Douăzeci și patru de organizații ale unei așa zise societăți civile au cerut demisia membrilor Curții Constituționale a României pentru motivul că, printr-o decizie recentă, aceasta a stabilit preeminența Constituției române asupra dreptului UE și hotărârilor CJUE. Este vorba așadar despre un atac împotriva Constituției și prin aceasta, a statului, care excede dreptului la liberă exprimare.
A cere demisia unor demnitari nu este, în sine, un act nepermis sau suspect. În speță, însă, demisia este cerută pentru vina de a fi apărat Constituția și este o recunoaștere a intenției de răsturnare a ordinii create de aceasta, prin metode care nu au legatură cu procedura legală de revizuire a legii fundamentale.
Pe de altă parte, aparența creată prin numărul mare de entități colective solicitante (care la o cercetare chiar și sumară se va dovedi că în realitate nu adună mai mult decât câteva sute de membri), este menită să inducă în populație sentimentul iminenței unei vaste confruntări civile și să-i pună sub teroare pe membrii CCR, dar și pe magistrații români care acționează în respectul Constituției.
În același timp, inventând un conflict între CCR, garantul Constituției și, prin aceasta, al suveranității statului în cadrul ordinii europene, și instituțiile UE, inițiatorii cererii de demisie încearcă să împingă România într-un litigiu cu UE, implicând-o pe aceasta într-o luptă având ca obiect deposedarea statului român de atributele suveranității sale.
Această acțiune care, în mod evident, tinde să deruteze opinia publică, și așa puțin informată pe tema delicată a raporturilor dintre Constituțiile naționale, legislația internă și dreptul european, asmuțind-o împotriva unei instituții constituționale, se coroborează suspect cu gestul Procurorului General al României, Gabriela Scutea, care, printr-o scrisoare adresată tuturor parchetelor, încălcând grav principiul autonomiei procurorilor, de care altminteri se face atâta caz, le-a indicat să sfideze Constituția României și deciziile CCR, în acest sens punând în instanțele de judecată concluzii împotriva actelor de urmărire penală săvârșite de Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, pe motivul (mincinos) că desființarea acesteia ar fi fost decisă de CJUE . Alături de caracterul antistatal al acestui demers, transformarea controlului ierarhic al procurorilor în ordin de a trece peste conștiința lor profesională pentru a susține, de fapt, o agendă politică străină de interesul națiunii, o face incompatibilă pe Scutea cu funcția pe care o deține în fruntea Parchetului General de pe lângă ÎCCJ.
Instigările anticonstituționale ale Procurorului General care ar trebui să determine CSM la scoaterea sa imediată din magistratură (în orice țară civilizată o asemenea măsură ar fi fost luată deja), se asociază cu o recentă hotărâre definitivă a Curții de Apel Pitești, prin care, de asemenea, sub cuvânt că s-ar pune în aplicare o decizie CJUE, altminteri abuziv interpretată, s-a urmărit subminarea ordinii constituționale a statului prin negarea supremației Constituției Republicii în raport cu dreptul UE și totodată, negarea statutului constituțional al Parlamentului României de reprezentant suprem al poporului și unică autoritate legislativă. Pretinzând că aplică o dispoziție a CJUE în realitate inexistentă, respectivul judecător a încercat și în mare măsură a reușit să dea o dublă lovitură: să confiște puterea judecătorească punându-o în slujba unei agende politice antinaționale străine ei și să aducă puterea legislativă în subordinea acesteia.
Nu este un secret pentru nimeni că o serie de alți judecători care în trecut au încălcat obligația de rezervă pentru a adopta un partizanat militant în promovarea unei anumite viziuni politice referitoare la organizarea justiției naționale, sunt pregătiți, sub coordonarea unor forțe oculte, a căror prezență se simte, a căror natură se intuiește dar a căror adresă exactă nu se știe, să procedeze în mod similar cu judecătorul Curții de Apel Pitești.
În aceste condiții, avem în fața ochilor suficiente date din care să rezulte că se pune în aplicare un plan de acțiuni bine concertate având ca scop inducerea haosului în sistemul judiciar național, detronarea Constituției din rangul de lege a legilor menită a circumscrie întreaga ordine de drept națională și, astfel, subminarea suveranității naționale și falimentarea statului.
Iată suficiente rațiuni pentru ca Serviciul Român de Informații să treacă de îndată la identificarea și luarea în evidență a tuturor membrilor celor douăzeci și patru de organizații așa zis civice care au declanșat campania împotriva CCR, urmând să stabilească sursele de finanțare ale acestora și legăturile lor cu orice alte entități terțe susceptibile a viza vulnerabilizarea siguranței naționale a României. Opinia publică ar trebui apoi informată cel puțin în legatură cu identitatea organizațiilor fictive, precum și cu aceea a liderilor acestei acțiuni. Evident, originea fondurilor lor financiare este o altă informație de interes public.
Totodată, SRI este obligat să identifice magistrații care alcătuiesc mișcarea împotriva Constituției României din cadrul sistemului judiciar. Avem toate motivele să credem că, în contextul războiului hibrid început de ceva vreme la scară mondială, o coloană a cincea a forțelor având interese divergente cu interesul național românesc acționează în justiția română. Prejudiciile create României de această mișcare subversivă sunt imense și deja evidente. Deconspirarea și anihilarea ei sunt priorități urgente pentru sistemul imunitar al statului, respectiv pentru comunitatea română de informații.
Este momentul ca SRI să dea testul public al loialității față de națiunea română, fiind imposibil ca toți patrioții să fi dispărut din cadrul acestei instituții. După ce a comis păcatul încercării de a controla justiția, este cazul ca SRI să se revanșeze în fața națiunii și a propriei conștiințe debarasând justiția de mișcarea anticonstituțională care a penetrat-o, și să neutralizeze batalioanele de asalt deghizate în societate civilă, care, în numele unui fals europenism, o susțin agitând strada prin tot felul de inițiative destabilizatoare.
Abia în acest scop, cooperarea SRI cu CSM ar fi salutară, în timp ce, printr-o comisie specială de anchetă, Parlamentul s-ar cuveni să impulsioneze, sprijine și supervizeze această necesară acțiune pro-constituțională de igienizare a spațiului public și a justiției.
Libertățile și drepturile cetățenești trebuie respectate, dar în cadrul ordinii constituționale, iar nu împotriva ei. Nu putem acorda inamicilor Constituției drepturile pe care ei ne cer să li le recunoaștem în numele principiilor noastre, dar pe care ei ni le refuză, în numele principiilor lor.
Calitatea de membru al UE trebuie onorată, inclusiv prin asigurarea priorității dreptului UE în cazul necorelărilor cu legislația internă infraconstituțională, dar nu și atunci când aceasta contravine legii fundamentale a statului român sau când hotărârile instanțelor judecătorești ale UE sunt pronunțate cu depășirea competențelor acestora și a celor atribuite de statele membre uniunii. Or, organizarea justiției naționale nu este de competența UE, iar aplicarea în acest domeniu a principiilor generale care circumscriu conceptul “statului de drept” (respectiv al “guvernării legii” adoptate de legiuitorul legitimat democratic), înscrise atât în tratatele constitutive ale UE cât și in Constituția României, cade în răspunderea puterii legislative române, aflate sub controlul de constituționalitate al CCR.
Prioritatea dreptului UE, la care sunt ținute să vegheze și instanțele judecătorești, privește normele infraconstituționale de drept material și procesual intern, iar nu organizarea internă a statului stabilită exclusiv prin Constituție și care este prezumată ca fiind conformă cu ordinea UE, căci de ar fi fost altfel România nu ar fi putut fi admisă în Uniune, respectiv nu ar fi putut ratifica tratatul de aderare la Uniune.
În acest context este mai mult decât grăitor faptul că organizații pretins civice și magistrați pretins euroconformi care nu cer aplicarea directă a dreptului UE în materia drepturilor omului (considerate a fi „un lux”) ori chiar se opun acesteia, vor în schimb să aplice acquis-ul comunitar în domenii în care el nu există întrucât UE nu are competență în a-l crea. Găsim aici dovada relei credințe a batalioanelor de asalt care acționează în societatea civilă și a coloanei a cincea care acționează în justiție împotriva Constituției și deci a națiunii.
Neîndoielnic, în ordinea europeană actuală, a fi bun român înseamnă a fi bun european, dar și a fi bun european înseamnă a fi bun român, în același timp și sub același raport. Cei care încearcă să se acrediteze ca buni europeni acționând ca anti-români sunt și adversari ai României și adversari ai UE; iar cei care care acționează împotriva Constituției României amenință atât siguranța statului român, cât și pe aceea a UE. De aceea cei care apără Constituția României, apără și interesele UE.
Este, deci, indispensabil ca instituțiile statului român însărcinate cu apărarea Constituției să intre în acțiune. Cu fermitate, fără ezitări și fără jumătăți de măsură. Cu toate mijloacele de care dispun și cu tot devotamentul față de țară și popor. Acum, iar nu mai târziu. Astăzi, iar nu mâine. Se aude și în pădurea Băneasa?!
tradatori vanduti si santajati. poolimea romana intepata in vacante exotice. copiii experimentati mengele in vederea vacantelor. avem exact ce meritam. o natie de ignoranti, nepasatori si lasi. chiar si cu copiii nostri. care o fi scopul de a avea copii…? atat timp cat nu vrei sa cunosti drepturile fundamentale care incep toate dintr-un unic punct: LIBERTATEA ?
RAportat la prevederile legale, la ceea ce JUristi eminenti aduc in fata pentru a FI APARATE SI PROMOVATE,
NICIODATA SRI NU A RASPUNS !
DE PILDA „RASTUIRNAREA GUVERNULUI”,facute de Iohannis si structuri oculte,rasturnarea guvernului Ponta,rasturnarea guvernului PSD,rasturnarea guvernului L Orban pt.a veni guvernerul CATU !Sau „distrugerea politica” a PSD facuta de Iohannis ani de-a randul!Sau „izolarea politica”a PSD pe plan Ue etc.izolarea Romaniei ca „tara corupta”facuta de BAsescu,MAcovei ,liberali pe plan extern.GAbriela Scutea fosta consiliera a lui AMcovei,colaboratoare a lUI KOVESI-LASCU,o urmeaz ape aceasta din urma,pe urmele binomului Kovesi-Coldea,indemnand ca si Kovesi-LAscu la nerespectarea ordinii de drept,Statului de drept,a CCR,a decizilor CCR.Pe linga anchetarea ac.autoritati,SRI pt.a nu fi complice la aceste amenintari ideologice ,tb.sa vada de ce Sistemul judiciar -Justitia -FACE POLITICA desi LEGEA interzice.LA fel interzisa orice IDEOLOGIE STRAINA .Cine a permis penetrarea Justitiei si Min.Public de catre Ideologia SOROS antistatala,ILEGALA ?Cine sunt acel 24 de ONguri si CINE LE FINANTEAZA .Ele tb. desfiintate deoare contravin SCOPULUI LEGII,neputind opera impotriva LEGALITATII SI STABILITATII.”Organizatia suprastala SOROS”,subversiva si ostila Romaniei,Potrivit Legii, SA INCEAPA A fi desfiintata DE SRI,fiind o amenintare GRAVA la adresa SECURITAII NATIONALE SI A CONSTITUTIEI ROMANIEI!
Dl.Prof.G. Alexandrescu,de la Univ.Nationala de Aparare Carol I,in Ameninţări la adresa securităţii naţionale, Editura Univ,2004,citat in lucrarea INFRACŢIONALITATEA ÎMPOTRIVA SIGURANŢEI STATULUI. REALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE al dnei Gabriela Aura FODOR,arata ca :”Dintre acestea,ameninţările de natură politică şi cele de natură socială sunt în măsură săafecteze statul din punct de vedere al relaţiilor interne. Dintre ameninţările politice sunt enumerate presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui organism internaţional;favorizarea şi impunerea secesionismului; distrugerea structurii politice;izolarea politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitateşi desfiinţarea organismului de securitate.Ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional”.In articolul sau, dna Fodor arata:”Dacă siguranţa statului nu este definită, conceptul de securitate
naţională este stabilit prin Legea nr. 51/1991. Potrivit art. 1, prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar,independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a
climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şiîndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelordemocratice statornicite prin Constituţie, iar art. 2 prevede că siguranţănaţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturareaameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prev.la art.1 ,cetăţenii români având, ca expresie a fidelităţii lor faţăde ţară, îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei
naţionale”.
Potrivit NCP Art. 397 sunt Acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
(1) Acţiunea (armată )întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreprinderea de acţiuni( violente )împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
SCOPUL actiuniii anticonstitutionale a Gabrielei Scutea prin instigarea Parchetelor din Min Public la nerespectarea Deciziei CCR din 8 iunie a.c.prin care s-a decis ca Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie functioneaza constitutional,actiunea anticonstitutionala a celor 24 ONGuri de a cere demisia Judecatorilor CCR, sunt surse de ameninţare la adresa securităţii naţionale,deoarece ingreuneaza sau impiedica exercitarea puterii de stat.SUNT SURSE DE AMENINTARE PE CARE SRI TREBUIE SA LE CERCETEZE .
Curios cât de mulții se simt egali cu mari creatori în literatură sau artă care au avut lues, fiindcă și ei au au pățit-o. și cât de mulți se simt superiori unor mari creatori în literatură sau artă, fiindcă ei nu au avut lues precum aceia.
acelasi Acelas patriotism sforaitor si rasuflat. Cu romani tai mureai de foame inapoiatule.
Pana la urma cine s apere constitutia, cand statul a incalcat-o de nenumarate ori. Si e absolut in regula s-o incalce presedintele, guvernul in 2020 si 2021.
Primministrul in functie, ministrii, Presedintele au facut constitutia presh. Au incalcat grav constitutia uneori zilnic.
Pestele de la cap se imparfumeaza. Binomul securisti-judecatori#rezist si politrucii de dreapta preiau controlul a tot ce mai era indepedendent, institutie cu institutie, sa o subordoneze ‘democratic’ si cu nstrumente folosite ONG-uri, prostimea tefelista.
Cine finanteaza aceste ONG-uri in ce scop, ‘follow the money’.
În toate țările „democrate” judecatorii constitutionali sunt numiți politic ce suntem așa de tantalai
Poate vreti sa spuneti Serviciul Strain de Informatii ca romanesc nu mai e demult!
Noua securitate papa banii prostilor ca sa satisfaca interesele strainilor, dar prostii nu inteleg!
E foarte bun apelul , dar e lansat in neant!
Babuinia nu are nevoie de Constitutie!De Constititie au nevoie doar statele independente si suverane, nu toate coloniile!
Constitutia in Babuinia e aparata de ICCJ partenera DNA!
Un stat nu poate fi independent si suveran cu mediocritati in institutii!
Lasati sa apere Constitutia pe Dide, Ceausescu si pe Angie!
-In momentul in care a fost promovat Proiectul de Lege cu privire la publicarea surselor de venit a ONG-urilor, SRI ar fi trebuit sa vina in intampinarea acestei Legi cu informari pertinente;
-SRI ar fi trebuit sa informeze Parlamentul ca lucreaza la constituirea unei baze de centralizare a datelor personale, in colaborare cu CNAS, si sa delege aceasta activitate catre Parlament sau Guvern;
– Etc., etc., etc.
Or SRI prin lipsa acestor informatii ce trebuiau cuprinse in Raportului de activitate ce trebuia prezentat Parlamentului, SRI a ascuns toate derapajele Constituitonale la care este parte, iar pe de alta parte a si intretinut coruperea normelor Constitutionale.
Lipsa de informare a Parlamentului, a opiniei publice, cu privire la incalcarea normelor Constitutionale, indica SRI a fi participant activ la subminarea normelor Constitutiei, Suveranitatea si Independenta Romaniei!
In Protocolul de colaborare dintre SRI si CSM, valabil si astazi, apararea Constitutiei si a drepturilor constitutionale, nu este cuprinsa.
Daca Unitatea SRI ce are ca atributie apararea Constitutiei ar fi functionat, raportul de prezentare al activitatii SRI ar fi trebuit sa cuprinda:
-Derapajele anticonstitutionale ale Presedintelui, si inndemnurile/initiativele acestuia de nerespectare a Constitutiei;
-Toate deciziile neconstitutionale promulgate de Petrov si declarate constitutionale ce „curtea” lui Zegrean;
-Toate initiativele si indrumarile derespectare a legii promovate de Livia Stanciu, Lazar Augustin, LCK, Macovei, Predoiu, Piviniceru, Stoica Valeriu, Portolache, Onea, Giluela si alte mii de procurori;
-SRI ar fi fost prima institutie ce ar fi denuntat Protcoalele din justitie (bineinteles ca si celelalte prptocoale incheiate cu alte institutii sau structuri sunt tot ilegale, neconstitutionale).
-SRI ar fi prezentat intruziunea Ambasadorilor in Suveranitatea ROmaniei, act contrar Constitutiei Romaniei;
-SRI ar fi denuntat apartenenta judecatorilor/procurorilor la structurile informative, si ar fi publicat lista acestor magistrati ce incalca normele Constitutionale;
Poate cititorii onesti nu si-au dat seama, dar diversiunea puzderiei de ong-uri seamana ca doua picaturi de apa cu MULTIPLICAREA prin CLONE de pe forum, e vorba de aceeasi metoda de operare specifica Securitatii!!! Dl Severin fiind prudent dupa pocinogul care i l-au administrat camarazii dupa devierile cunoscute, nu indrazneste sa arate Securitatea
cu degetul, apeland la formula la indemana cu OCULTA!? In rest pledoaria Domniei sale este beton demascand atacurile
de o marsavie indescriptibila a agentilor multinationali la CONSTITUTIA Romaniei din ratiuni ideologice!!! Da, sunt
necesare modificari majore privind statutul proprietatii, demilitarizarea institutiilor de forta, scoaterea din randul magistratilor a procurorilor, scoaterea in afara legii a partidelor extremiste in frunte cu PCR, desfiintarea csat si limitarea prerogativelor prezidentiale la stricta reprezentativitate, interzicerea firmelor Directiilor REBOTEZATE ale Securitatii si trecerea lor in proprietatea statului si nu in ultimul rand, pregatirea conditiilor pentru referendumul asupra formei de stat, avand in vedere traditia monarhica milenara, modificari despre care nu vorbesc nici DUSMANII CONSTITUTIEI, dar nici Dl Severin! Fiind in vigoare Constitutia e obligatoriu sa fie respectata de toti si in mod special de catre institutiile statului, deasemenea Curtea Constitutionala a Romaniei… Bazinul politrucilor din justitie depaseste dimensiunile Lacului de acumulare de pe Fluviul…Galben, ca tot ne luptam cu Virusul Bolsevic chinez, asa cum constatam ca Infractoarea Inter Nationala KoiveSSy nu a fost unica „Tica”-loasa de asemenea calibru…
Derapajele Deplin Conspiratilor Securitatii sunt posibile intrucat se comit la ORDINUL superiorilor…destinatarului
atentionarii!!! Stalinistii-rasputinisti vor doar extinderea nerusinata a prerogativelor agentilor legendati in Deal
pentru a nu se mai repeta scaparea de sub control a Romaniei ca in decembrie 2016!!!
Tara asta se duce in cap !! si ultimile alegeri cu cea mai mica participare din ultimii 50 de ani desi s-au facut „eforturi monumentale” de ascundere a deceselor, au aratat dispretul cetatenilor vizavi de politicienii din Romania, nimic altceva decit o ceata de derbedei oameni lipsiti de caracter si bum simt care ajunsi in functii publice nu isi urmaresc decit propriile interese. Romania este scapata de sub controlul romanilor si asta se vede cu ochiul liber cu sau fara Constitutie. Proxenetismul ideologic va persista inca multi ani iar Nonvalorile in politica actuala si administratie infloresc zi de zi tot mai pregnant. ONG-urile sint superpolitizate iar cei ce au fost acum 1-2 ani acolo au fost transferati in diverse ministere si consecintele se vad dupa cit de „performanta” este actuala conducere a tarii
Adrian Severin, pozitia CCR in cazul pensiilor speciale ale magistratilor este ilegala si batjocoritoare fata de amaratul si necajitul popor roman. De asemenea in cazul „drepturilor salariale si de pensie castigate,” dar abrogate prin Lege si recastigate in „instantele judecatoresti”, fara ca CCR sa intervina sau Procurorul General prin Decizii de neconstitutionalitate sau Recurs in interesul legii, au transformat „judecatorii” in „legislatori constitutionali”. Cine stopeaza aceste uriase ilegalitati!
Auzi mai jos aiureala de sondaj: daca noi credem in cresterea puterii de cumparare anuntate de Cutu-Cutu?
Cum sa crezi mai nene o asa tampenie din moment ce ni se anunta noi taieri, cresteri de preturi la hrana, utilitati, carburanti, noi taxe si dari si cresterea inflatiei fara a fi compensata in vreun fel de catre Guvernul Meu liberalo-rezistac???!!!
Daca am fi avut servicii speciale / de informatii NATIONALE !!! :
– ECONOMIA tarii nu ar fi fost jefuita si distrusa, asa cum a fost (pierderea bogatiilor nationale / privatizari frauduloase / transformarea unor industrii in „mormane” de fier vechi / contrabanda la cele mai inalte cote, cu orice etc)
– JUSTITIA n-ar fi ajuns una din marile plagi purulente ale tarii
– partidele / administratia centrala si locala / institutiiile statului nu ar fi fost dominate de nulitati / corupti / hahalere antinationale etc
Chiar si numai pentru acestea, le dispretuiesc !
Proiectul euro-atlantic se bazeaza pe acapararea resurselor, controlul preturilor si aservirea tuturor prin supraindatorare…. Asistam la ilegalitati flagrante si adevarate asasinate economice pentru acapararea resurselor nationale, control extern al preturilor la resursele primare, aplicarea pe scara larga a unor principii precum „scopul scuza mijloacele…”, „dezbina-i si stapaneste-i…”… Sunt angajate resurse importante…cu dedicatie…, finantari netransparente, sisteme informatice provenind dintr-o singura… „directie” pentru un control eficient si facil „a tot si toate”, se tiparesc intotdeauna noi resurse monetare (bani) atunci cand lichiditatile din economie „dispar”…, acest fapt antreneaza cresteri de preturi (inflatie) care reduce rapid valoarea tuturor economiilor persoanelor fizice si juridice…, se majoreaza taxe, se taie salariile, se limiteaza pensiile, se reduc si se limiteaza permanent resursele interne, se naste o spirala ametitoare a datoriei publice externesi se raporteaza cresteri economice doar din perspectiva financiara – evitand orice prezentare cantitativ-valorica care ar putea demonstra ca adevarata imagine a „cresterilor” e de fapt real-negativa…. Demografia scazuta este parca voit provocata – se poate remarca statistic in toate tarile europene – exodul fortei de munca spre centre economice externe este practic fortat de nevoia individuala de supravietuire… capsuni, sparanghel, zugraveli si orice altceva…, asistam la migratii pedestre masive si repartizari oficiale ale migrantilor intre tari…, economiile periferice se contracta datorita natalitatii scazute, se practica permanent atragerea tinerilor in institutii de invatamant superior din tari cu economie si agricultura prospera si retinerea lor acolo unde exista sansa unor locuri de munca permanente, tari in care nu s-a aplicat destructurarea agresiva a economiei si agriculturii asa cum s-a intamplat in Romania dupa 1989…
Bai Ițicoovici, ciocul mic. Romanii știu ca problemele tale penale , ca de altfel a multor ,,patrihoti” , cum ar fi ,,poetul “ Vosganiane, sunt la îndemâna puterii ilegitime FSN, construcția rusesca feudala. Așa ca taci si mănâncă ce ai strans din furat de 31 de ani . Bă , Ițic , sti mai bine ca noi , ca ai mâncat ,,cozonac” ca europarlamentar 10 ani. Este momentul când părți masive din suveranitatea țărilor din UE se vor dilua intr- o legislație proprie unei uniuni statale tip SUA . Așa ca tu si Marga stați in bancile voastre ca sunteți simplu spectatori. Trebuie ca visul lui Napoleon sa se împlinească : Statele Unite ale Europei. Ca ungurul Orbán nu vrea , o sa aiba ungurii grija sa vina alt conducator sănătos la cap. Dacă nu vreți , atunci, pasol na Rusia .
Aceeasi postaci, imi este greată säi citez, propagă numai ineptii, bineanteles in ton cu lipsa lor de gândire! In mod sigur o lobotomie ar fi foarte necesară acestor indivizi, chiar foarte necesară!!!
Curtea constitutionala nu are judecatori… Are in schimb procurori, avocati, profesori de drept, politruci etc.
De ce sa le mai dai si pensii speciale acestor oameni ?
Trebuie selectati 9 judecatori de la Inalta Curte si depolitizata complet aceasta institutie.
Lase bre Mare Urs textele cum ca Constitutia e ,,depasita si trebuie regandita si reformulata,,ca stim cu totii ca ai sta ca o sarmala in gatita plavanului din deal,probabil in schimbul unei ,,autonomii largite,,i-a fost promis sprijin ca poate pupa astfel un al treilea mandat.Mari hahalere,bre.Mari.Toata smecheria consta in faptul sa convinga ,,romanii miei/dragii miei,,ca ,,modernizarea,,Constitutie dupa ,,model european,, e pentru ,,binele,,Romaniei.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hi..hi..hi..Bre,iti spun sincer ca ma doare fix la palarie de ,,autonomii,,si alte gugumanii de astea,astea sunt doar motive pentru ,,alesi,,si neamurile lor sa mai roada miste oase in plus.Bre,nu exista tara in lumea asta unde sa ai mai multa libertate ca aici..Nu pari sa pricepi ca daca pentru majoritari e bine,e de bine atunci pentru toti.Ghinion.E foarte posibil ca mai tarziu Romania,Ungaria si Republica Moldova sa formeze un singur stat,la cat ne-am amestecat granitele actuale nu isi mai au rostul.
Pai insasi Constitutia Romaniei din 2003 prevede preeminenta legilor si tratatelor Uniunii.Adica, Romania a renuntat lapropriasuveranitate. Asa ca, ce cer idiotii aia e in perfecta convergenta cu litera Constitutiei revizuita in 2 zile de Adrian Nastase in 2003. Cui prodest acum? Asa e, cand te arunci cu capul inainte ca tara!
Ce ma? Ha ha ha ha ha ha Severni profesor ? Doctor in spagi si puscarii. Ne lasi tovarase bolsevic. Te-ai apucat sa prostesti niste nostalgici ce stau gura casca aici.Severni stie bine ca sunt ineptii,dar mananca si gura lui ceva. Prosti sunt cei care pun botul.
Constitutia facuta de Iorgovan trebuie modificata, Cu aceasta constitutie Romania a fost mereu in pericol.Cu Dorneanu la CCR ,Ro e in pericol.
Voi,ăștia care dați cu c…t în ventilator de ce nu analizați/comentați ce spune fără a comenta ce făcea autorul cînd stătea pe oliță?
Chiar sînteți niște trădători de neam si țară
pai … APATRIZII (migratori, calatori) dintr-o TARA … nu prea DORESC sa respecte … CONSTITUTIA acelei TARI !
Este valabil … si in cazul PARTICULAR … al TARII numita … ROMANIA !!!
CARE Statul Român? Mesajul este transmis de Republica China, nu de oricine ci de Republica China, prin scoaterea numelui și a însemnelor statale ale României de pe pavilionul românesc la Expo China-ECE ediția 2021 a fostelor țări socialiste. (Asta fiindcă Ambasada României prin faptele ambasadorui bețivan au sfidat și ignorat pe chinezii care ne-au amenajat din prietenie pavilionul pentru firmele private Românești prezente, Ambasada României interzicând membrilor ei colaborarea ce autoritățile chineze.). Șiți care este Mesajul venit nu din partea oricui ci din partea unui uriaș și la propriu și la figurat prieten al României de 72 de ani?! V-ați ȘTERS numele Țării și însemnele naționale ale României de Harta Lumii. Pericolul să aveți soarta Iugoslaviei este este mai mare decât în 1990; Atunci v-au ocrotit grație comunistului Iliescu Federația Rusă , Republica China și Franța. Trei din cei 5 membrii ai Consiliului de Securitate ONU. Acum nu mai este nimeni să vă apere. Am ajuns românii să avem statul unei adunături de emigranți, deși existăm în țara UE numită România din totdeauna, agreați de UE pentru muncile murdare. Te prinde disperarea și rușine când te gândești la ce gândesc despre noi, de acolo de sus părinți și bunicii noștri.
Uite că a apărut deja primul ongist care prestează pe site, despre care vorbește Severin in articol, si care ar trebui vizitat de SRI,Jardan Durais. Te-ai demascat tovarășe.
In Romania se aplica din pacate indemnul d-lui P.Roman imediat dupa 1989 si anume: ,spre deosebire de sistemul vechi,comunist,interesul personal trebuie sa primeze celui general.Pentru cel care urmareste interesul propriu,evident ca nu se impiedica de teoria cu interesul national ,interesul general fiind interes national. Pe acest principiu la conducerea tarii:parlament ,guvern,servicii,justitie,etc …au ajuns acestia,alegerile facandu-se intre propunerile lor,alegatorilor prezentandu-li-se, in fuga,oameni necunoscuti si, mai mult, cu trecut secretizat.Asa s-a facut ca dupa 1989 a disparut din agenda conducatorilor nostri interesul national,teoretic si practic fiecare urmarind interresul propriu, statul national nu mai exista ,s=a dizolvat asemanator cu Franta si statele unde conducerile au fost acaparate de interesul propriu.
Răspunde
ong-urile, serei-ul sau constitutia sunt pacaleli pentru fraierii eterni care populeaza planeta. gen marele scurs, doina jelei si prostanul care rade de el insusi.
In buna traditie a turnatorului la tinerete,Severin atentioneaza cetateneste organele , personal SRI, ca gasca de profitori de la CCR (si ineptiile ei), sunt „atacata”de ONG-urii,posibil si de OZN-uri
Vrabioiul prof.dr.cu numele de cod „Nepotul”, obligatoriu sa latre si el, nu numai Tismaneanu-Marcushon
Vorba lui Cilibi Moise:”Omul, când pierde cinstea, n-are ce să mai piarză”
Institutiile de . b a z a , ale democratiei sunt asediate fara indoiala dupa un Plan.
1. Avocatul Poporului a cazut .
urmeaza Curtea Constitutionala a Romaniei sa cada ?
Perfect adevărat,încearcă să ne aburească cum au făcut mereu! Eu aș desființa ,,tocătorul de bani,,!
Vedeti-va de treaba.
SRI nu mai are treaba cu apararea Constitutiei de foarte mult timp. Ei sunt ocupati cu jocurile politice si cu numararea banilor din portofelele lor…
Păi, s-a auzit din gura politicienilor din mai toate partidele cum că, constituția e depășită, trebuie regândită și reformulată.. CCR evident este o gașcă politică, care răspunde la comenzi politice,.. Iar o constituție și legislație stufoasă, haotică, lasă loc la prea multe interpretări.. Să nu mai vorbim că fiind membru in UE, legislația europeană prescrie legislația română,. Deci, cine și de ce se revoltă la o treabă de făcut ?? Chestia e de ai competențele necesare pentru o astfel de treabă,..sau mai bine tradițional copiezi, plagiezi al capo de fine constituția să zicem elvețiană,.
Cuiburi de tradatori.
Reclamati si voi lupului care a mancat oaia , ca chiar el v-a mancat oaia !
SRI apara alte cele , nimic din ceea ce e romanesc . Niste tradatori imputiti .