Mai multe găini, unele dintre ele moarte, au fost aruncate, marţi, în curtea sediului ACL din Şoseaua Kiseleff.
Păsările aveau la gât bileţele pe care scrie: „Eu sunt Iohannis”,”Mi-e frică de dezbatere”.
Incidentul are loc cu puţin timp înainte de sosirea la sediul ACL a preşedintelui PPE, Joseph Daul, care urmează să aibă o întâlnire cu Klaus Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu.
Klaus Iohannis a declarat optimist marţi că va exista o dezbatere cu contracandidatul său, Victor Ponta, săptămâna aceasta. Liderul PNL nu a precizat însă în ce format, apreciind totuşi că dezbaterea este, din punctul său de vedere, extrem de importantă.
Vineri, echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la un numitor comun în legătură cu organizarea acestor dezbateri.
Social-democraţii au propus patru emisiuni, la patru televiziuni de ştiri, iar ACL o dezbatere pe teren neutru.