Ialomiţianu: Premierul trebuie să explice public de ce Executivul doreşte un nou acord cu FMI

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe, i-a cerut, miercuri, într-o conferinţă de presă, premierului să prezinte public motivele pentru care Guvernul intenţionează să încheie un nou acord cu FMI, potrivit Agerpres.

În opinia sa, un astfel demers s-ar justifica doar în vederea creşterii economice a ţării.

Potrivit lui Ialomiţianu, din „execuţia bugetară, cea reală, ţinută la secret de Guvernul Ponta” reiese un „minus de şase miliarde de lei la buget”.

Fostul ministru al Finanţelor a acuzat, totodată, că România este „campioană la inflaţie”. „România este pe primul loc la în Uniunea Europeană la inflaţie. Care este efectul? Sărăcirea accelerată, pentru că puterea de cumpărare a scăzut în mod dramatic”, a susţinut democrat-liberalul.

El a spus că Guvernul Ponta a reuşit să se încadreze în deficitul de 1,1% pe primele şase luni, obiectiv asumat de România cu organismele internaţionale, „din pix”.

„Ţine la secret negocierile cu Fondul Monetar pentru că vrea să încheie un nou acord. Îi cer public să spună românilor de ce doreşte să încheie un nou acord cu Fondul Monetar? Care este avantajul românilor?”, a declarat Ialomiţianu, care a adăugat că Guvernele Boc niciodată nu au ţinut la secret negocierile cu FMI şi angajamentele luate în faţa organismelor internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.