Fostul președinte Ion Iliescu a declarat la Digi 24 cu privire la faptul că premierul Victor Ponta a ales să se opereze în Turcia la genunchi că nu poate să judece acest lucru, „fiecare judecă propria situație în condițiile date”, spunând că a auzit că premierul a fost sfătuit de Călin Popescu Tăriceanu.
Iliescu a precizat că el s-a operat de două ori, dar a preferat să o facă în România.
„Eu am avut două operații, ambele le-am efectuat în țară. Prima privind vezica biliară, în anii 90, am efectuat-o în spitalul Elias (…) și după anul 2000 am avut o a doua operație, plasarea unor stenturi pe artera coronariană, făcută în clinica profesorului Brădișteanu (…). Legat de efectuarea acestei a doua operații, am făcut un control și la Paris, într-o vizită pe care am făcut-o în anul respectiv. Dar operația propriu-zisă am făcut-o în țară. Ambele operații le-am făcut în București”, a spus Iliescu.
Întrebat cum comentează gestul premierului Victor Ponta de a se opera în Turcia pentru o ruptură de ligamente, fostul președinte a spus: „Nu pot să comentez acest lucru, fiecare judecă propria situație în condițiile date. Am auzit că a fost sfătuit de dl Tăriceanu, care a efectuat aceeași operație la un doctor cunoscut. Se duc mulți români în Istanbul. Nu pot să judec acest lucru”.
Premierul Victor Ponta se află în Turcia pentru a se opera la genunchi. Victor Ponta s-a accidentat recent la picior la un meci de baschet, iar medicii de la Spitalul Militar i-au recomandat o intervenție chirurgicală. Ponta ar fi internat la Medipol, o clinică privată din Turcia unde acționar majoritar este soția președintelui turc Recep Erdogan.