Iliescu: Geoană trebuie „apărat în poziţia de preşedinte al Senatului”

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, luni, înainte de şedinţa BPN, că actualul lider partidului Victor Ponta şi fostul lider Mircea Geoană trebuie „să se înţeleagă”, el apreciind că Geoană trebuie să rămână în PSD şi „trebuie apărat în poziţia lui de preşedinte al Senatului”.

„Ponta şi Geoană trebuie să se înţeleagă. Geoană trebuie să rămână în partid. Este preşedintele Senatului, trebuie apărat în poziţia lui de preşedinte al Senatului şi integrat în structura colectivă de conducere a partidului”, a declarat Ion Iliescu înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Iliescu a spus că nu cunoaşte detaliile disputei dintre Ponta şi Geoană, arătând însă că i se pare nepotrivită această dispută publică.

„Dacă sunt anumite neînţelegeri, ele se pot trata în cadrul intern de partid”, a spus Iliescu.

Întrebat dacă este de partea lui Geoană sau a lui Ponta, preşedintele de onoare al PSD a spus că el este de partea partidului şi a pledat pentru „convieţuire” în cadrul unui partid în care oamenii sunt uniţi de idei comune.

Iliescu a mai arătat că doreşte să găsească o cale de conlucrare firească într-un partid democratic.

Întrebat dacă crede că Mircea Geoană nu a reuşit să treacă peste faptul că a pierdut alegerile prezidenţiale şi şefia partidului, Iliescu a răspuns: „Este posibil. Sunt umane asemenea chestiuni, dar treci peste aşa ceva. Cine putea avea cele mai multe surse de ranchiună personală dacă nu eu şi am ştiut să trec peste aşa ceva. Trebuie să înveţe toţi de la viaţă”.

Solicitat să comenteze afirmaţiile lui Mircea Geoană potrivit cărora prin această dispută se doreşte schimbarea sa de la Senat, Iliescu a răspuns: „E o prostie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.