IICCMER, revoltat: ”Silviu Predoiu a afirmat că nu știe dacă a fost comunism”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a transmis că ”dezaprobă total” declarațiile susținute în spațiul public de Silviu Predoiu, candidat la alegerile prezidențiale, ”care a afirmat joi, la Digi24, că în România nu știe dacă a fost comunism”.

”Subliniem că nu este pentru prima dată când acest candidat la cea mai înaltă funcție în stat face afirmații eronate despre perioada regimului comunist.

Astfel, în cadrul unei ediții a podcastului ‘Vorbitorincii’, difuzată în luna martie 2025, Silviu Predoiu a susținut afirmații total nereale despre regimul comunist, precum: ‘Trăind timpurile acelea, nimeni nu era frământat’, ‘Bancurile cu Ceaușescu se strigau pe culoare în gura mare’ sau ‘Eu nu spun că era sau nu opresiv. Nu contest că nu era opresiv, dar foarte multă lume l-a aflat ulterior. La 20 de ani eu îmi vedeam de vacanțe, de distracție Mă tem că erau mult mai puțini cei care erau atunci disidenți decât se încearcă acum să se sugereze’.

”Amintim că România a fost, vreme de 42 de ani sub conducerea unui regim dictatorial comunist, opresiv, care a distrus zeci de mii de vieți, prin teroarea din închisorile politice comuniste, prin condițiile inimaginabile din căminele-spital în care peste 15 mii de copii și-au pierdut viețile, prin încălcarea abuzivă a drepturilor omului și prin anularea libertății individuale. Regimul totalitar comunist nu a însemnat doar cozi și frig, așa cum declară candidatul Silviu Predoiu, ci a presupus un sistem opresiv, barbar și izolaționist.

Reamintim, de asemenea, că în decembrie 2006, Președintele României a condamnat explicit și categoric sistemul comunist din România ca fiind unul ilegitim și criminal pe toată perioada existenței sale. În acest context, dorim să subliniem importanța unei informări corecte și a unei înțelegeri aprofundate a istoriei recente a României, pentru a evita repetarea greșelilor trecutului. Aceasta nu doar că trebuie să onoreze memoria victimelor, ci e necesar să contribuie și la consolidarea unei societăți democratice și a valorilor fundamentale ale demnității umane.

Cu privire la această situație, Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER, a declarat: ‘Este profund îngrijorător să auzim astfel de afirmații negaționiste la adresa caracterului totalitar al regimului comunist din partea unui candidat la funcția de Președinte al României, întrucât asta reflectă o ignoranță periculoasă față de realitățile istorice ale țării noastre. Comunismul a fost un regim care a provocat suferință și moarte, iar negarea acestuia este o insultă adusă tuturor celor care au suferit de pe urma odioaselor abuzuri ale dictaturii comuniste. De aceea, apelăm la confruntarea deschisă cu trecutul nostru, nu la minimalizarea sau negarea lui.’”, se arata intr-un comunicat al institutului

IICCMER mai spune că își asumă responsabilitatea de a continua să promoveze adevărul istoric documentat, o abordare esențială pentru înțelegerea și asumarea onestă a trecutului recent și pentru prevenirea întoarcerii la un regim totalitar.

Recomanda 6
Author

30 de Comentarii

  1. Omul are dreptate, cea.usismul unuia cu 3 clase, ca trenul, nu era com.unism. A fost o idiotenia a unui criminal care umbla cu pistolul la brau cand facea confiscarea proprietatilor primite de tar.ani pentru participarea la razboi. Un tocdobi care trebuia pus la zid in 1965. Maurer era beat cand l-a propus sef al partidului unic.

  2. – komunism doar in perioada institutiilor conduse de alogeni
    – altfel, un sistem economic cu capital de stat

  3. succesul economic al chinei se datoreaza politicilor cap it al i s t e ale lui deng xiapong – torturat de mao si cu familia ucisa si apoi reabilitat dupa moartea dementului – prin zonele economice speciale din anii 80 si asta ca sa nu moara de foame dar mai ales datorita infuziei de tehnologie si know american – treaba inceputa de Reagan pornind de la premiza falsa ca daca le dai chinez0ilor nivel de trai american aia renunta la c o m u n i s m. LOL! Invatamantul nu era gratuit ca aveai fondul scolii si de solid ce era ieseau numai ingineri ca tine toti indoctrinati cu ineptii gen avem cea mai minunata clima cu de toate ca shaorma si cea mai bogata tara tot ca shaorma da noi murim de foame la propriu si nici macar caldura nu avem in case si bineintels suntem latini desi nici macar latinii nu mai erau latini dupa cucerirea vizigota a dobrogeanului Alaric, cucerirea lombarda si crearea regatelor lombarde si mai apoi cucerirea franca. Closca cu puii de aur sunt gepide dar sigur multe popoare migratoare au venit aici da’ numa noi daco romanii latini am ramas pe loc restul au plecat mai departe. PS cand ceva e gratuit produsul esti tu! De orfelinatele groazei sau de spitalele ce te tratau cu ceai la borcan ptr stomac perforat nu mai vorbim! Daca tii neaparat sa stii ca poti sa retraiesti experienta si acele multe lucruri pozitive in Korea de Nord. pofta buna la mate de peste – da e adevarat- asta se mananca acolo!

  4. A inceput deja shi el sa faca jocul tov. KGB-ist Putin, unde oligarhii lui=spuma kamunizmului continua cu succes opera chibutzului nomencla turist, la fel ca PCR-ul de la noi, cand dupa rasturnarea carutzei cu poshti in dec.89 au jurat sa nu mai intineze CCauzeaua lor ca tov.Ceashka. Maurer la 90 de ani a spus cam acelashi lucru. Se spera ca lumea o sa uite mai ales de politzia politica tip securici ca sa faca omul sovieticus, samd
    O zi buna.
    Con

  5. normal ca iti vedeai de vacante – erai s e c u r i s t deci n o m e n c l a t u r i s t.! tocmai d’aia poti sa candidezi iar georgescu nu. PS pe asta nu-l mai cenzureaza CNA-ul?

  6. toti au probleme cu securitatea ;simion,nicusor,ponta,antonescu,kremlin g. numai seful securitatii nu are nicio problema. ironic,nu?

  7. IICMER face ce face, bla bla… „pentru prevenirea întoarcerii la un regim totalitar”.

    Ce-a facut? Hai, ca pana acolo a parut articol serios, dar abia la final afli ca era de fapt un banc.

  8. Beizadel.Am avut doi colegi ce-au fost săltați în 87-88, unul pentru miștouri iar celălalt a avut ideea de a vizita „leagănul” de copii și a venit incapabil de a mai zâmbi de acolo.Nu dau doi sfanți pe nea trompetă ăsta cu clanța unsă.

  9. Silviu Predoiu a demonstrat ieri, la TVR, ca este cu 10 clase peste ceilalti candidati la prezidentiale chiar peste zdrente ca Ponta Inundabilul sau Kkarau Sabaticul

  10. Întrebare pentru IICCMER:

    Este legal ca un securist să candideze la cea mai mare funcție în stat? Predoiu a lucrat la Securitate înainte de 1989.

  11. buna ziua! așa este,asa a fost,o dictatură, dar nu totul s fost negativ. Industrializarea,urbanizarea ,electrificarea satelor a scos România din subdezvoltare.
    Ce au făcut ,regimurile de după 1989
    cu industria si resursele tarii si in mod deosebit dupa anul 2000?
    Au înstrăinat totul pe nimic si industria a fost demolată.
    Am ajuns ca o Colonie.
    Deficitul bugetar si cel comercial are drept cauza principală lipsa productiei industriale pt export.
    Nu avem ce sa vindem !
    PS.CULMEA TUPEULUI ESTE CA ACEȘTI AUTONUMITI pro europeni,in realitate niste slugi corupte si umile au instaurat Cenzura si DICTATURA!
    Țara e prăbușita financiar gi economic si ei ne cenzureaza opiniile,criticile ,fac perchezitii,arestari,prigonesc opozitia si pe simpatizantii acesteia.
    ASTA E DEMOCRATIE,STAT DE DREPT ?
    NU,SEAMANA CU REGIMUL DIN ANII 1950.

  12. Astia din ong-ul ICEMERE par a fi niste sinecuristi care vor sa infirme realitatea loviturii de stat care a adus reteaua soroshishta in Romania.

  13. Bravo,domnule Predoiu ! Așa a fost, am fost in socialism (orânduire statală) conduși de comuniști ! E mare diferența!

    • cand te conduc comuniștii esti in c o m u n i s m daca era socialism te-ar fi condus socialiștii sau tu esti din aia cu adevaratul c o m u n i s m n-a fost niciodata incercat , varianta mea e cea adevarata incercati-o p’asta si de data sigur nu vet mai avea foamete torturi penurii de orice si sclavie crancena cum ati avut ina bsolut toate celelalte variante de pana acum. iar milioanele alea de membrii de partid erau facuti cu forta la gramada. n-aveai carnet de membru? ioc promovare, functie de conducere, marire de salariu si mutle altele!

    • In anii ’80 Romania era un stat cu o disciplina severa, cu economie centaralizata si planificata ( succesul economic al Chinei de acum), cu invatamant solid si gratuit, cu asistenta medicala de mase si alte multe lucruri pozitive.

    • Defineste tara normala. Germania, Franta, UK? Oops. Acolo nu au dreptul la libera exprimare dar sunt democatii solide nu e asa? Pai mergi acolo si traieste cu bine.

    • infuziei de tehnologie si know american – treaba inceputa de Reagan pornind de la premiza falsa ca daca le dai chinez0ilor nivel de trai american aia renunta la c o m u n i s m. LOL! Invatamantul nu era gratuit ca aveai fondul scolii si de solid ce era ieseau numai ingineri ca tine toti indoctrinati cu ineptii gen avem cea mai minunata clima cu de toate ca shaorma si cea mai bogata tara tot ca shaorma da noi murim de foame la propriu si nici macar caldura nu avem in case si bineintels suntem latini desi nici macar latinii nu mai erau latini dupa cucerirea vizigota a dobrogeanului Alaric, cucerirea lombarda si crearea regatelor lombarde si mai apoi cucerirea franca. Closca cu puii de aur sunt gepide dar sigur multe popoare migratoare au venit aici da’ numa noi daco romanii latini am ramas pe loc restul au plecat mai departe. PS cand ceva e gratuit produsul esti tu! De orfelinatele groazei sau de spitalele ce te tratau cu ceai la borcan ptr stomac perforat nu mai vorbim! Daca tii neaparat sa stii ca poti sa retraiesti experienta si acele multe lucruri pozitive in Korea de Nord. pofta buna la mate de peste – da e adevarat- asta se mananca acolo!

  14. Cum sa fi fost cei sase milioane de romani komunisti daca nu erau komunisti? Existau doar niste activisti pe la centru si judete ocupati cu propaganda .

    • Erau membrii de partid. Si erau 4.5 milioane. Aaa stai ca asta nu e dezinformare si fake news. Nu se pune ca e de la „aia buni”.

  15. Are dreptate Silvica! Peste tot se spuneau bancuri cu nea Nicu si tanti Leana si nimeni nu era chemat la procuratura.

  16. Intr-o țară cu nivel bananier de cultură și emancipare ,orice ,,nino-nino”poate aspira la funcția de președinte și chiar poate ajunge…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.