În legea bugetului de stat pentru 2011, fondurile alocate Administraţiei Prezidenţiale se cifrează la 29.272.000 lei, faţă de 28.261.000 lei cât este execuţia preliminară pentru 2010 previzionându-se ca bugetul alocat preşedinţiei să ajungă la 32.715.000 lei în anul 2014.
Suplimentarea bugetului instituţiei prezidenţiale se face la capitolul bunuri şi servicii unde creşterea este de la 16.423.000 lei la 17.787.000 de lei. În cadrul acestui capitol, Ministerul Finanţelor previzionează o creştere a costurilor deplasărilor în străinătate ale preşedintelui Băsescu şi staffului său, fondul alocat în acest scop urmând să ajungă la 7.000.000 lei, faţă de 5.732.000 lei, cât a fost în anul 2010.
În compensaţie, se înregistrează o uşoară reducere a fondului de protocol şi reprezentare, de 180.000 lei, ajungând la doar un milion de lei. De asemenea, şi preşedintele Traian Băsescu va avea un fond aflat la dispoziţia sa mai mic cu 20.000 de lei, de 170.000 lei. În schimb, alte suplimentări în cadrul secţiunii bunuri şi servicii se fac pentru maşini şi construcţii. Astfel, dacă în 2010, nu a fost alocat niciun leu pentru maşini şi mijloace de transport, în 2011 în acest scop vor fi direcţionaţi 90.000 lei. Totodată, pentru construcţii bugetul creşte de la 14.000 la 230.000 lei.
O parte din creşterea de la bunuri şi servicii se compensează cu o reducere a cheltuielilor de personal. Astfel, acestea urmează să scadă de la 9.765.000 lei la 9.390.000 lei. Reducerea se face şi prin eliminarea completă a fondului de prime şi a primelor de vacanţă care, împreună, s-au ridicat la 430.000 de lei în anul în curs.
Bugetul de stat pe 2011 prevede venituri de 80,8 miliarde lei, mai mari cu 15,1% faţă de cele din 2010 şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, în creştere cu 1,23%, cu un deficit de 27,67 miliarde lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru 2011 publicat de Ministerul Finanţelor Publice.