„Impozitul zero” – îngropat, taxa de solidaritate se întoarce

A mai murit o promisiune electorală a guvernanților. Confirmarea a venit de la ministrul Finanțelor, miercuri seară.

„Impozitul zero” – îngropat, taxa de solidaritate se întoarce

A mai murit o promisiune electorală a guvernanților. Confirmarea a venit de la ministrul Finanțelor, miercuri seară.

A mai murit o promisiune electorală a guvernanților. Impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei nu va fi implementat în 2018, așa cum a  promis PSD în programul de guvernare. Informația a fost confirmată de către ministrul Finanțelor Ionuț Mișa miercuri seară la Antena 3.

Astfel, întrebat despre această măsură promisă, Mișa a spus: „Această măsură nu va fi implementată în această perioadă și până la sfârșitul anului”. Moderatorul l-a completat: „Adică nici anul viitor”.

Ministrul a susținut pe de altă parte că, începând cu 2018, impozitul va scădea de la 16 la 10% „pentru absolut toate veniturile”, concomitent cu transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Taxa de solidaritate revine 

Angajatorii vor plăti o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, „pentru a avea și ei o responsabilitate față de bugetul de stat”, a mai anunțat miercuri seară Ionuț Mișa.

„Este o taxă reglementată și printr-o directivă europeană, pe care o plătește angajatorul la fondul de salarii. Este o directivă europeană care reglementează pentru fondul de salarii o anumita taxă (…) O plătește angajatorul la fondul de salarii, să aibă și el o responsabilitate față de bugetul de stat”, a spus Mișa, la Antena 3.

El a insistat ca această taxă „nu poate să însemne o taxă în plus sau o creștere salarială. „E o taxă ce se aplică la fondul de salariu, care nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuții”, a spus ministrul.

 

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Adica cum , taxa de solidaritate ??! Solidaritatea , de orisice fel , este un act benevol , este un act de vointa personala ; sunt , sau nu solidar cu cineva , sau cu ceva ! Nimeni nu ma poate forta sa fiu solidar , sau nu cu un anumit lucru ! Da’ cand ai spus ” taxa ” , vointa personala nu mai are niciun sens ! Da’ ce sa-i faci ?! In Romania merge si asa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.