Hotărâre a Guvernului, răsturnată de instanță

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis cererea de suspendare prin care…

De (A.T.)
Hotărâre a Guvernului, răsturnată de instanță

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis cererea de suspendare prin care…

Curtea de Apel Galați a suspendat Hotărârea Guvernului prin care fostul prefect al județului Galați Gabriel Panaitescu (USR) a fost suspendat din funcție. În luna septembrie, după ce USR a ieşit de la guvernare, Panaitescu a fost eliberat din funcţie, însă a atacat HG în contencios administrativ.

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au admis cererea de suspendare prin care Gabriel Panaitescu a fost eliberat din funcția de prefect al județului Galați.

„Respinge excepţiile invocate ca nefondate. Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării HG nr. 937/09.09.2021 publicată în M. Of. nr. 864/09.09.2021, până la soluţionarea litigiului în fond. Obligă pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 3050 lei. Cu recurs. pronunţată azi 17.01.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, potrivit minutei de ședință.

Panaitescu a fost numit în funcţia de prefect pe data de 3 martie 2021, cu susţinerea USR, iar în luna septembrie, după ce USR a ieşit de la guvernare, acesta a fost eliberat din funcţie.

În locul său a fost numit Claudiu Sorin Gavril, susținut PSD.

Gabriel Aurelian Panaitescu a mai fost prefect al judeţului Galaţi în perioada mai 2008 – februarie 2009, octombrie 2016 – decembrie 2017, iar în perioada 2012 – 2014 a fost subprefect, în toate aceste funcţii fiind susţinut de PNL.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Daca USR-ul nu mai este la guvernare cine il mai sustine in functie sau crede ca i se cuvine pe viata functia de prefect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.