Ilie Năstase, ”vecin mulţi ani” cu Alain Delon

Nu era Alain Delon un

De L.V.
Ilie Năstase, ”vecin mulţi ani” cu Alain Delon

Nu era Alain Delon un

Alain Delon a fost vecin cu Ilie Năstase, pe când amândoi locuiau în Franța. Potrivit Orange Sport, care a publicat această informație, cei doi se vedeau foarte des.

„M-a întristat mult să aud că Alain Delon nu mai e printre noi. L-am cunoscut foarte bine, am fost vecini mulţi ani, aveam casa chiar lânga casa lui, ne întâlneam des, la Paris. Era un tip jovial, mă întreba despre turneele mele de tenis şi îmi aduc aminte că a venit la Roland Garros, a stat chiar lângă Jean-Paul Belmondo.

Nu era Alain Delon un mare fan al tenisului, îi plăceau boxul şi cred că fotbalul, dar Belmondo era un mare fan al tenisului şi al meu. Nu lipsea de la niciun meci pe care-l disputam în Franţa, obişnuia să stea în primul rând.

Am pierdut un mare actor, o mare personalitate mondială, rămân cu amintirile plăcute şi cu fotografiile făcute alături de el în diferite ocazii în care ne-am întâlnit. Pot spune că l-am admirat, îmi pare sincer rău că nu mai e printre noi”, a spus Ilie Năstase, arată sursa citată.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Ba (editat) din Pipera, Alain Delon e cunoscut in toata lumea pentru ca era francez si a avut o activitatea mult mai lunga decat Nastase.
    Fiind roman si cu o perioada de glorie in anii 70, cine sa isi mai aminteasca de el la nivel international, pe cand Delon a jucat pana tarziu in viata, avea cred ca peste 60 ani cand a filmat cu Jean-Paul Belmondo si Vanessa Paradis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.