Şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea, a fost dus ieri la DNA Bucureşti pentru a răspunde acuzaţiilor de luare de mită. Daniel Morar, şeful DNA, a lăsat să se înţeleagă ieri că acţiunea procurorilor la graniţele ţării este departe de a fi încheiată, scriu jurnaliştii de la Adevărul.
Acţiunea care i-a vizat atât pe angajaţii Autorităţii Naţionale a Vămilor, cât şi mai multe firme de import-export de legume şi fructe, s-a soldat cu audierea şefului vămii Cornel Costea , fiind ridicate mai multe acte şi documente din birourile Vămii.
Şeful Vămii din Ploieşti, filat de mai multe săptămâni de către agenţi ai serviciilor de informaţii, a depus ,în urmă cu două săptămâni, plângere la Poliţie spunând că este urmărit. „Am vrut să văd cine sunt şi de ce mă urmăresc, însă nu am reuşit. Am intrat cu maşina în ei şi am provocat un accident. Am scos telefonul şi le-am făcut poze. Au început să pună mâinile la ochi, iar după aceea au plecat imediat”, a declarat Cornel Costea la acea vreme.
Directorul Punctului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, a fost reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Inca_o_vama_pica_testul_anticoruptie_0_433157291.html
Boc: „Alegerile locale câştigate în 2012 şi câştigarea alegerilor generale cât suntem noi la guvernare. Acesta e obiectivul la care mă gândesc în fiecare zi”, titrează Gândul.
Conform unor înregistrări publicate de Antena3, Emil Boc le-a mărturisit, săptămâna trecută, parlamentarilor PDL, că este preocupat în fiecare zi de soarta alegerilor de anul viitor.
„Avem un respiro în acest moment, din cauza unor cifre pe care domnul preşedinte le-a menţionat. Nu 6,85 deficit bugetar, ci 6,5.Dar rămâne problema politică care, în ultimă instanţă, dă procentul ăla din sondaj şi ne dă şansa de a câştiga alegerile din 2012. N-avem altă prioritate niciunul dintre noi decât să-i dăm premierul”, a susţinut primul-ministru.
De altfel, joi, Emil Boc a declarat la postul public de televiziune, că începând din 2004, a câştigat toate bătăliile „împreună cu colegii şi în parteneriat cu preşedintele României.” „ Nu văd de ce acum nu am putea păstra acelaşi parteneriat şi să găsim cea mai bună soluţie pentru partid”,a declarat liderul PDL, conform jurnaliştilor de la România Liberă.
Băsescu despre „introducerea sclavagismului” în Codul Muncii şi controalele care ar trebui să înceapă în Vama Constanţa
Codul Muncii, aderarea la Schengen şi scandalul corupţiei din vămi au fost câteva din punctele atinse joi seara de către Traian Băsescu în conferinţa de presă de la Cotroceni. Despre numirea unui premier independent preşedintele s-a ferit să facă vreun comentariu, scriu jurnaliştii de la Gândul.
Traian Băsescu s-a declarat a fi un suporter al asumării Codului Muncii de către Guvern, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni. El a pledat pentru adoptarea cât mai rapidă a legii care va duce la flexibilizarea pieţei muncii.
„Noul cod al muncii va crea mai multe locuri de muncă deoarece angajatorii vor fi tentaţi să deschidă companiile lor pentru mai mulţi angajaţi temporari. Va fi stimulată ieşirea la suprafaţă a muncii la negru, care a luat amploare din cauza lipsei de flexbilitate. Dacă angajatorul are de realizat o producţie mai mare, preferă să angajeze la negru că altfel se leagă la cap cu toate dificultăţile de a avea un salariat cu contract colectiv de muncă”, a susţinut Traian Băsescu, apreciind că şirul de critici venit din partea sindicatelor reprezintă o falsă problemă. „Am auzit de lucruri ridicole precum introducerea sclavagismului. Nu e adevărat. Este o falsă apreciere că este mai vulnerabil salariatul prin noul Cod al Muncii. El este vulnerabil acum, pentru că ce se întâmplă cu cei circa 1,6 milioane de români care lucrează temporar sau pe termene mai lungi, dar şi unii şi alţii fără contracte de muncă, nu este decât risc pentru viitorul lor”.
Despre controalele din vămi, preşedintele a afirmat că aceste trebuie continuate în toate punctele, portul Constanţa fiind o prioritate, apreciind că acţiunile din vămi sunt „un succes în lupta anticorupţie a DNA-ului”.