În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea din Iaşi, în 2015.
- Julius Zimberlan a devenit un om fericit
Julius Zimberlan avea o maşină veche, dar care-şi făcea onorabil datoria. Da, dar vecinul Remus B. Papadopol se plimba ţanţoş cu un maserati sport ultimul răcnet. Şi Remus nu era cu nimic mai deştept, mai harnic sau mai talentat decât Julius! Ceea ce l-a făcut pe Julius să sufere.
Julius Zimberlan locuia în casa bătrânească, unde au locuit şi părinţii săi, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora. Era o casă solidă, cu o curte primitoare, cu o pivniţă rece şi cu o fântână cu apa despre care se spunea că e cea mai bună din localitate. Da, dar vecinul Sigfried Popescu-Ialomiţa, nou venit în oraş, şi-a construit o vilă numai din oţel şi sticlă. „Viitura asta”, cum vorbea despre Sigfried Popescu-Ialomiţa Julius Zimberlan, pur şi simplu nu face decât să umilească fără ruşine casa mea bătrânească, unde au locuit şi părinţii mei, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora! Ceea ce l-a făcut pe Julius să sufere profund.
Julius Zimberlan a fost, este şi va fi mereu un vandan mândru de faptul că s-a născut vandan, dar, de când cu bum-ul Republicii Democratice Vandana şi cu recesiunea parcă tot mai copleşitoare a economiei Republicii Umaniste Vandana, se uita cu tot mai multă ciudă peste gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii. Verişorul Vinicius Zimberlan (Viny pentru prieteni, însă tot un Zimberlan!), pe care evenimentele l-au plasat în partea cealaltă, câştiga de zece ori mai mult decât Julius, îşi permitea croaziere de lux, ba a apărut şi într-un tabloid (pe prima copertă!) pe puntea noului său iaht. Julius a copilărit împreună cu Vinicius (Viny pentru prieteni), au mers la aceeaşi şcoală primară, au avut aceleaşi jucării şi Vinicius n-a dat niciodată dovadă că ar fi mai breaz decât Julius. Iar acum… Julius suferea cumplit.
Într-o frumoasă zi de primăvară, când natura s-a trezit din somn, pomii din curtea primitoare au înfrunzit, iar păsărelele ciripeau, Julius Zimberlan a avut marea revelaţie: „Păi, până să se fâţâie Remus B. Papadopol cu automobilul său, am fost foarte mulţumit cu vechea sa maşină. Care-şi făcea conştiincios datoria, cu care m-am obişnuit şi pe care o iubescca pe o rudă apropiată. Păi, până n-a apărut vecinul Sigfried Popescu-Ialomiţa să-şi ridice vila, am fost foarte mulţumit cu casa mea bătrânească, unde au locuit şi părinţii mei, şi bunicii şi cine ştie câte generaţii înaintea acelora. Păi, până să aflu de cum trăia Vinicius Zimberlan (pentru prieteni, Viny), am fost mândru că m-am născut vandan.” Aşa că, dând dovadă de voinţă, Julius Zimberlan a izbutit să ignore bolidul maserati sport al lui Remus B. Papadopol, vila lui Sigfried Popescu-Ialomiţa şi viaţa de fiţe a lui Viny. Şi, extrapolând, Julius Zimberlan a izbutit să ignore tot ce era mai bun, mai frumos şi mai comod decât îşi permitea el să aibă. De atunci, Julius Zimberlan este fericit: „Sunt un vandan ce trăieşte asemenea glorioşilor săi înaintaşi!” se lăuda în faţa oricui şi se simţea satisfăcut.
– Tata s-a ţâcnit de tot, i s-a plâns celei mai bune prietene Vandana, fiica lui Julius Zimberlan. Îmi tot ţine predici să nu accept nimic nou. Poate pentru că s-a ţâcnit a devenit atât de senin, a concluzionat Vandana, fiica lui Julius.
- Deocamdată, trecând peste unele incidente, situaţia din cele două republici surori este stabilă
Respectând toate statisticile oficiale, atât vandanii, cât şi vǘndǘnii sunt mulţumiţi de istorica decizie a Marilor Puteri când au împărţit fostul Regat Vandana (de tristă amintire) în cele două ţări surori, Vandana de Nord şi Vandana de Sud, ulterior Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana. Foarte mulţumiţi. Numai că, după ce cei din nord au început să dea o tentă vădit peiorativă noţiunii de vǘndǘni, relaţiile dintre cele două populaţii au început să se răcească, iar gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii, a primit tot mai mult, pe lângă binemeritatul prestigiu de monument turistic cultural, monument aflat sub egida UNESCO şi un important rol de apărare pentru două lumi între care au apărut tot mai multe disensiuni. Iar când, prevestind falimentul capitalismului, vandanii au trecut la un sistem „comunitarist” (după exemplul satului Marinelada din Andaluzia, unde criza economică a trecut neobservată), însă experimentul n-a prea reuşit, cu toate că oficialii din Republica Umanistă Vandana laudă unele realizări, când vǘndǘnii au reuşit boom-ul lor economic, cele două ţări independente şi suverane au ajuns să se duşmănească pe faţă. În vreme ce în nord s-a raţionalizat boiaua şi lumea trăia în umbra unui trecut glorios şi în nădejdea fermă a unui viitor de aur, în sud oamenii trăiau un prezent îndestulat, chiar şi fără să fi raţionalizat boiaua. Era evident că undeva, într-una dintre cele două republici, surori s-a greşit. Şi continua să se greşească.
Probabil că, până la urmă, Marile Puteri vor rezolva enigma, aşa cum au izbutit atât de eficient să prevestească situaţia actuală ridicând gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii. Şi chiar ameliorând un soi de trandafiri care nu sunt sensibili la curentul electric şi dau un miros îmbătător de ambele părţi ale graniţei.
Deocamdată, trecând peste unele incidente, situaţia din cele două republici surori este stabilă.
- În întuneric şi în tăcere, un exerciţiu util şi apreciat
Peste unele incidente se trece mai uşor, altele lasă urme. Ca să nu mai vorbim despre incidentele care nu ajung la cunoştinţa maselor. Pentru că se întâmplă şi asemenea incidente…
…care uneori nu sunt cunoscute nici măcar de şefii cei mari. Într-o zi obişnuită de toamnă ploioasă toată lumea umblă pe stradă doar dacă nu are încotro, se duce dintr-o parte în alta, asemenea peştilor din acvariu, doar că peştii se uită în faţă, pe când într-o asemenea zi oamenii privesc doar în jos ca să ocolească bălţile, să nu se stropească pe pantaloni, trec unii pe lângă alţii fără să se vadă. Aşa că nu e de mirare că nimeni, nici un vandan şi nici un vǘndǘn n-a observat că toate luminile de pe străzi ba se aprindeau, ba se stingeau. Ziua în amiaza mare! Cel mult, unii zic: „Păi cu norii ăştia bine fac atunci când mai lasă felinarele să clipească”. (Însă cei mai mulţi nu sesizează nici măcar atât.)
De fapt, curentul stradal nu este decât un test pentru funcţionarea alarmei. Dar cine să ştie asta? De fapt, armatele din cele două republici surori au fost puse în stare de alertă de gradul doi. (La gradul întâi, gata, pornesc!) De fapt, ordinele de chemare imediată a rezerviştilor se află deja în genţile curierilor. Dar cine ştie asta? De fapt, discursurile grave ale şefilor celor două state frăţeşti au fost deja redactate, discursurile prin care fiecare Preşedinte spune că este de datoria oricărui cetăţean să apere – la nevoie cu sacrificiu suprem – patria, trecutul glorios şi viitorul de aur pe cale de a se înfăptui.
Pe urmă, brusc, se sting luminile în toată localitatea, în toată regiunea, în toată ţara. La fel şi de partea cealaltă a gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt -, A Opta Minune a Lumii. Oamenii intră în bezna facerii lumii, înainte ca Dumnezeu să fi despărţit lumina de întuneric. Dacă e aşa, dacă e s-o luăm de la început, înseamnă că ceea ce este nu va mai fi. Pentru ca să poată să fie iarăşi. Dar lumea este convinsă că nu se întâmplă decât iarăşi o banală, o nesuferită pană de curent. Tocmai acum, când se transmite finala campionatului! (Dar finala campionatului nu se transmite fiindcă n-are ce să se transmită dintr-o arenă aflată şi ea în beznă. Mai bine că lumea nu ştie acest lucru, întrucât dacă ar şti, ar intra la bănuieli, ar intra în panică, s-ar apropia de adevăr.) Camuflaj total!
Brusc vine depeşa de la Marile Puteri: „Terminaţi cu tâmpeniile! Vi s-a urât cu binele! Nu acum este momentul!”
Luminile se aprind, republicile frăţeşti îşi reiau viaţa, armele se reîntorc în rastele, finala campionatului este urmărită cu mult interes.
„Bravo! vine a doua depeşă de la Marile Puteri. A fost un exerciţiu reuşit. Nici nu ştiţi când o să vă fie de folos!”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.