Robert Sighiartău a declarat la Podcasturile Cotidianul că PNL e dispus să susțină un premier tehnocrat, inclusiv pe Alexandru Nazare, dar în anumite condiții.
„Din perspectiva asta noi am fi deschiși doar în măsura în care într-adevăr acel premier este tehnocrat și nu are nicio legătură cu partidele politice și vine în fața partidelor cu un program de guvernare serios și cu miniștri care au autoritate, care au personalitate și care sunt profesioniști pe domeniile lor”, a specificat el.
Este exclus să-l susțină pe Nazare ca premier peste un Guvern cu miniștri PSD, a clarificat Sighiartău.
„Depinde domnul Nazare cu ce fel de propunere de guvern vine în fața Partidului Național Liberal. Pentru că noi avem niște condiții clare pe care le-am stabilit în interiorul Partidului Național Liberal și atunci ne vom ține de aceste principii stabilite de colegii mei.
Dacă e guvern tehnocrat, sigur, vom intra în discuții să vedem dacă acest guvern merită susținut. Dacă e un guvern format în jurul Partidului Social-Democrat, atunci răspunsul colegilor este predictibil”, a spus el.
„Tomac se laudă că va face partid prezidențial”
Liberalul l-a dat contraexemplu pe Eugen Tomac, care în opinia sa, nu este nici independent, nici tehnocrat, iar miniștri propuși erau „subordonați partidelor politice”.
„Noi am spus încă dinaintea nominalizării domnului Tomac că am fi dispuși, dacă se pune pe masă un guvern de tehnocrați care să nu fie angajați ai partidelor sau să fie subordonați partidelor politice, dacă se vine cu un astfel de guvern, cu un premier tehnocrat, cu un program de guvernare clar, care să aibă la bază niște principii, ca de exemplu menținerea traiectoriei fiscale pe care noi o avem, îndeplinirea condițiilor pe care Comisia Europeană ni le-a dat pentru a reduce deficitul până la 3%, deci lucruri de genul acesta, să punem pe masă un guvern serios, am putea discuta în interiorul Partidului Național Liberal să convingem colegii să voteze un astfel de guvern”, a precizat el.
Sighiartău a dezvăluit pentru Cotidianul că Eugen Tomac s-a folosit de nominalizarea ca premier pentru a-și propulsa partidul PMP, fiindcă obiectivul ar fi să devină partid prezidențial.
„Însă nici Tomac n-a fost o variantă de tehnocrat, trebuie să fim sinceri. N-a fost nicidecum independent. Domnul Tomac este președintele unui partid. Se știe foarte clar, face politică. Nu este tehnocrat, în primul rând.
E un politician care vrea să facă politică, care vrea să-și activeze partidul politic, care vrea să facă partid prezidențial, pentru că așa se lăuda dânsul și în teritoriu oamenii dânsului așa se lăudau. Că va face un partid prezidențial”, a povestit Robert Sighiartău.
Întrebat dacă PNL ar putea ajuta doar cu voturi viitorul eventual Guvern în jurul PSD, pentru a ieși din acest blocaj, Sighiartău a răspuns:
„Din punctul meu de vedere nu, nu mai poate face acest lucru, pentru că Partidul Social Democrat, prin maniera în care a acționat la guvernare când eram într-o coaliție, prin frânele puse, prin blocajele impuse, prin sabotajul pe care l-a avut la adresa premierului guvernului și mai ales după, la iresponsabilitatea pe care au avut-o față de PNRR, față de banii pierduți până la urmă din cauza lor, mă refer la cei 770 de milioane de euro, e clar că nu mai sunt o soluție pentru România și atunci ei trebuie să facă majoritate așa cum au fost obișnuiți, prin metodele lor, să guverneze dacă adună acești oameni în Parlament și să meargă în fața românilor în 2028 cu faptele pe care le-au făcut în timpul guvernării”.
Cu ce variantă merge PNL la consultări. „Nu avem soluții să găsim voturi. PNL se pregătește de opoziție”
Sighiartău a explicat la Podcasturile Cotidianul că la cum arată acum situația, PSD ar avea mai mari șanse de a strânge o majoritate și lucrează intens la asta. PNL rămâne cu varianta de premier Siegfried Mureșan, dar partidul nu are soluții de a aduce voturi, așa că se pregătește de opoziție.
„Noi nu aveam sau nu avem soluții de a găsi voturi, pentru că noi, Partidul Național Liberal, cu USR, cu UDMR, nu depășim 40%. În condițiile date, atunci e nevoie de o înțelegere mai largă cu celelalte partide în Parlament, ceea ce în acest moment se pare că nu se poate, adică să existe guverne minoritare succesive susținute condiționat pe anumite măsuri. Partidul Social Democrat nu îmbrățișează această soluție a noastră.
În condițiile date, Partidul Național Liberal se pregătește de opoziție, pentru că noi nu vom mai guverna în orice condiții.
(…) PNL merge cu exact cu aceeași propunere, în sensul în care noi am spus foarte clar că nu vom mai face niciun guvern cu PSD. Altfel, mai există posibilitatea ca Partidul Social Democrat să facă guvernul și se vede foarte clar că, în zilele acestea, Partidul Social Democrat își dorește să-și consolideze o majoritate în Parlament cu ajutorul SOS-ului, cu AUR sau o parte din AUR și cu alți parlamentari neafiliați, plus cei care sunt cu Partidul Social Democrat din Partidul Național Liberal și care, cred eu, vor pleca în Partidul Social Democrat”, a spus el.
Citește și:
sighurtau asta e un securist .el pune conditii ,alt pacalici promovat.de ue.
cu profesoara de limba romana, nu prea ai fost prieten, bre!
Sigur esti pretin cu Jorjel…
SA-L PUNA PE CEAUSESCU PRIM MINISTRU ! MARIAN !