iobagilor prosti care isi votează călăii. Să nu uitați iobagilor , astăzi să îi dați toată puterea lui Klaun Wurster Iohanus, sa poată de mâine să vă joace în picioare și să vă umilească cum poate el mai bine. Asta e soarta iobagilor prosti și masochisti, ce să-i faci…

  14. Sunt alegeri parlamentare nu prezidentiale! Ce tot acuzati pe Iohannis de morti si morga in spitale! Asta e treaba veche, nu de acum! Psd a lasat in paragina totul in tara doar ca sa fure cu sacii! Demult mi-a murit cineva din familie undeva intr-o localitate, care de asemeni nu avea morga, fiind vara si neavand acte la el, pana am reusit noi sa ajungem la el, pt ca nu stiam ca a murit, pt ca a plecat doar sa se plimbe, fara acte la el, abia l-am recunoscut: era mancat de viermi! Asta e Romania nostra psd-ista! Rusine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.