Telegramele WikiLeaks au scos la iveală preocupările lui Traian Băsescu pentru dosarele lui Adrian Năstase. Preşedintele chiar s-a înfuriat la auzul formulării „dosare politice” şi a ieşit la atac. Cât ai bate din palme l-a trimis şi pe amărâtul de Turcan să pună la dispoziţia presei înregistrarea discuţiei dintre Traian Băsescu şi delegaţia PSD. Iată ce a spus „amicul” politic al românilor. Citez transcrierea unor afirmaţii aflate la îndemâna tuturor.
„Ei, asta e dosarul politic. Eu ce sa va spun? Politic, nepolitic, doar daca vi l-ati facut in acelasi partid. Ca domnul Sergiu Sechelariu a fost membru PSD, dansul a initiat plangerea, doamna de la Inspectoratul in Constructii a fost de la PSD, dansa a facut plangere.
Consulul era numit de primul-ministru, la Beijing, deci consulii nu se numesc de presedinte, deci nu domnul Iliescu l-a numit, ci l-a numit primul-ministru. Omul asta a scris ce a trebuit. Dosarele astea au fost la mine. Deci de unde le scoateti politice? Chiar este o chestie de eleganta.
Eu am aici acest dosar. Prima data cand mai aud ca dosarele lui Adrian Nastase sunt politice le fac publice ca sa ne linistim odata cu minciuna asta. V-ati facut voi de la PSD dosare unii la altii si tipati toata ziua ca e vinovat Daniel Morar si Traian Basescu”.
Ce au înţeles colegii noştri de breaslă? Că Adrian Năstase n-a fost turnat de PDL, ci de colegii săi de partid. Şi atunci n-ar fi dosar politic, ci dosar născut din simţul dreptăţii existent în PSD. Banc de 1.000 de puncte, bun de spus într-o cârciumă după ce tot echipajul s-a făcut pulbere. Altfel, în loc de glumă proastă şi de acuzaţie înţeleasă pe dos, afirmaţiile lui Traian Băsescu pot fi considerate o mărturie video şi audio a implicării preşedintelui României într-un soi de justiţie la comandă.
Susţine preşedintele României că el are dosarele? Zice că le citeşte? Zice el că dacă se supără le face publice? Unde, la TVR sau la HotNews? Şi dacă le face publice, ce? Negru pe alb şi cu voce tare, el depune mărturie în faţa camerelor de luat vederi că încalcă independenţa justiţiei. Ba mai mult, făcătorul de dreptate al naţiunii zice cu aceeaşi gură cu care ne proroceşte un viitor care nu se întrupează niciodată că „omul acela a scris ce a trebuit”. Genial acuzator! A intuit perfect! De unde s-o fi inspirat sau ce duh l-o fi colindat pe consulul României la Beijng? Ştie Traian Băsescu ce-o fi fost în subconştientul acelor pesedişti şi i-a ajutat să se descarce? Cu ce se ocupă Traian Băsescu? Nu cumva cei trei amintiţi de preşedinte au fost strânşi cu uşa să declare ce îşi doreau procurorii?
Nu scriu aici despre dosarele lui Adrian Năstase! Acum vorbim despre ce ştie Traian Băsescu despre Justiţie. Şi despre cum o „aplică”. E limpede mai mult ca niciodată că, în loc să citească studii de economie sau documentare despre politică şi tendinţele vieţii internaţionale, Traian Băsescu se delectează cu lectura dosarelor penale. Ba unii mai zic că şi el are plăcerea absolut maladivă de a înlocui lectura romanelor poliţiste de pe vapor cu buchisirea convorbirilor telefonice dintre adversari şi, mai ales, dintre bătrânii PDL.
Înregistrarea difuzată de oamenii preşedintelui dovedeşte fără putinţă de tăgadă că Traian Băsescu este implicat în dosarele adversarilor. Le coordonează şi le decide soarta. În loc să-şi exercite prerogativele de şef al statului, el joacă rolul Marelui Judecător. O asemenea capodoperă de anti-justiţie chiar merită multiplicată şi oferită parlamentarilor de la Bruxelles şi tuturor cancelariilor din Uniunea Europeană!
Avem pe video cea mai şocantă dovadă că împăratul e gol şi că tot el urlă din toate puterile!