Tinerii frumoși și liberi, tefeliștii, cum li se mai spune, nu au de unde să știe, mulți dintre bătrînii acestor ani nu mai sînt printre noi, dar au mai rămas destul de mulți martori ai începutului dezastrului din România comunistă, a cărui bornă este „Decretul nr. 272 din 10 noiembrie 1987 privind unele măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică”.
De atunci a început să fie frig în case și să se oprească curentul în fiecare seară, aceste măsuri de raționalizare alăturîndu-se proiectului de raționalizare a mîncării și a benzinei.
Să citim din acest document oficial:
„Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Începînd cu data prezentului decret, la gazele naturale livrate pentru încălzirea locuinţelor şi pentru pregătirea apei calde menajere şi a hranei se stabilesc cotele lunare prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2
La centralele care produc agent termic pentru încălzirea locuinţelor, consumul de gaze naturale se stabileşte în raport cu programul de funcţionare şi furnizare a energiei termice aprobat.
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare şi unităţile economice care au în subordine centralele prevăzute la alin. 1 sînt obligate sa urmărească zilnic consumul de gaze şi sa ia măsuri ferme pentru încadrarea în cotele stabilite.
Articolul 3
La energia electrica livrata populaţiei pentru iluminat şi utilizări casnice, începînd cu data prezentului decret, cotele lunare şi tarifele sînt cele prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 4
Toţi cetăţenii sînt obligaţi sa ia măsuri stricte pentru economisirea consumului de gaze naturale şi energie electrica şi să se încadreze în cotele stabilite în prezentul decret.
În cazul depăşirii cotelor lunare se vor lua următoarele măsuri:
I. pentru gaze naturale:
a) pentru depăşirea între 1-5% se aplică un tarif de 1.500 lei/1.000 mc;
b) pentru depăşirea 5-10% se aplică un tarif de 3.000 lei/1.000 mc şi se avertizează consumatorul;
c) dacă după avertizare se va depăşi consumul cu 10% se procedează la întreruperea temporară a gazelor pînă la recuperarea depăşirii;
d) în cazul cînd depăşirea de pînă la 10% se repeta, se procedează la întreruperea definitivă a livrării gazelor.
II. pentru energia electrica:
a) pentru depăşirea consumului între 1-5% se aplică un tarif de 1 leu/kWh;
b) pentru depăşirea consumului cu 5-10% se aplică un tarif de 2 lei/kWh şi se avertizează consumatorul;
c) consumatorii care, după ce au fost avertizati, depăşesc cota stabilită vor plati pentru întreaga cantitate un tarif de 3 lei/kWh, pînă la încadrarea în cotele lunare”.
La sfîrșitul textului semnat de Nicolae Ceaușescu avem și două anexe care stabilesc cotele repartizate populației în funcție de numărul de persoane, numărul de camere și mediul urban sau rural al locuinței:


Așa cum era firesc la vremea aceea, Decretul a apărut pe prima pagină a ziarului „Scînteia” din 11 noiembrie 1987:

Acum se știe că acest Decret 252/1987 făcea parte din programul lui Nicolae Ceaușescu, conform căruia a vrut să achite întreaga datorie externă a României pentru a obține independența energetică a țării. Care a fost rezultatul, se știe: pauperizarea populației!
De atunci a început reducerea programului TV la două ore în fiecare seară și chiar la oprirea curentului după ora 23!
Apariția acestui Decret a coincis cu pregătirea și desfășurarea alegerilor din 15 noiembrie 1987. Așa se face că în mai multe urne de vot au fost găsite buletine pe care unii alegători au avut curajul să scrie adevărate manifeste. Astfel, conform unui raport strict secret din 1987 al șefului Securității Tulcea, locotenent colonelul Tudorel Milea, au fost găsite astfel de mesaje: „Dacă într-o ţară electrificată nu se poate asigura 10 kilowaţi pe locuitor pe lună înseamnă că preşedintele ori e (neinteligibil), ori e bolnav de cultul personalităţii”, „Trădătorul care-a-nfometat poporul şi-a pus neamurile-n funcţii-cheie. A dat câinilor de la poliţie puterea celor de la fosta inchiziţie”, „Nu meritaţi cretinilor. Jos guvernul”.
Pe atunci, „Radio Europa Liberă” îl critica zilnic pe Nicolae Ceaușescu pentru acest Decret prin care nivelul de trai al românilor a scăzut dramatic. Acum, „Radio Europa Liberă” nu mai este un post de radio, ci un site politic afiliat PNL, șefa acestuia fiind Elena Tănase Vijulie, sora Violetei Vijulie, membru marcant al PNL, și soția fostului deputat PNL, Stelian Tănase. Nu mai critică „raționalizarea” gazelor și a energiei electrice, ci aruncă pisica în curtea lui Putin:

Pentru aducerea aminte a unora și pentru știința celor mai tineri, vă prezentăm mai jos un colaj cu articolele din ziarul „Scînteia” din zilele ce au urmat apariției Decretului de raționalizare și veți vedea similitudini șocante cu măsurile dispuse atît de Comisia Europeană, cît și de conducătorii României de azi:

Argumentul lui Nicolae Ceaușescu a fost unul care ținea, într-un anume fel, de interesul țării: independența energetică și financiară a României. Că efectul a fost sărăcirea populației, e cu totul altă problemă pe care n-o dezbatem aici. Spun doar că, măcar teoretic, Ceaușescu avea o miză națională.
Acum, după 35 de ani, Ursula von Der Leyen, președintele Comisiei Europene, vrea să ne impună din nou „raționalizarea”! Că doamna Ursula nu știe prin ce am trecut noi după raționalizarea lui Ceaușescu, este de înțeles, dar liderii noștri, Iohannis, Ciucă și Ciolacu, care au sărit repede să fie de acord cu ea, au uitat?
Întrebarea pe care ar fi trebuit să și-o pună și ei, dar și românii, era una simplă: pentru ce să ne sacrificăm? Și, de asemenea, pentru cine să ne sacrificăm?
Ia, puneți-vă fiecare dintre voi aceste întrebări și vedeți ce răspunsuri veți găsi! Pe urmă, vedeți dacă sunteți mulțumiți de răspunsuri.
@tomlin
-jagardeaua sifilitica de Stejarel Olaru a aparut cu „3,8 miliane de membrii P.C.R”
Satan 666 Nu zici si ceva din apocalipsa? Hai cu panica neamule, la prosti prinde. Ba, ai doua mani, au doua picioare,ai minte, nu mori de foame. Doar daca astepti sa-ti dea altul ceva. Cand toti muncim sau aducem plus valoare crede-ma ca vom trece peste toate. Este rau cand ducem in spate puturosii si analfabetii.Pamantul se poate lucra. Locuri de munca sunt. Este dificit de lucratori. Omul daca vrea poate face orice. A, ca nu mai pot asistatii sa se uite la A 3 sau nu mai pot sta la crasma pe intuneric?
Spanule, tu stii cum s.a dezvoltat Germania sau Japonia dupa razboi? Facand economie si fiind solidari. Si mai lasa prostia asta cu a baga panica la dacii liberi. Chiar nu-ti este rusine? Lasa tampeniile cu ceasca. Este o situatie de razboi nesimtitule. Un mic efort nu strica sa scapam de o tara terorista. Sa te gandesti la tari din Africa sau din zona oceaniei cand iti mai trec prostii prin cap.
Un regim mondial care baga in colonii liderii de partide la puscarie se numeste….DICTATURA. La suprafata sunt niste „alegeri” si voturi pe care le puteti vedea pe video la sectorul 1 noaptea. In plus mai au si dictatori prosti si psihopati. Rezultatul il vedem…ne intoarcem in plin ceausism cu frig si intuneric. In curand vine si somajul masiv nicio companie europeana nu poate rezista cu preturile astea la energie.
Ati vrut o tara ca afara? Acum o aveti. Ciocu’ mic si joc de glezne. Si aplaudati frenetic, vi s-a implinit dorinta!
„Au acționat direct şi premeditat in scopul de a distruge poporul român şi naționalitătile conlocuitoare, supunând intreaga colectivitate de oameni din țara noastră la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică.”
„Au ținut cetățenii în frig și întuneric”.
Sentința: condamnare la moarte prin împușcare.
Precedentul există.
Da…dar Ceausescu a impus austeritate pentru a plati datoria mafiotilor de la fmi pentru imprumutul cu care a facut ceva durabil in tara decse vede pana azi : fabrici combinate locuinte poduri metrou…in schimb tradatorii de azi fac asta pentru a impune controlul total si global asupra omului transformandu-l in sclavul corporatiilor patronate de iudeomasoni !
Sa citim atent si alte chestii din acele ziare: pretul gazezolr era in mc nu in kwh ca acum cand e o mare pacaleala. La gaze, la prima sanctiune pretul este 1500 lei/1000 mc adica 1,5 lei mc. Azi e 3.38 mc fara nici o sanctiune si plafonat! Daca tinem cont ca atunci un salariu minim de nou angajat era pe la 2500 lei adica tot cam cat e acum, vedem jecmaneala actuala de la gaze si faptul ca noi suntem acum cu mult peste situatia de atunci! Sa vede ca inainte, era mai bine!La gaze! Mai e si varianta din magazinele de atinci, erau ieftine dar nu se gaseau. Acum s-ar putea sa fie si scumpe si sa nu se gaseasca!
Am raspuns unei categorii mari de spalati pe bibilici, ” danestii” si nu neaparat lui Danescu. Apropo, tot cu Ursula iti motivezi cugetarile?
Raspuns la postarea de la 19,44 – I-ti este rusine sa iti afisezi numele ?
„Mai departe de Ursula nu poti vedea?”
Executantii trebuie anihilati, conducatorii nu fac decat parturi fara astia. Ati gresit in ’89 si repetati greseala.
Faliment, sonaj, saracie, foamete, intuneric, frig scrie pe fruntea noastra.
Crd ca ini fac o firma de pompe funebre.
Doar atata poti? Mai departe de Ursula nu poti vedea? Ti-a agatat Gadea ochelarii de cal pe urechi?
De datoria externă scăpaserăm, dar restricțiile au continuat. Așteptăm și revolta din 89, căci a fost și o revoltă a oamneilor, am fost acolo, am participat la ea, nu numai o loviluție.
Intrebarea e alta..Cui foloseste o Europa falimentata si distrusa economic ? Americanului bre.Americanului.Au folosit ucrainii si sanctiunile economice sa dea la temelie eurului su rublei,si sa bage zanzanie.Pur si simplu au facut dolarul mare pe spatele euriopenilor si rusnacilor asmutindui sa se distruga reciproc.Pas cu Pas.Unde e ,,solidaritatea,,americanului? Ei cu ,,donari,,de arme de milioane de dolari si gargara politica,noi cu scumpiri la alimente,somaj in floare,razionalizari la gaz si curent,falimente in lant.Mari hahalere bre.E la mintea cocosului ca ne intoarcem iar la ,,civilizatia,,tizicului,lampii pe gaz,cojocului din blana de oaie ,,lumanarilor si foamei facute zilnic cu simt patriotic sub ,,inalta,,supraveghere a comisarilor euriopeni.Ghi-ni-on.
Imi amintesc de renumitul actor Toma Caragiu atunci cind se referea la mama noastra Elena Ceausescu cum o numea el ,nebuna din capul satului.Acum avem o alta nebuna din capul satului care aplica aceleasi metode ca Elena Ceausescu.
A ești tâmpit? Situația e total diferită. Ce ai vrea sa pună toți mana de la mana ca noi sa „huzurim” pentru ca am suferit cândva? Ce i cu populismul asta grețos? De fost psdist.
Unde au disparut postacii aia isterici ,nervosi si frustrati care erau suparati pe cei care sustineau pe rusi ? Sint acum de acord cu masurile astea luate de nebuna din capul satului care ne obliga sa le respectam si sa pedepsim pe rusi refuzind livrarile lor de gaz ?
Corect Draki, esti baiat destept care vede realitatea spre deosebire de incuiatii ce-si dau cu parerea dupa cum vad ei lumea la antene. Ursula doar executa.
Planul nu pleaca de la Ursula asa cum nici hotararea senatului care sa dea drept de vot tinerilor de la 18 ani.Undeva este un centru care a reusit sa adune si sa-i faca santajabili pe conducatorii statelor europene,pentru ca asa prostie manifesta nu este posibila.Nu inteleg nici multimea de reporteri din media care nu vrea sa descopere acest mister si lasa sa se inteleaga ca nu e nimic anormal in acest experiment social, aiuritor, pe care-l traim.Daca nu as trai printre oameni care vad anormalitatea prezentului as putea crede ca este o epidemie a unei noi boli mintale care a infectat onenirea.
Păi clar se depășește această limită,? Atât la gaz cât și la lumină. Și atunci ce faci ? Plătești la prețul de piață, adică la sume astronomice ?? E tâmpenia maximă,. In mod normal, european, atunci când oprești o variantă deschizi alta, poate mai favorabilă …și poți avea pretenții, poți impune. Acum ce faci fă ?? Hai,.. iarna asta poate cu chiu cu vai se plătește,. Dar chestia e ce faci la anul căci pace cu rusul nu vrei..Se termină rezervele multora, dispar locuri de muncă, crește inflația, prețurile, șomajul,. Cum crezi că mai trăiești in astfel de condiții ??
Si Nicolae impuscatul si Nicolae cel viu au trait acea perioada comunista si toti din guvern care au depasit varsta de 50 ani. Si tutarii din conducerea ue au fost maturi in acea perioada, isi amintesc prin ce treceau romanii, acum Nicolae cel viu intinde coarda nesimtirii avand la baza acest vechi decret pe care il actializeaza cand viseaza cai verzi pe pereti. Inainte in comunism, mai era incalzirea de la fabrici prin acele instalatii prin uriase tuburi la vedere pentru zonele cat de cat apropiate de fabrica, instalatii care au ajuns la fier veci in posesia clanului rromilor cu acceptul lui Petre Roman. La blocuri nici caldura nu ajungea la etajele superioare dar mincinosii raportau ca ecista caldura suficienta, adica, pana la etaj II bloc cu 4 nivele, sau etaj IV bloc de 8 etaje aveau caldura din plin si imparteau caloriile caldurii la tot blocul, exact ca mincinosii actuali in orice. Apropo, vum iasi permite Nicolae cel viu sa pedepseasca cetatenii cu amenzi sau puscarie daca e obigatia lor sa asigure cetatenilor ceea ce trebuie? Tot ei ii mentin in saracie si tot ei pedepsesc? Nu le-ar mai muri multi inainte!
EROARE TOTALA! ASTEA NU SUNT DE LA BRUXELLES,NU ACOLO SUNT „CLOCITE”! TOATE ATEA DOAR „TREC” PE LA BRUXELLES ELE VENIND DE LA ECHIPA LUI BIDEU,TRECIND BINEINTELES PRIN BIROUL LUI MARK GINTESTEIN,CA EL ESTE AMBASADORUL STATELOR UNITE PE LINGA UE (VA SPUN CA POATE NU STIATI ASTA). Si daca e acolo Gintestein,pregatiti-va temeinic!
Noi cei ce mai suflam inca ,am trcut prin astea . Si inca mai suflam. Da voi , da voi „cei frumosi si liberi”( liberi pentru ca noi am iesit in strada si tot ai nostri au adus jertfa) cum va veti descurca ? Noi mai stim dormi in paie , voi ? Noi am fost invatati cu lipsurile ,voi ? Credeti ca veti putea lua gaz si curent electric de la supermarket ? Ca tot ne „omoriti „cu tehnologia . Da ,corect , dar centralele pe carbune ce au ?Adica Jarmania produce curent pe carbune ,Polona la fel ,noi ? Am inchis totul . Si Plavanul a ramas sa stinga lumina . Cu maCiuca si Miolacu.Hai „frumosilor” acum nu mai sariti ? Nu va mai scoate „ciuma rosie „cu geaca rosie in piata ?Sau nu va tine stromeleagul.Vae victis.
Nea Ion Spanu i-a subtilizat ideea lui nea Ioan Buduca, la fel ca nea Calin Marchievici, „paralela dintre decretul lui Ceausescu si decretele Komisarilor Colhozului BOLSEVIC european”!!!Nici pana azi nu a inteles ca „programul” i-a fost sugerat lui Ceausescu exact dupa ce CRIMINALUL CONTRA UMANITATII Gorby facea progrese uriase in FARSA cu „perestroika si glasnost” si dictatorul roman
s-a opus categoric, constient ca IDEOLOGIA GENOCIDULUI nu e restructurabila, iar „transparenta” ii este CANCERUL…Ceausescu nu a putut admite ca A ASASINAT INUTIL zeci de mii de tarani cand cu colhozizarea, basca sutele de mii ucisi in GULAGUL ROMANESC!!!
Genocid la care a participat cot la cot cu FOSTII romani condusi de Dej care s-a folosit de…”khazarii” lui Stalin!!! Nea Ion stie una si buna, sa atace Colhozul BOLSEVIC european, chiar daca vede ca vrea sa aplice idei ale fostului sau idol…
In 1984 comunistii ii minteau pana si pe ceausesti, Nu stiu cine le-a permis, aia 4 milioane de membri ?
Atunci am suferit sa scapam de datoria externa,dar pentru ce/cine sa suferim acum?Pentru ca niste tradatori si vanzatori de tara sa nu-si piarda scaunele?
Nu exista nici o paralela intre cele doua situatii. E ca in bancul cu ” baba si mitraliera”. Cu totul altele au fost motivatiile care au stat la baza decretului lui Ceausescu si cu totul altele sunt motivele mafiotilor care conduc cloaca comunitara. De aia unii ca ‘calinii’ sunt in deruta.
Contor de gaze era doar pe bloc sau scară. Consumul se împărțea pe apartamente după cîți locuiau. Nu puteau pune cote pe apartamente. Ceva-i putred în aceste documente. Să fie, precum în 1984, măsluite? Rescrierea istoriei? Sau au fost apă de ploaie?
Drepturile omului spun Omul s-a nascut liber si egal cu altii. De ce trebuie sa ne reduca drepturile si libertatea comunistii lui Sorosh. Cocina europeana e un inperiu cu sclavi si vasali. Putem fi si noi liberi in tara noastra nu in cocina evvreiasca.
Rationalizare energie inseamna somaj, datorii, falimente …
„liderii noștri, Iohannis, Ciucă și Ciolacu, (… ) sărit repede să fie de acord cu ea ”
Pt ca si ei si conducatorii UE sufera de „miserupensulism ” . D’aia !
Din cauza unor cretini din UE e criza incepand cu 2020 Green Deal!Datorita altor cretini se toarna gaz pe foc,dar criza energetica nu este nici prima,nici ultima si va fi suportata de cretinii votanti,de cretinii din media si de cretinii care cred in Zeul ECO
Cum sa dormi ca boul pe coada UE cu o singura sursa de gaz natural si aia,in Rusia care exporta 1 mc de gaz si 2 mc de politica ,la pachet
Unde-i Azerbaidjanul cu Nabucco,unde-s tarile arabe,unde-i Iranul,unde-s gazele din Marea Neagra ???Povesti de adormit LGBTistii, toti pampalaii sunt la ghiara Moskovei
Traim intr-o lume cretina,”de la vladica la opinca” !
Este foarte necesara si buna comparatia situatiei de acum cu situatia de atunci. Cred ca este bine sa mai spunem ca situatia de atunci s-a produs, dupa ce ani buni Secretarul General al Partidului Comunist Roman a fost cel mai laudat, cel mai plimbat, cel mai stimulat, cel mai iubit comunist de catre cei mai importanti Lideri anticomunisti din Tarile Capitaliste, adica la fel cum este acum laudat, stimulat, iubit Zelenski de catre liderii din Tarile Capitaliste.Aceasta ma face sa cred ca autorii si finantatorii scenariului situatiei de acum sunt aceiasi sau sunt urmasii acelora de atunci.
„Trebuie să o întrebaţi pe soţie, că eu nu prea stau pe acasă. (…) După cum ştiţi, avem un bebeluş şi medicul i-a recomandat soţiei să ţină mai frig în casă, ca să mănânce mai puţin, să nu aibă reflux”, a spus Nicuşor Dan.
FortApache • 2022-09-10 01:30
Pe domnul Nicusor ar trebui sa-l intrebi cat a fost parandaratul cand a platit rechinilor imobiliari sutele de milioane de euro despagibiri pe parloage neconstruibile gen Bordei, Verdi, parc sector 6 si altele. Cand intrebi sa te gandasti ca nici macar spagarul condamnat Oprescu sau Lady Voluntari nu au indraznit sa faca platile astea in mandatele lor si nu-i suspecta de autosuficientza si dragoste de locuitorii urbei :)))
Oamenii nu s-au ingrozit, dimpotriva
CogitoErgoSum. • 2022-09-09 23:25
Ii trebuie un departament de PR si urgent.. Degeaba faci ce trebuie ca primar cand scoti asa tampenii pe gura.
Cu alte cuvinte, problema sustinatorilor nu este ca gandeste inacceptabil, problema este ca o spune.
Stima noastră si mândria,
Klaus si Ciuca, Romania!
Tovarasa Ursula este Mamica Noului CCCP si are Grija de Mujicii Uniunii.
Parazitul Globalist Klaus Iohannis e Happy !
Pe Cuvint…