Hoteluri mai ieftine în Bucureşti

Primăria Capitalei a eliminat taxa hotelieră de 3% din veniturile obţinute din cazare, renunţând astfel la încasări de peste două milioane de euro pentru întregul an şi determinându-i pe hotelieri să reducă tarifele, potrivit Mediafax. Decizia a fost transmisă turoperatorilor într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lunii ianuarie, Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc de către Direcţia […]

De cotidianul.ro - Autor

Primăria Capitalei a eliminat taxa hotelieră de 3% din veniturile obţinute din cazare, renunţând astfel la încasări de peste două milioane de euro pentru întregul an şi determinându-i pe hotelieri să reducă tarifele, potrivit Mediafax. Decizia a fost transmisă turoperatorilor într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lunii ianuarie, Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc de către Direcţia […]

Primăria Capitalei a eliminat taxa hotelieră de 3% din veniturile obţinute din cazare, renunţând astfel la încasări de peste două milioane de euro pentru întregul an şi determinându-i pe hotelieri să reducă tarifele, potrivit Mediafax.

Decizia a fost transmisă turoperatorilor într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lunii ianuarie, Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc de către Direcţia Generală de Dezvoltare şi Investiţii a Primăriei Municipiului Bucureşti.

publicitate

„Taxa se aplică doar la încasările din cazare, nu şi la cele din restaurante şi din închirierea de săli pentru evenimente”, a arătat Mihai Râjniţă, secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Conform unor estimari ale companiei de consultanţă Fivestar Hospitality, industria hotelieră din Bucureşti a avut anul trecut afaceri de 90-100 milioane de euro. Încasările din servicii de cazare s-au situat de în intervalul 70-80 de milioane de euro.

Din aceste date reiese că municipalitatea a încasat anul trecut din taxa de cazare de la hoteluri peste două milioane de euro.

„Nu ştiu cum cheltuia primăria banii încasaţi din această taxă dar, în mod normal, aceştia ar fi trebuit investiţi în promovarea turistică”, a spus Mihai Acatrinei, directorul general al hotelului Ramada-Majestic din Bucureşti.

„Eliminarea taxei va ajuta la rentanbilizarea tarifelor de cazare şi la scăderea acestora cu 3%”, a afirmat Radu Enache, proprietarul lanţului hotelier Continental.

Taxa hotelieră este stabilită de consiliile locale şi este cuprinsă între 0,5% şi 5% din încasările provenite din cazare.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului intenţionează să stabilească o taxă hotelieră unică la nivel naţional, care să reprezinte 2% din valoarea netă a unei nopţi de cazare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.