Dezvăluiri senzaționale despre fotografia din cramă cu Laura Codruța Kovesi despre care a vorbit Sebastian Ghiță și pe care a depus-o la dosarul în care este anchetată fosta șefă a DNA.
Din fotografie ar fi fost decupați foștii șefi ai SRI George Maior și Florian Coldea.
Antena 3 a prezentat, marți, la „Sinteza zilei”, motivul pentru care fotografia nu ar fi dată opiniei publice.
„Motivul este acela că acea fotografie este trunchiată, în sensul în care în fotografie nu apar doar Laura Codruța Koveși și apropiații lui Sebastian Ghiță, ci mai apare și domnul Maior, mai aproape de Kovesi, și undeva în plan secund apare și domnul Coldea„, a spus Ana Maria Bujor, șefa Departamentului Eveniment Antena 3, la „Sinteza zilei”.
Potrivit surselor Antena 3, imaginea în cauză nu va fi dată publicității în acest mod pentru că George Maior este într-o postură strategică.
„Se află între domnul Coldea și doamna Kovesi, drept urmare, la rugămințile, înțeleg, ale domnului Victor Ponta, Sebastian Ghiță a decis să nu facă publică fotografia pentru că Maior este nașul lui Ponta”, a adăugat Ana Maria Bujor.
Fotografia a fost făcută la crama lui Ghiță, potrivit informațiilor de până acum.
Fotografia trunchiată există la dosarul cauzei care se află la Secția de investigare a infracțiunilor în Justiție.
E vorba de primul dosar al lui Kovesi în care fosta șefă a DNA a fost denunțată de Sebastian Ghiță în legătură cu aducerea în țară a lui Nicolae Popa din Indonezia.
În acest dosar, Kovesi este urmărită penal pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Din fotografie a fost decupat Ponta care se trada ca fiind camaradul Infractoarei nationale Kövesi cu mult inainte de momentul cand, fortat de o alta dezvaluire a lui Ghita – intalnirea din podgorie – a recunoscut ca venise in contact cu ea!!! Diversiunea fatucii de la a3 cum ca doar Maior si Coldea au fost decupati este tradata de propria informatie, cum ca Ponta l-ar fi rugat pe Ghita sa-i decupeze pe cei doi sefi ai Securitatii!?
Insasi „rugamintea” anuntata de fatuca de la a3 tradeaza diversiunea, intrucat explicatia ratiunii decupajului ne arata ca DECUPAJUL ERA INUTIL, noi afland cine erau…”decupatii”(Au fost decupati si din functii, asa ca odata in plus nu se sustine explicatia „protejarii” lor!!!).
In schimb Ponta se demasca si pe aceasta cale drept securist basist infiltrat la conducerea PSD, fiind demascate toate diversiunile Securitatii incepand de la instalarea sa si pana astazi, ADICA CE TOT REPET EU AICI…