
Iubitorii de teatru şi arte sunt invitaţi la deschiderea unui nou spaţiu destinat comuniunii spirituale şi culturale în Craiova.
Astăzi, la ora 18.30, la Teatrul Naţional Marin Sorescu va fi inaugurat Ia te uită!, un spaţiu de elecţiune destinat artelor şi întâlnirilor cu publicul craiovean, şi nu numai.
Deschiderea noului spaţiu va fi făcută cu spectacolul Flori pentru Algernon, o creaţie a actriţei TNC, Iulia Colan. Spectacolul (producţie a Teatrului ACT) este multipremiat, cel mai recent premiu acordat fiind la Festivalul de Teatru Excelsior TEENFEST, din Bucureşti. Totodată, spectacolul a fost selecţionat pentru a fi reprezentat la Festivalul Naţional de Teatru 2015.
În aceeaşi seară va fi vernisată expoziţia tânărului fotograf Albert Dobrin, in / out (the curtain).
Albert Dobrin este născut în Craiova şi este student în anul IV la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu”, din Bucureşti.
Nu în ultimul rând, va fi lansat volumul de teatru Soţii, prietene, amante, de Cornel Mihai Ungureanu, recent nominalizat la Premiul Festivalului de Literatură (festLIT) Cluj, ediţia a II-a. Una dintre piesele volumului, Ultimul dans al libelulei, a fost prezentată la TNC în cadrul proiectului Autorii sunt în sală destinat prezentării de spectacole-lectură în premieră, în prezenţa autorilor.
Maestrul Mircea Suchici, solist intrumentist al Filarmonicii “Oltenia”, va prezenta un microrecital cu piese pentru violoncel, clasice şi contemporane. Alături de el, la vioară, va concerta Andreea Suchici, elevă la Liceul de Artă “Marin Sorescu”.
Noul spaţiu, aflat pe aripa de vest a TNC, care găzduieşte şi noua Agenţie Teatrală modernizată, va fi locul unde artişti şi oameni de cultură pot să se exprime public în cadrul unor manifestări multiple: recitaluri de teatru, poezie, expoziţii de fotografie şi arte plastice, lansări de carte, seri muzicale, discuţii şi dezbateri pe diverse teme culturale. Tot aici vor avea loc conferinţele de presă organizate de teatru.
Noul spaţiu este dedicat cu precădere tinerilor creatori din toate domeniile, care pot propune proiecte ce vor fi evaluate de TNC. Un scurt regulament de evaluare va putea fi consultat pe site-ul TNC începând cu 16 noiembrie, a.c.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.