Implicări masive și nedorite din partea Rusiei la alegerile din Moldova

Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, a apreciat, sâmbătă, la Alba Iulia, că scrutinul parlamentar de duminică este unul „complicat”, cu „implicări masive și nedorite” din partea vecinilor estici, respectiv a Federației Ruse.

„Este un scrutin complicat, unde asistăm la implicări masive și nedorite din partea vecinilor noștri estici, în mod special, este vorba de Federația Rusă, care asistă mediatic, financiar, și nu doar, acele formațiuni politice care promit o apropiere de Federația Rusă. Sperăm foarte mult că scrutinul se va desfășura normal, sperăm că cetățenii Republicii Moldova care sunt în afara țării vor avea posibilitatea să voteze și scrutinul să decurgă onest, sincer și cu respectarea tuturor normelor legale”, a declarat Alexandru Tănase, citat de Agerpres.

Președintele Curții Constituționale a afirmat că, în Republica Moldova, scrutinul parlamentar nu este un banal exercițiu de formare a puterii de stat. „În realitate, mâine (duminică — n.r.), ca și de fiecare dată, moldovenii vor avea de făcut o alegere geopolitică. Așa este construit sistemul în Moldova, că se votează pentru Europa sau pentru defuncta Uniune Sovietică, și mâine se va da exact aceeași bătălie”, a declarat Alexandru Tănase.

El a subliniat că cetățenii moldoveni „vor fi puși în situația să opteze pentru un viitor european sau pentru o nostalgie după anumite timpuri care au apus”, timpuri care, speră Tănase, nu vor mai reveni niciodată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.