Ilegalităţile continuă în Camera Deputaţilor. Opoziţia intră în grevă

S-ar putea ca Roberta Anastase să nu fie singura persoană din conducerea Camerei căreia i s-a deschis dosar penal. Este posibil să urmeze şi colegul ei, vicepreşedintele Ioan Oltean.

UPDATE: După părăsirea plenului de către Opoziţie majoritarii au forţat votul, existând suspiciuni că au fost introduse în aparate şi cartele ale unor absenţi. După ce a fost refuzată o solicitare a viceliderului de grup al PSD (rămas în sală să supravegheze corectitudinea votului) de apel nominal, ulterior, când chiar UDMR a cerut acest lucru, a reieşit că nu este cvorum de şedinţă. Ioan Oltean a suspendat temporar sesiunea de vot şi a convocat o şedinţă extraordinară de deputaţilor PDL. Vom reveni cu amănunte când se va relua votarea.

PÎCCJ: Dosarul Robertei Anastase se află în faza actelor premergătoare

Ilegalităţile continuă în Camera Deputaţilor. Opoziţia intră în grevă

S-ar putea ca Roberta Anastase să nu fie singura persoană din conducerea Camerei căreia i s-a deschis dosar penal. Este posibil să urmeze şi colegul ei, vicepreşedintele Ioan Oltean.

UPDATE: După părăsirea plenului de către Opoziţie majoritarii au forţat votul, existând suspiciuni că au fost introduse în aparate şi cartele ale unor absenţi. După ce a fost refuzată o solicitare a viceliderului de grup al PSD (rămas în sală să supravegheze corectitudinea votului) de apel nominal, ulterior, când chiar UDMR a cerut acest lucru, a reieşit că nu este cvorum de şedinţă. Ioan Oltean a suspendat temporar sesiunea de vot şi a convocat o şedinţă extraordinară de deputaţilor PDL. Vom reveni cu amănunte când se va relua votarea.

PÎCCJ: Dosarul Robertei Anastase se află în faza actelor premergătoare

 S-ar putea ca Roberta Anastase să nu fie singura persoană din conducerea Camerei căreia i s-a deschis dosar penal. Este posibil să urmeze şi colegul ei, vicepreşedintele Ioan Oltean. În plenul de ieri s-a încălcat flagrant regulamentul instituţiei, opoziţia a acuzat şi o fraudă la votul electronic şi a părăsit lucrările. Principalul motiv – introducerea abuzivă pe ordinea de zi a legalizării grupului parlamentar al independenţilor lui Gabriel Oprea. Prin legalizarea acestui grup parlamentar se legalizează practic migraţia politică parlamentară. Tot în plenul de marţi, PDL şi independenţii au reuşit pentru un singur vot să împiedice constituirea unei comisii de anchetă parlamentară privind marea fraudă de la votul din 15 septembrie. Vom reveni cu amănunte după sesiunea de vot final de la Cameră.

Update: După părăsirea plenului de către Opoziţie majoritarii au forţat votul, existând suspiciuni că au fost introduse în aparate şi cartele ale unor absenţi. După ce a fost refuzată o solicitare a viceliderului de grup al PSD (rămas în sală să supravegheze corectitudinea votului) de apel nominal, ulterior, când chiar UDMR a cerut acest lucru, a reieşit că nu este cvorum de şedinţă. Ioan Oltean a suspendat temporar sesiunea de vot şi a convocat o şedinţă extraordinară de deputaţilor PDL. Vom reveni cu amănunte când se va relua votarea.

Un vot a lipsit pentru ca Anastase să nu fie anchetată şi de Cameră

Grupurile parlamentare ale PNL şi PSD+PC au depus marţi o solicitare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a verifica fraudele comise de preşedinta Camerei, Roberta Anastase, de la votările pentru Legea pensiilor din data de 15 septembrie a.c. Supusă scrutinului, deşi pentru constituirea comisiei s-au exprimat 116 voturi, iar 109 au fost contra şi s-au înregistrat 7 abţineri, cererea a căzut pentru că a lipsit un singur vot pentru. Împotriva înfiinţării comisiei s-au pronunţat 89 dintre cei 94 de deputaţi PDL prezenţi în sală, 9 din13 deputaţi UDMR, 8 din 10 deputaţi UNPR şi 1 din 4 deputaţi independenţi neafiliaţi. Deputaţii minorităţilor naţionale fie nu au votat, fie s-au abţinut. Comisia ar fi putut fi înfiinţată dacă deputatul cu statut incert – este sau nu exclus din PDL – Daniel Oajdea, un dur critic al abuzurilor guvernării şi al PDL, ar fi votat da (el s-a abţinut) sau dacă nu s-ar fi întâmplat ceva ciudat cu votul liberalului Ludovic Orban, care nu a fost înregistrat. „Posibilitatea ca eu să fi comis o eroare tehnică este infimă. Eu am votat şi numele meu nu apare deloc pe listingul de vot. Voi solicita o expertiză şi voi contesta votul la Biroul Permanent al Camerei”, a declarat pentru cotidianul.ro Ludovic Orban. După consumarea votului, mai mulţi reprezentanţi ai Opoziţiei au calificat poziţia deputaţilor PDL şi UNPR ca fiind cea de „complici” ai Robertei Anastase la fraudele din 15 septembrie.

Ilegalităţi şi suspiciuni de fraudă pentru legalizarea migraţiei parlamentare

Pentru a recompensa grupul de deputaţi independenţi afiliaţi în UNPR-ul condus de Gabriel Oprea, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), susţinut de PDL, a încălcat grosolan marţi regulamentul Camerei. Concret, la propunerea eminenţei cenuşii a PDL, Mircea Toader (liderul deputaţilor acestui partid), Oltean a introdus abuziv pe ordinea de proiectul de zi proiectul de hotărâre prin care se modifică regulamentul Camerei şi prin care se recunoaşte independenţilor dreptul de a se constitui în grup parlamentar, la fel ca şi orice alt partid politic. Este o decizie fără precedent în Parlamentul României. Deşi începând cu anul 1997 au mai fost încercări de acest tip, niciodată nu s-a aprobat ca independenţii fugari sau excluşi din alte partide să se constituie în grup parlamentar cu drepturi depline. (În ultimă instanţă, prin acest favor făcut grupării UNPR, cresc şi cheltuielile la bugetul Camerei – n.a.). Introducerea pe ordinea de zi a „legalizării migraţiei politice parlamentare”, aşa cum a acuzat Opoziţia, a generat un nou scandal monstru în plen, în cele din urmă deputaţii PNL şi PSD părăsind lucrările. Se pare că de această dată Opoziţia va intra iremediabil în grevă parlamentară urmând să nu se mai prezinte nici la lucrările comisiilor de specialitate.

Acuzaţii privind un troc, „UNPR contra salvării Robertei Anastase”

În timpul scandalului din plen, unul dintre deputaţii PSD a dezvăluit de la microfonul Camerei că, săptămâna trecută, liderii deputaţilor PNL şi PSD au fost contactaţi de cei din PDL pentru a li se propune un troc. Concret, era vorba de renunţarea de către PDL să mai susţină modificarea regulamentului Camerei şi implicit să legalizeze grupul Oprea, în cazul în care Opoziţia renunţa la propunerea de înfiinţare a comisiei de anchetă parlamentară privind-o pe Roberta Anastase. Conform celor afirmate de la tribună şi confirmate de Victor Ponta, liderul liberal Călin Popescu-Tăriceanu şi cel social-democrat, Mircea Duşa, au refuzat să negocieze cu PDL.

Vot la patru mâini

Roberta Anastase a fost acuzată că nu a fost în sală la unul dintre voturile date marţi şi că altcineva a votat cu cartela ei. Anastase a negat acuzaţiile. Alţi doi deputaţi PDL, Bălan şi Cantaragiu, apar pe sistemul electronic că au votat, dar la apelul nominal nu erau prezenţi în sală.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.