Imperialismul informațional

Istoria activităților secrete de informații relevă ineluctabilul adevăr al condiționării și dependenței puterii de viteza transmiterii informațiilor. Informarea oportună și corectă în ambele sensuri – de la stat la cetățeni și de la cetățeni la stat – constituie cea mai mare miză a prezentului și viitorului omenirii.

Nu întâmplător, satelitul de comunicații cu care Argentina își acoperă o mare parte din vastitatea teritoriului său greu accesibil a fost denumit „Suveranitatea“.

Similar, Indonezia, al cărei ­teritoriu este alcătuit din 17.508 de insule, își susține administrația de stat cu o rețea de comunicații prin satelit.

„Liga Arabă“, din considerente politice, dispune de ­propriul sistem de ­comunicații, „Arabsat“.

Din anul 1978, sub egida UNESCO s-au făcut încercări în direcția unei noi ordini mondiale în domeniul informației. Realitatea de la care s-a pornit nu a fost însă sensibil modificată, deoarece 90% din spectrul frecvențelor de telecomunicații prin satelit revine unui sfert din statele lumii, în timp ce diferența de trei sferturi a planetei partajează 10% din spectrul de frecvențe. S-a ajuns, astfel, la unul dintre cele mai grave dezechilibre ale lumii contemporane, ecartul dintre culegerea și distribuirea informațiilor fiind insurmontabil pentru 2/3 din omenire.

Este evident că noul colonialism, sub forma imperialismului informațional, are implicații geopolitice devastatoare. În era presei scrise și audio vizuale, un număr de doar patru agenții transnaționale dețin cvasimonopolul circulației informației în lume („United Press International“ -U.P.I. acoperă peste 100 de țări, cu 17 milioane de cuvinte pe zi, urmată de „Asociated Press“ -AP , „Reuters“ și „Agence France Presse“ – AFP). Cu excepțiile puțin semnificative reprezentate de Rusia, China și Japonia, toate celelalte agenții naționale de presă sunt clientelare ale celor patru. La fel stau lucrurile cu televiziunile globale, unde liderul CNN a făcut legea războiului și a păcii, sau cu controlul pieței de publicitate. Desigur, pe piața informației globalizate au apărut și noi actori, dar după ce „partea leului“ se adjudecase.

Trei sunt marile consecințe ale acestei noi forme de imperialism:

(1) deformarea hărții lumii funcție de reprezentările geopolitice puse în circulație, care exclud multiculturalismul prin puternicele presiuni de omogenizare a lumii în spiritul culturii dominante. Este exact ceea ce am putut fi martori că s-a încercat prin exportul democrației occidentale pe calea intervențiilor militare împotriva unor inamici inițial invizibili, apoi inventați din rațiuni de substituire a forței dreptului cu dreptul forței. Vestigii multimilenare din patrimoniul umanității au fost distruse brutal, devalizate și sustrase de peste tot de prin teatrele operațiunilor militare din Afganistan, Irak și Siria. În definitiv, la Luvru, British Museum, Ermitage, Vatican și prin numeroase colecții private sunt expuse ori dosite opere de valoare inestimabilă ale civilizațiilor antice egiptene, elenistice, persane, indiene, chineze. Rămase pe locul lor, toate aceste vestigii puteau stârni revendicări de identitate, autodeterminare și revizionism teritorial. Civilizațiile milenare sunt stânjenitoare pentru mai nou veniții istoriei cu pedigree-ul plagiat. Ce ar însemna dacă românii ar ține neapărat să-ți dovedească paleogenetic continuitatea de șase milenii cu civilizațiile Cucuteni – Gumelnița?;

(2) substituirea „dialogului culturilor“ cu „remodelarea ideologică“, proces în care valorile vehiculate preponderent dictează standardele unui nou conformism, rezumat în sloganul noii ideologii „politically correct“. Heinrich Heine spunea că cine începe prin arde cărți va continua prin a arde oameni. Nu este istoria omenirii saturată cu astfel de exemple? Inchiziția catolică a ars cărți, apoi i-a torturat bestial, condamnat ori ars pe rug pe „politically incorrect“. S-au găsit evidențele privind peste 100.000 de victime, în perioada anilor 1100-1800. Regimurile dictatoriale din secolul al XX-lea au continuat tradiția intoleranței ideologice. În zilele noastre ce se întâmplă?;

(3) transformarea populațiilor într-un public captiv, devenită astfel cea mai eficientă cale de a domina un spațiu geopolitic prin agresiune spiritual-ideologică. „Revoluția Facebook“ pare să fie instrumentul prin care un astfel de scop poate fi atins la acest moment al societății informaționale globalizate.

Noua geografie ­economică

Accesul în spațiul circumterestru, care a devenit vital pentru supraviețuirea omenirii, este deschis doar marilor puteri, SUA, Rusia, China, Japonia, precum și Agenției Spațiale Europene, dominată de Germania, Franța, Italia și Marea Britanie.

În deceniul al optulea al veacului trecut, superputerile militare ale lumii au plasat pe orbita circumterestră sisteme complexe de supraveghere cu scopuri militare, de spionaj, prospectare a resurselor, telecomunicații, alerte meteo sau de mediu, culminând însă cu „Inițiativa Strategică de Apărare“, lansată de S.U.A. în anul 1983, mai bine cunoscută ca „războiul stelelor“, o provocare ce avea să conteze în înțelegerile americano-sovietice care au lichidat sistemul mondial socialist.

Ignorând frontierele și suveranitățile naționale, sistemele de supraveghere amplasate în spațiul circumterestru îndeplinesc și funcții asupra cărora se păstrează un strict secret. Informațiile rezultate din cercetarea planetei prin tehnologii spațiale sau acumulat într-un volum impresionant în doar câteva țări, urmarea fiind impunerea unei noi geografii economice, care creează o falie epistemiologică față de geografia clasică (Yves Lacoste, „La geographie ca sert a faire la guerre“, Decouvert, Paris, 1985).

Nefirescul situației create constă în aceea că produsele informaționale acumulate de doar câteva state, deși pot constitui legalmente secrete naționale, ele se află la discreția exclusivă a deținătorilor tehnologiilor spațiale. Noua geografie face posibilă cartografierea în timp real, concomitent cu integrarea fenomenelor economice, socio-culturale, politice și militare, în corelație cu dinamica proceselor fizice și ecologice. Prețul unor astfel de produse informaționale complete și integrate este pe măsura utilității lor și, de aceea, foarte puțini și-l pot permite, după cum trebuie acceptat că anumite secrete nu vor fi comercializate. Exclusivitatea proprietății asupra unor astfel de informații generează și o nouă piață, pe care nu o pot frecventa decât clienții care se bucură de încredere și se supun regulilor acesteia.

Dincolo de beneficiile noii geografii, ea este și un mijloc de acumulare, strict rezervată doar unora, a informațiilor vitale pentru viitorul omenirii. Pericolul potențat de această realitate rezidă în creșterea exponențială a puterii câtorva națiuni în dezavantajul majorității covârșitoare a omenirii.

Absența instrumentelor juridice de drept internațional și a regulilor democratice privind valorificarea informațiilor rezultate din cercetarea planetei prin tehnologii spațiale pun majoritatea covârșitoarea a satelor membre ale Organizației Națiunilor Unite în ipostaza de umilitoare inferioritate de a nu cunoaște ceea ce unul până la patru-cinci state au aflat despre resursele lor de suprafață și a celor din subsol. Nu este vorba doar de aspectele economice ale acestor situații, cât mai cu seamă de ansamblul implicațiilor ce pot fi generate de scopurile politico-economice și militare ce pot fi realizate, la nivel regional sau mondial, respectiv ocuparea informațională a planetei.

Nu am putea ocoli subiectul consecințelor pentru România ale acestei stări de fapt. Este suficient un singur exemplu. Un primar destoinic dintr-o localitate din Câmpia Crișurilor a inițiat un proiect de valorificare a apelor geotermale pentru nevoile comunității-racordarea locuitorilor la apă caldă curentă, încălzire, tratamente balneare și agrement. Când a trebuit să obțină avizele stipulate de rigorile birocrației legalizate, a constatat că perimetrul resurselor geotermale din intra și extra-vilanul comunei este în concesiunea unui offshore londonez, care și-a adjudecat drepturile în baza prospecțiunilor satelitare comercializate de puterea spațială care a cartografiat subsolul României și dedicat rezultatele celui mai bun plătitor. Peste 50 de perimetre cu resurse din cele mai variate, identificate prin tehnologiile spionajului circumterestru, au fost adjudecate de companiile străine care au acces la acest gen de informații, chiar din prima jumătate a anilor ‘90. Evident că Guvernul României nu era în deplină cunoștință de cauză. Și chiar dacă era, ce ar fi putut face?!

Nu ne apare mai optimistă nici condiția viitoare a omului, ale cărui drepturi și libertăți individuale sunt exhibate prin intermediul faciltăților oferite de tehnologiile digitale – telefonia celulară, Internetul și rețelele de socializare, cardurile electronice, alte servicii digitalizate care au deschis era supravegherii totale, a monitorizării omului și a omenirii.

Nu avem nici timp și nici disponibilitate pentru astfel de subiecte. Politica marilor dezinformări, diversiuni
și manipulări prin care este condusă România spre neant ne creează o cu totul altă agendă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.