"Este total aberantă, în afara timpului în care trăim – suntem membri ai UE. Uitaţi-vă la toată lumea democratică, nu există asemenea chestiuni. După 20 de ani de consolidare a unui regim pluralist, democratic, alegeri libere, Constituţie democratică, venim cu asemenea măsuri, care vin din trecutul regimurilor totalitare, se poate aşa ceva? Arată întârzierea mentală a celor care vin cu asemenea gânduri", a declarat fostul președinte, într-o emisiune la RFI.
Ion Iliescu spune că este posibil ca PSD să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa acestei legi, deşi precizează că nu a participat la o discuţie în PSD pe această temă. "E posibil, adică ne facem de râsul lumii. Bineînţeles că ar fi potrivită o astfel de acţiune, ne compromitem ca ţară cu asemenea mentalităţi", a spus Ion Iliescu.
El a arătat că această lege ar fi fost motivată la începuturi, imediat după Revoluţie, şi a reamintit că, în acea perioadă, în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, s-a dezbătut această chestiune şi ulterior a apărut Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.
"Asemenea măsuri sunt caracteristice regimurilor totalitare, care exclud categorii de oameni de la viaţa publică. Era mentalitatea stalinistă – moşierii, foştii capitalişti, membrii de partide burgheze să fie eliminaţi – sau fascistoidă, în sens invers, adică perpetuăm nişte mentalităţi şi nişte abordări specifice regimurilor totalitare. Nicăieri în lumea democratică nu se apelează la asemenea lucruri şi atunci ideea a fost: intrăm într-o etapă nouă, a votului liber al cetăţenilor şi campaniilor electorale în care fiecare trebuie să se prezinte cu ceea ce a făcut şi cu ce este şi să judece cetăţeanul. Acela este instrumentul, filtrul esenţial – votul liber al cetăţenilor. Dar noi, atunci, am introdus în proiectul acela de lege, în 1990, un articol suplimentar, al 10-lea, în care se introducea interdicţia pentru cei care au comis crime şi fapte reprobabile din acest punct de vedere, antidemocratic, dar nu categorii, oameni care au fost nu ştiu ce", a explicat Ion Iliescu.
Deputaţii din Comisia juridică şi cei din Comisia pentru drepturile omului au dat, marţi, un raport favorabil proiectului de Lege a lustraţiei, cu 22 de voturi pentru, un vot împotrivă (al deputatului PSD Florin Iordache) şi şase abţineri.