Ilie Stoian: prima filieră de furnizare a drogurilor din România

Prima oară am auzit despre decanol în toamna lui 1974. Ceaușescu tocmai demolase casa pe care o construiseră părinții mei și ne repartizase un apartament la bloc.

 

Lacrimile mamei, ale tatălui, ale mele și ale surorii mele erau degeaba, trebuia să ne încolonăm și mai abitir în marșul către socialismul multilateral dezvoltat, inclusiv prin înghesuirea, alături de mulți alții, în blocurile-dormitor. Pentru mine, noroc, fiindcă după ce m-am căsătorit, m-am mutat tot la casă pe pământ, dar asta e altă treabă.

 

Așadar, despre decanol am aflat în luna aia septembrie, din 1974, când a trebuit să facem curat în apartamentul în care urma să ne mutăm. Linoleumul care ținea loc de pardoseală era plin de stropi de vopsea, lăsați de constructori, și a trebuit să tăbărâm pe petele alea, să le înmuiem cu decanol și să le răzuim cu lama. Chestia asta trebuia făcută cu ferestrele deschise, că altfel…

 

Pentru mine, decanolul ăsta a rămas ce era, adică un diluant, și nu am mai luat seama la el. Însă, prin ’82, lucram la casa de cultură T4, care, după desființarea ”Clubului de la ora 7”, de la Casa de Cultură Mihai Eminescu, și după desființarea Atheneului tineretului, ajunsese centrul mișcării rock din România. Așadar, eram parte a organizării, săptămână de săptămână, a concertelor rock care se țineau acolo.

 

Ca organizatori, noi, cei de la T4, trebuia să avem grijă de multe lucruri, inclusiv de disciplina spectatorilor. Așa că, înainte de unul dintre concerte, văzând că iese mult fum din toaleta femeilor, dar, mai ales că de acolo ieșeau pe zece cărări niște rockeri care așteptau să înceapă concertul, am intrat să văd ce se întâmplă, mai ales că trebuia să vină și o patrulă de milițieni.

 

Când am intrat acolo, am rămas șocat: O gașcă de tineri și tinere sugeau din sticle de vodcă Cristal și inhalau prin niște cornete din carton vaporii din cutiile de decanol pe care le cumpăraseră dinainte. Cu alte cuvinte, până să înceapă muzica se făceau muci cu băutură și cu un drog chimic. Și erau la veceul femeilor gândind că nimeni nu va avea curajul să intre acolo, deci nu vor fi prinși. I-am prins. Apoi, i-am chemat colegi și pe portar și i-am dat afară, cu totul.

 

De atunci, eram foarte atent la ce se întâmplă în holul mare sau în jurul sălii. Nu de alta, dar, din cauza unor idioți, concertele de rock puteau fi interzise. Nu-i vorbă, ele aveau să fie interzise ceva mai târziu, dar din cu totul și cu totul alte cauze.

 

Timpul a trecut. Peste câțiva ani, adică, în 1987, eram Șef de Producție la Teatrul Mic. Într-o dimineață, am ajuns ceva mai devreme. În timp ce stăteam la palavre cu portarul, dintr-odată, pe la intrarea artiștilor, acolo unde eram noi, a dat năvală un grup de adolescenți jegoși, cu pungi de aurolac în mâini.

 

Am încercat să-i dau afară, însă portarul mi-a spus să fiu atent cum mă port. Șefa găștii de aurolaci era fiica unui mare șef din Miliția Capitalei. După cum mi-a spus portarul ăla, uneori îi mai adăpostea peste noapte în treatru, cerând la schimb o sticlă de coniac albanez, pentru că milițienii aveau ordin de la șeful ăla al lor să o urmărească pe fie-sa, care își făcea veacul în Cișmigiu trăgând din pungă la greu, și să o aducă la Miliția Capitalei, că fugise de acasă. Aia, însă, scăpa mereu. Atunci am aflat prima oară că te poți droga cu aurolac.

 

Peste încă trei ani, adică, în 1990, aveam să o cunosc pe celebra Rebeca Cercel, una dintre revoluționarele care luptaseră în Comitetul Central. Făcând documentări pentru articolele pe tema Revoluției, care aveau să fie publicate în Expres, ea mi-a mărturisit că în timp ce era în CC, Dan Iosif le aducea „fortifiante pentru a rezista”. Pastilele erau trimise de Tata Nițu, acel sinistru general de miliție implicat în evenimentele de atunci, dar și în coordonarea minerilor, în 13-15 iunie.

 

Din fericire pentru ea, Rebeca nu a luat, așa că nu a ajuns dependentă de droguri. Însă, tot ea a fost aceea care mi-a spus că, sub oblăduirea milițienilor deveniți polițiști, și avându-i ca ajutoare pe unii dintre revoluționarii ”fortifiați” anterior în timpul ”luptelor” din Comitetul Central, așa a fost constituită fost prima filieră de furnizare și răspândire a drogurilor din țara noastră. Personal, am toate motivele să cred ce mi-a spus.

 

De atunci, lucrurile au evoluat. Mai bine spus, au involuat. Acum, drogurile se găsesc peste tot și sunt convins că, fără legături în vămi și în poliție, nu se poate face trafic la scara la care a ajuns să se facă.

 

Dar, crima e mult mai mare. Zilele trecute, s-a vorbit despre acea fetiță de trei ani care a fost dusă la doctor pentru că se drogase după ce a mâncat niște jeleuri cu narcotice. Astfel de evenimente s-au mai petrecut în lunile din urmă. Din câte bag de seamă, să ai zece ani și să tragi pe nas ori să-ți bagi în venă nu mai e nicio scofală. Acum, sunt vizați cei de vârste foarte fragede, de trei, patru sau cinci ani.

 

Totul e scăpat de sub control, iar, în curând, această țară va intra cu totul pe mâna analfabeților care, pe deasupra, vor fi și permanent drogați.

 

Dar, bine că mi-am adus aminte! În vara lui 1981, eram la Costinești pentru a cânta la Serbările Mării. După primul spectacol de la Teatrul de Vară, am agățat o tipă din Elveția, pe care am dus-o pe terasa restaurantului Dacia, să o cinstesc, iar apoi să ne facem de cap. Stăm noi ce stăm de vorbă, iar aia, plictisită, mă întreabă: ”-Crezi că aș putea găsi aici niște hașiș?” Eu, mândru că trăiesc într-o țară comunistă neatinsă de decadența capitalismului, îi spun că așa ceva nu e posibil în România, nu are de unde compăra droguri.

 

Doar că dialogul nostru a fost auzit de ospătarul care, se vedea treaba, știa franceza în care vorbeam noi, intervenind în discuție: ”Stați liniștită, domnișoară, vă fac rost eu numaidecât, că am pe cineva în Portul Constanța care are și marfă de-asta”. Evident, aia s-a dus cu ospătarul, iar eu, rămas singur, m-am întors la gașca de artiști numai unul și unul, care, pe terasa de la Radio Vacanța, își făcea de cap.

 

De unde deducem că, dacă știai de unde și pe cine trebuie, puteai face rost de droguri și înainte de 1989, și de unde mai deducem că drogurile au fost mereu o realitate în România. Afacerea e aceeași, doar amploarea e alta.

 

Imagine arhiva

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. Intelege odata, OMULE, ca in 1989 a avut loc o LOVITURA DE STAT BOLSHEVICA, KGB/GRU/Comintern si nu „revolutie”, POPORUL ROMAN fiind SPECTATOR in…BLOCURILE DORMITOR/CUTII DE CHIBRITURI!!!

  2. Pentru cineva care cădea lat-extatic încă la primele acorduri Lucy in the Sky With Diamonds, White Rabbit (drog LSD), Purple Haze(drog cânepă); Snowblind, The Needle and the Spoon (cocaină&heroină), până și aurolacul era suficient să irite minerii, darmite Michael Jackson-fentanil.(*Charlie Big Potato inposibil de tzinut ânmînă)

  3. Mda mai nea Ilie , da ai uitat de prenandez. E in voga , si probabil ca te-ai ” documentat” precum cu ” aurolacul. sa-ti hie di ghini!

  4. „. I-am prins. Apoi, i-am chemat colegi și pe portar și i-am dat afară, cu totul.”
    Mah tu zi sincer : Ti-ai turnat parintii ca-s chiaburi ca sa le ia casa si sa-ti dea tie alta in Primaverii, este? Ca daca ti-ar fi laut comunsitii casa ai fi lasat tineretul bolsevic pardon socialist multilateral dezvoltat sa-si fumeze creierii si apoi sa-i cafteasca pe militieni turbo style pana bagau aia la cap cum e cu potenta democratica. si daca prin absurd castigau militenii facea plangere la cedo, ia uite bre ce le face la bietii tineri totalitaristii astia!

  5. Toate se leagă. Drogurile, distrugerea intenționată a economiei, impingerea românilor la exod, atacul LGBT asupra pudorii neamului, navala mâinii de lucru străine in Romania, toate se leagă. Rămâne să aflăm autorul/autorii acestui asalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.