Ilie Năstase explică în ce constă suspendarea sa

Fostul tenisman Ilie Năstase, suspendat provizoriu de ITF după scandalul dim cadrul FedCup, afirmă că forul internațional a clarificat faptul că sancţiunea este valabilă doar în cazul „evenimentelor ITF şi, deci, nu include Grand Slam-urile”.

„‎Am observat că a existat, din nefericire, o neînţelegere cu privire la efectele suspendării provizorii impuse în cursul investigaţiei. În urma solicitării mele, ITF a clarificat în mod oficial la 12 mai 2017 că suspendarea provizorie «se aplică doar evenimentelor ITF şi, deci, nu include Grand Slam-urile». Organizatorii turneelor de Grand Slam vor fi informaţi despre conţinutul acestei clarificări”, spune Năstase pe Facebook.

Ilie Năstase mai precizează că are încredere că reacţiile sale vor fi analizare în întregul lor context, ţinându-se cont de toate datele şi informaţiile relevante. „Respect procedurile care au loc în prezent în baza Politicii ITF privind Protecţia şi Bunăstarea Jucătorilor (ITF Welfare Policy) şi ofer cooperarea mea deplină Completului Intern de Soluţionare învestit cu acest caz. Am transmis deja un răspuns motivat la acuzaţiile oficiale care mi-au fost aduse la cunoştinţă de către Federaţie. ‎Am solicitat, de asemenea, ca o audiere să fie organizată în faţa completului, pentru a îmi permite să prezint personal înţelegerea mea asupra evenimentelor relevante şi concluziile la care am ajuns reflectând asupra situaţiei. Îmi menţin încrederea că, utilizând aceleaşi standarde care au fost aplicate în cazuri similare, completul va analiza reacţiile mele astfel cum au fost acestea manifestate, în întregul lor context, ţinând cont de toate datele şi informaţiile relevante, precum şi de absenţa intenţiei mele de a afecta bunăstarea oricărei persoane”, a adăugat el.

Fostul tenisman a mai anunțat că le-a adresat tuturor persoanelor care ar fi putut fi deranjate de faptele sale scrisori personale pentru a le cere iertare. „‎Pe lângă regretele publice exprimate pe pagina mea oficială de pe o reţea de socializare, mi-am adresat scuzele prin intermediul unor scrisori personale transmise tuturor persoanelor care ar fi putut fi afectate sau deranjate de evenimentele menţionate mai sus sau de modul în care acestea au fost interpretate. Mă aflu în arena publică şi sunt deseori supus judecăţii unor persoane care nu mă cunosc, însă, cu toate că demersurile mele nu au fost niciodată lipsite de greşeli sau neajunsuri, cauza pentru care mă lupt rămâne tenisul, sportul pe care îl iubesc cu adevărat şi cu care viaţa mea s-a confundat. ‎Sper ca aceste clarificări să împiedice speculaţii sau neînţelegeri suplimentare cu privire la investigaţia ITF. Aş prefera să nu mai fac alte comentarii până când procedurile oficiale nu vor fi finalizate. Mă aştept ca profesioniştii din media să evite, de asemenea, dezvoltarea acestui subiect până la pronunţarea deciziei finale”, a adăugat fostul sportiv.

Prezenţa lui Ilie Năstase pe teren la ceremonia de decernare a trofeului la Madrid Open câştigat de Simona Halep a provocat polemică. Preşedintele WTA, Steve Simon, a declarat că prezenţa fostului tenisman a umbrit ziua finalei şi că a fost iresponsabil şi inacceptabil din partea organizatorilor turneului să îi confere fostului tenisman un rol oficial, în condiţiile în care acesta este suspendat provizoriu de ITF. Ulterior, Ion Țiriac, organizatorul turneului de la Madrid a sărit în apărarea lui Ilie Năstase (vezi aici)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.