Hotărârea CC a fost publicată în Monitorul Oficial. Băsescu se poate întoarce la Cotroceni

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, iar preşedintele Traian Băsescu se poate reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului, scrie Mediafax, preluată de Antena3.ro.

Hotărârea 6 din 21 august a Curţii Constituţionale privind organizarea referendumului şi rezultatele acestuia a fost publicată după aproximativ trei ore de la citirea actului în Parlament.

Hotărârea a fost citită în faţa plenului reunit, luni, de către judecătorul Ştefan Minea. Parlamentarii USL au ieşit din sală la momentul citirii documentului, deşi aceştia veniseră la plen pentru a asigura cvorumul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.