În aşteptarea noilor stăpâni

În naivitatea lor, foştii profitori ai regimului Iliescu-Constantinescu cred că pot păcăli mulţimea furioasă, venind alături de ea în ultima secundă. Oamenii nu mai sunt dispuşi să accepte demagogia lor ieftină. A sosit timpul ca magnaţii de paie gen Patriciu, Ludovic Orban, Ţiriac şi mistreţii lui, Dan Diaconescu, Cocoş, Sorin Ovidiu Vîntu, Viorel Lis, Videanu, şi mulţi alţii, nu numai să răspundă penal, ci să returneze averile prin furt.

Dacă erau investitori atât de inteligenţi, România ar fi trebuit să prospere. Dar aceşti mari oameni de afaceri nu au făcut decât să transfere sume enorme de la bugetul de stat în buget particular.

În China, care este sugerată drept model economic de câteva luni, astfel de magnaţi ar fi executaţi pentru delapidare şi li s-ar imputa şi gloanţele folosite.

Unii intelectuali care s-au afirmat doar prin servilism, celebrii mediocri Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Nicoale Manolescu, şi lista poate continua, se dau de ceasul morţii vrând să pară echilibraţi, încercând cu disperare o dizgraţioasă despărţire de Băsescu. De ce această disperare?

Ei neavând valoare politică, nici literară, au fost întotdeauna în umbra unui tătuc politic. Fie că s-au numit Gogu Rădulescu, Ion Dodu Bălan, O. Crohmălniceanu, Nicuşor Ceauşescu, Ion Iliescu, Constantinescu, iar în cele din urmă Băsescu.
Aceşti lingăi de meserie s-au văzut fără finanţe şi sunt în aşteptarea noilor stăpâni, pozând iarăşi în disidenţi şi contestatari. Nu au fost niciodată!

Ca literatura română şi cultura în general să meargă mai departe, trebuie să deratizeze de urgenţă aceşti guzgani ideologici.
În momentele de criză, cum este acesta, s-au văzut cu claritate atât valoarea lor morală, cât şi cea intelectuală. Populaţia României a demonstrat maturitate şi inteligenţă, nu cum credea caricatura hitleroidă Patapievici. Noii stăpâni nu se cunosc, pot veni din orice parte, exclus dintre cei care au fost şi pe care mulţimea i-a ejectat. Piaţa a blamat in corpore toată clasa politică, iar schimbarea va fi radicală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.