Ilie Sârbu: Băsescu să convoace CSAT pe situația din regiune

Liderul grupului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a apreciat marţi că președintele Traian Băsescu ar trebui să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) într-o ședință care să vizeze discutarea situației din regiune.

„Președintele ar trebui să dea dovada cunoașterii interesului național și să convoace CSAT pe situația din regiune. Solicitarea făcută azi de Guvern este una corectă având în vedere desfășurarea evenimentelor din regiune. Președintele României ar trebui să lase orgoliul de o parte și să convoace CSAT, căci România trebuie să dea dovadă de seriozitate în acțiunile instituțiilor sale”, a declarat marți Sârbu pentru Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că va transmite în cursul zilei solicitarea oficială președintelui Traian Băsescu pentru organizarea în cel mai scurt timp a unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

În replică, Băsescu i-a transmis lui Ponta o scrisoare în care îl cheamă la consultări la Cotroceni împreună cu miniştrii.

Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că va merge la Palatul Cotroceni, la invitaţia lui Băsescu, împreună cu toţi miniştrii membri ai CSAT.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.