
Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, luni, post-mortem, pe Ilie Balaci, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru talentul cu care a promovat, timp de mai multe decenii, valoarea „sportului rege” şi spiritul de fairplay în rândul tinerelor generaţii de sportivi.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni decretul de decorare post-mortem a fotbalistului Ilie Balaci.
Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit duminică, la vârsta de 62 de ani. Fostul internaţional a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce se afla acasă, în Craiova. Medicii de la Spitalul din Craiova au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean din Craiova, Cristina Geormăneanu. Ilie Balaci nu a mai ajuns la spital.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat pentru mediafax.ro , că a trimis corpul de control la Craiova, pentru a verifica modul în care a acţionat ambulanţa în cazul lui Ilie Balaci.
„Ilie Balaci este eroul nostru naţional şi familia a ridicat nişte suspiciuni legate de modul în care a acţionat ambulanţa. În aceste condiţii, este de datoria noastră să verificăm exact ce s-a întâmplat acolo. Astfel, o echipă a Ministerului Sănătăţii, împreună cu reprezentanţi ai Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă se deplasează astăzi (luni, n.r) la Craiova pentru a putea verifica aceste lucruri. În maxim două zile (se va încheia ancheta, n.r.)”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Si daca-l decora inainte sa moara ce avea?
Un gest frumos, de recunostiinta fata de cariera de fotbalist a celui care a fost Ilie Balaci, decorarea post mortem de catre PRESEDINTELE ROMANIEI cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler ! Sa ramana vesnic in amintirea noastra ca o valoare a fotbalului din ROMANIA !