În aceste zile avem o nouă dovadă că interceptarea telefoanelor sau înregistrările ambientale au devenit un sport naţional. Şi mai avem dovada că sunt procurori care ori habar nu au de meserie, ori sunt teleghidaţi politic. Sau amândouă la un loc.
Probabil că nimeni nu a uitat marele scandal de acum un an, când într-o publicaţie satelit a Cotrocenilor au apărut transcripturile unor înregistrări ambientale care-i aveau drept protagonişti pe ziariştii Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac şi pe şeful ANI, Cătălin Macovei. Înregistrările au făcut vâlvă la vremea respectivă. Publicarea înregistrărilor a constituit atunci mană cerească pentru susţinătorii lui Traian Băsescu, pentru că Roşca Stănescu era unul dintre adversarii declaraţi ai şefului statului. Pe 11 noiembrie 2009, Sorin Roşca Stănescu depune o plângere penală la Parchetul General, considerând că a fost înregistrat ilegal, încălcându-i-se viaţa privată şi imaginea.
NUP după un an
Pe 18 octombrie 2010, Stănescu primeşte de la Parchetul General, sub semnătura unui procuror (Nistor Ovidiu) şef de birou, o decizie prin care este anunţat că s-a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) în ceea ce priveşte plângerea penală pe care a depus-o. Până aici, nimic deosebit, nici cele 11 luni cât a durat cercetarea (dacă era cercetat vreun neprieten al actualei Puteri, urgent începea „telejustiţia” de rigoare), nici soluţia dată. Povestea abia de acum devine interesantă.
Interceptarea ilegală nu se consideră infracţiune
În documentul trimis de Parchetul General se arată că în ceea ce îl priveşte pe Sorin Roşca Stănescu, dar şi pe ceilalţi înregistraţi, nu a existat vreo cerere de autorizare de interceptare a comunicaţiilor (deci se recunoaşte că interceptările au fost ilegale – n.a.), că ascultările nu au fost operate de agenţi SRI, că nu este caz de siguranţă naţională. Concluzia, nu există nici o infracţiune şi din această cauză s-a dat NUP. Pe site-ul său, Sorin Roşca Stănescu a comentat astfel soluţia Parchetului: „Aşa îşi apără statul cetăţenii de infracţiunea numită interceptare ilegală. Cred că această rezoluţie pe care tocmai am primit-o de la Parchet este unică în analele Justiţiei române. Adică o ruşine”.
Câteva întrebări la care aşteptăm un răspuns din partea procurorlui general:
– De când interceptarea ilegală nu constituie o infracţiune?
– De ce într-o speţă cum este cea de mai sus nu s-a declanşat o anchetă pentru a se depista cine a efectuat înregistrarea?
– Din moment ce procurorul de caz a ajuns la concluzia că nu a existat o autorizaţie de interceptare a comunicaţiilor, atunci de ce nu şi-a extins investigaţia şi în privinţa celor care au dat publicităţii ilegal o înregistrare?
– Ştie Parchetul General câtă aparatură profesională privind interceptările se găseşte la persoane/grupări neautorizate?
