Igaş recunoaşte că sunt disponibilizaţi poliţişti corecţi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, s-a arătat nemulţumit, joi, la Rădăuţi, de faptul că, în prezent, este pus în situaţia să disponibilizeze persoane care nu au avut probleme cu legea, iar pe acelea care se află în instanţă cu dosare să le păstreze în sistem, invocând vechiul statut al poliţistului.

Igaş a explicat că situaţia de la Suceava, în care 42 de poliţişti de frontieră din aşa-zisul ”lot Siret” nu pot fi disponibilizaţi, iar alţi 35 de poliţişti îşi vor pierde slujbele fără să fi fost implicaţi în acte de contrabandă sau mită, este similară cu a altor judeţe de graniţă.

”Din păcate, există situaţia aceasta nu doar la dumneavoastră, la Rădăuţi sau Suceava, există în fiecare judeţ (…) Este vorba de statutul poliţistului care, atunci când a fost gândit, când a fost implementat, a vrut să-i apere pe poliţişti (…) Din punctul meu de vedere era un statut incomplet care s-a adeverit că pe de o parte îi apără, iar pe de cealaltă îi încurcă pe poliţişti”, a spus Igaş, citat de Agerpres.

Potrivit ministrului Administraţiei şi Internelor, proiectul noului statut al poliţistului va fi promovat în Guvern şi Parlament până la sfârşitul acestui an, urmând să intre în vigoare începând din 2012.

”Noul statut al poliţistului îl promovăm în această toamnă în Guvern, iar pe urmă în Parlament şi să sperăm că, începând cu 2012, vom avea un nou statut al poliţistului, un statut care să-l ajute pe poliţistul corect, cinstit şi nu pe acela certat cu legea”, a precizat Igaş, adăugând că până la intrarea în vigoare a noului statut este obligat să respecte actuala legislaţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.