Autorităţile sanitare din Italia vor putea administra doza de supra-rapel – a treia – celor care s-au vaccinat anti-COVID-19, după ce au trecut cinci luni de la cea de-a doua doză, a transmis luni ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza.
„Doza de supra-rapel este crucială pentru a ne proteja pe noi şi pe cei din jurul nostru (…) Doza booster se va putea administra după cinci luni de la vaccinarea cu schema completă”, a scris ministrul pe reţelele de socializare.
Aproximativ 87% din populaţia de peste 12 ani a fost vaccinată în Italia cu cel puţin o doză, în timp ce 84,63% a primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19.
Însă în ultimele zile numărul cazurilor au crescut, la fel ca în restul Europei, iar guvernul analizează cum să controleze răspândirea virusului mai ales în perspectiva sărbătorilor de iarnă.
Massimiliano Fedriga, preşedintele regiunii Friuli Venezia Giulia şi al Conferinţei Regiunilor, a cerut luni executivului să nu mai elibereze certificatul verde persoanelor care nu sunt vaccinate anti-COVID-19.
În Italia există în prezent restricţii, precum utilizarea măştilor în spaţiile închise şi obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau efectuarea unui test negativ.
De asemenea Fedriga a cerut, în numele restului autorităţilor regionale, să fie controlaţi cetăţenii care vin în Italia din ţări cu număr mare de contagieri şi cu rată scăzută de vaccinare anti-COVID-19.
Totul cu scopul de a evita un lockdown care ar penaliza din nou economia şi care nu ar fi înţeles în contextul extinderii vaccinării, a declarat oficialul italian.
Italia a înregistrat în total 5 milioane de infectări, de la declanşarea pandemiei în februarie 2020, şi 133.000 de decese asociate COVID-19.
Dictatorul Draghi spunea ca nevaccinatii sunt purtatori de moarte. Realitatea ne arata ca moartea poarta cu ea multi vaccinati. Atat de eficiente au fost green pass si vaccinul incat urmeaza un nou val de infectari. Din 6 decembrie numai vaccinatii vor avea acces in baruri, restaurante, vestiare din sali de sport, hoteluri, iar la munca, in trenuri si mijloace de transport in comun numai cei cu green pass. Pandementza continua pana dincolo de vaccinarea obligatorie…
E clar ca sunt mulți bani în joc, nu doar nebunie. Ma întreb totuși cât valorează pentru ei o viata de om?
20-30 de dolari… sau nici măcar atât.
Sa fim sinceri, Pfizerul trebuie repetat la 3 luni si Moderna la 4 si tot asa.Daca apare un virus si mai puternic, repetarea la 2 si 3 luni, pana va ajunge lunar, iar sistemul imunitar se va duce dracului de la atatea resetari cu mARN.Scapa, cine mai poate. Deja de la a 3-a doza sunt semne ca nu-i a buna, pana vor incepe sa moara vaccinatii pe capete. Apoi, pe cei care au impus asta obligatoriu ii asteapta plutonul de executie. Nici pt. ei nu se va mai aplica Constitutia.
Mirel Cureea de la Evz spunea ca medicii de la ATI cam trag pe nas. Ce trag? Pai, liniute, ce sa traga!? Cica din cauza stresului.
Ma intreb: din cauza carui stres?… al faptului ca le mor oameni, sau ca sunt pusi, prin protocolul lui Arafat, sa omoare oameni?
Tin sa-l felicit pe Curea ca a scapat porumbelul!
Da de ce nu bagă vaccinul în mâncare??..Să iei o șaorma cu moderna,un burger cu phaizer,Pizza cu zeneca…simplu, nu.?..
Si ati terminat dracului cu valurile!!..aceste produse sunt consumate zilnic de milioane de cretini..!!
În Austria se vorbeste de booster la patru luni. Asta arata ca vaccinurile actuale sunt putin eficiente. Israelienii au fost primii care au inteles asta. Poate ca e vorba de noi tulpini, habar n-am ce justificare va mai apărea. Cert e ca inclusiv cetățenii vaccinati vor deveni suspicioși in legatura cu vaccinuri care par sa aiba o durata de viata limitata. Oamenii nu au răbdare ca să le explici ca stiinta poate da rateuri. Cand expertii ies din turnul lor de fildeș, iar politicienii sunt deconectati de la bunul simt democratic pot apărea catastrofe sociale.
Nu fiți primitivi, așezați-vă cilivizat la coadă pentru doza 3, și făceți-vă programare pentru doza 4. Ajutați-l pe Bill să fie multitriliardar în bitcoini, și vă va răsplăti cu câte un upgrade genetic lunar, doza vaccin 5 , va exista în două ediții cea standard ,plătită din bugetul asigurărilor de sănătate și cea premiu la doar 500 Euro…
Totalitarismul tehno-feudal urmărește nu doar lichidarea libertăților, ci și modificarea condiției umane și „purificarea” societății pe baza unei ideologii pseudo-științifice. De data asta conceptul de sănătos vs bolnav constituie noua ,,luptă de clasă”.
Italienii – inventatorii fascismului – Mussolini stramosul lui Draghi
Doamne, dar ce vaccinuri sunt acestea de 4 luni, ca si cele antigripale tin 6 luni.! Mai spun unii ca cei contra vaccin sunt idioti dar si care le produc in bataie de joc, sunt escroci.
Alo, tovarasii socialisti de la EU, patzachina van der Leyen, umflata Merkel-Ferkel, gerontofilu Micron? Ne doar in kur de voi bai panaramelor…Hahahaha..auzi certificatu verde…hahaha..MAO TZE DUN…
Se pare că pe măsură ce ne injectăm, imunitatea crește zvârcolindu-se. După fiecare doză administrată durata imunității „crește” constant în jos. Cred că se va ajunge la abonament lunar, sub semnătură. Nici drogurile nu sunt așa de eficiente în crearea dependenței de ele. La mai mare, fraților latini!
Gheorghita ,nu te lasa mai prejos decat macaronarii ! Iesi , si arunca un termen si mai scurt : zi la 4 luni ce naiba ,sa nu se altereze dozele din debara . Si poate te face si ,,generalisim” de 1 dec , ca dedicat misiunii experimentale pe romani esti , rujat esti , un fel de Mengele esti , ce-ti mai trebuie !?!