Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că a propus Guvernului, ca alternativă la îngheţarea pensiilor, impozitarea drepturilor de autor şi a PFA cu 30%, dar nu a primit nici un răspuns de la Executiv.
Hossu a precizat că cei care sunt plătiţi exclusiv din drepturi de autor şi persoanele fizice autorizate trebuie să plătească aceleaşi impozite pe care le prevede orice contract individual de muncă, respectiv de 30%, potrivit Mediafax.
Sindicatele cred că se poate modifica scrisoarea de intenţie către FMI astfel încât salariile bugetarilor să scadă cu 10% şi doar în 2010, fără a fi diminuate deloc pensiile, iar diferenţa să fie luată de la stimulente, achiziţii şi servicii.
Măsurile propuse de sindicalişti prevăd şi limitarea achiziţiilor, a bunurilor şi a serviciilor, precum şi eliminarea micii evaziuni prin plata accizelor la combustibil pentru comercianţi. De asemenea, sindicaliştii au spus că nu sunt de acord cu măsurile aberante precum impozitarea tichetelor de masă.